Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

FOTO. Hăituiți de foame, boli și dorul de casă: prizonierii români din Primul Război Mondial

FOTO. Hăituiți de foame, boli și dorul de casă: prizonierii români din Primul Război Mondial

Fotografiile rămase de la prizonierii români din Primul Război Mondial nu reflectă adevărata situație din lagărele germane, austro-ungare sau bulgărești.

Rl online 0 comentarii

În primul rând, fotografiile sunt făcute în marea lor majoritate de ofițeri, cei care își permiteau financiar acest lucru și care au avut parte și de un tratament mai puțin dur. Soldații simpli abia reușeau să supraviețuiască de la o zi la alta, informeaz saecularia.ro.

Cifrele privind prizonierii de război români nu sunt foarte clare, însă toți istoricii care s-au aplecat asupra acestei probleme, indiferent de originea lor, sunt de acord asupra faptului că românii au avut una dintre cele mai mari rate de decese în lagărele de prizonieri. În Bulgaria au ajuns circa 28.000 de prizonieri români în urma dezastrului de la Turtucaia din 1916 – dintre aceștia, circa 21% au murit în timpul captivității.

Trupele germane au capturat 142.326 militari români, dintre care au murit în prizonierat 25.622, conform studiilor recente. În 1917 autoritățile române știau de existența a 53.000 de prizonieri români în Germania, dintre care 19.000 ar fi murit în primul an de captivitate. În Austro-Ungaria au ajuns 52.800 de prizonieri români, mortalitatea în rândurile lor fiind tot de 20%. Pentru comparație merită amintit că dintre cei 41.000 de prizonieri belgieni în Germania au murit doar 2.000 în timpul captivității. Oficial, cauzele morții românilor erau pneumonia sau insuficiența cardiacă – în realitate, mureau de foame.

Fotografiile păstrate la Arhivele Naționale ale României nu reflectă realitatea vieții din lagărele de prizonieri din Germania. Într-una dintre puținele imagini în care apar soldați români, aceștia țin în mâini cratițe și castroane.

Fotografiile cu ofițeri sunt mult mai numeroase și mai interesante, cum este cea a generalului Constantin Costescu, comandantul Diviziei 10 Infanterie, capturat în 1916 – militarul român cu cel mai mare grad care a ajuns prizonier. Fotografia prezentă a fost realizată în lagărul de la Stralsund în septembrie 1917 – la un an de la capturare ofițerii aveau ținuta în regulă.

O fotografie realizată în dormitorul unor ofițeri români ne dezvăluie intimitatea vieții de prizonier. Camera este aglomerată, cu opt personaje îmbrăcate amestecat, haine civile și militare. Nu știm data când a fost realizată fotografia, însă toți sunt îmbrăcați gros. Se fuma în camere, unul dintre ofițeri ține o țigară în mână și pe masă există o scrumieră. Pereții sunt decorați cu fotografii și desene, în dreapta se poate vedea o hartă a regatului României din 1916. Un raft de mici dimensiuni conține câteva cărți, nu mai mult de 20.

Fotografiile acestea nu trebuie să ne păcălească, cum ar fi cea în care prizonierii români de la Stralsund jucau fotbal. Cum am mai zis, era vorba de ofițeri, ei beneficiau de un tratament mai bun față de trupă, unde cifrele mortalității sunt cât se poate de clare.

Autor: George Damian

Imaginile au fost digitalizate în cadrul proiectului Saecularia.ro din Colecția de Documente Fotografice ale Arhivelor Naționale.

„Morţii sunt scoşi la marginea taberei, fără zăbavă. Îndată ce moare un om, alţi doi sunt gata să-l înhaţe de cap şi de picioare, ca să treacă cu el printre santinele şi să-l depuie mai încolo, la o sută de paşi, în umbra unui gard. Mulţi se îndeasă la treaba asta, ştiind că, dacă ajung acolo, afară din tabără, tot mai au şanse să găsească, în schimbul unui ban, o cană de apă sau o bucată de pâine. Dar transporturile acestea mortuare s-au îndesit de la o vreme, fără ca numărul morţilor înşiraţi pe lângă gard să fi sporit în aceeaşi măsură. Şi iată că într-un rând câţiva ciasovoi, cari au mirosit te miri ce, că nu-i lucru curat, se răped fără veste cu ciomagul ridicat spre doi oameni înhămaţi aşa, la un mort. Când văd primejdia asupra lor, cei doi ciocli improvizaţi îşi leapădă brusc povara la pământ şi fug îndărăt, cu ciasovoii după ei. Rămas singur la jumătatea drumului, mortul ridică binişor capul, priveşte în juru-i cu precauţie, măsoară din ochi distanţele… apoi sare deodată-n picioare şi, la rândul lui, o rupe la fugă. Ciasovoii se zăpăcesc.” 

George Topârceanu, „Pirin-Planina, epizoduri tragice şi comice din captivitate”

Comentarii

loading...