Daca trecem realitatea in revista, vedem ca totul a inceput in 1944. Atunci, in Romania erau 1000 de comunisti. In cativa ani dupa ocupatia sovietica bolsevica, s-au imbolnavit de “jigodia comunista”, din frica amestecata cu oportunism, sute de mii de romani. Dintre ei, zeci de mii au devenit “activisti profesionisti”, mercenari ai partidului comunist. Pana in ultimul catun al tarii. Cu ei s-au infaptuit toate ororile totalitarismului instalat in tara, in numele luptei de clasa declansate: alegeri furate, uciderea elitei politice, inlaturarea monarhiei constitutionale, instaurarea regimului de exterminare a “mosierimii”, “burgheziei”, “chiaburimii” si a “intelectualitatii de dreapta”, “nationalizarea” si “colectivizarea”, totul ducand la suferinte nemaipomenite indurate de milioane de romani, dupa modelul bolsevic sovietic. Tot patura activist-comunista, in calitate de “gardieni de lagar”, slugarind dictatura 45 de ani de la terminarea razboiului, fie sub Gh. Dej, fie sub N. Ceausescu, au chinuit si manevrat intreaga societate romaneasca pentru construirea cu forta a aberantei “epoci de aur” a socialismului victorios. Aceasta casta de activisti comunisti, devenita “servitorime conducatoare privilegiata”, s-a constituit in instrument permanent de exercitare a dictaturii comuniste si in aceasta calitate a reusit sa distruga valorile umane si materiale consacrate istoric intr-o societate liber evoluata si sa reduca populatia Romaniei, in peste patru decenii de robie comunista, la “clasa muncitoreasca” ce tolera dirijist prin activismul sau comunist, si “paturile” sociale denumite “taranime” si “intelectualitate”. Din toata suflarea activa a populatiei, a reusit astfel sa inregimenteze in partidul tiran unic, prin santajul unor “privilegii existentiale”, peste patru milioane de oameni, adica aproape jumatate din romanii activi existenti in ajunul revolutiei. Societatea civila era astfel redusa la o masa de oameni dirijata dupa canoanele “comunismului stiintific” de catre clanul activistilor securisto-comunisti, sub bagheta unui dictator ce comanda “tezele strategice” de conducere totalitara formulate ca obligatorii de executat la congresele partidului. Aceasta a fost componenta societatii civile romanesti la caderea comunismului in 1989, cadere sub propriile lui dezastre economice si spirituale. Atunci, o societate uniformizata s-a revoltat impotriva aberatiilor unei dictaturi ce depasisera limita suportabilitatii. In aceasta revolta, populatia era lipsita evident de cele mai elementare notiuni ale valorilor unei lumi libere democratice, notiuni distruse la generatii intregi formate sub comunism. Multimea habar nu mai avea de constiinta civica, pluralism si educatie politica, de independenta puterilor intr-un stat democratic de drept, etc, etc. De aceasta carenta civica existenta in societatea romaneasca, nivelata de tavalugul comunist, au profitat chiar de la declansarea revolutiei antitotalitare cei care au slugarit totalitarismul dintr-o pozitie privilegiata, adica grupul de activisti comunisto-securisti, care a actionat rapid pentru a evita o “lustratie” fara echivoc ce urma sa fie stabilita de un stat de drept in viata publica a unei societati libere si democratice pe care tranzitia post-revolutie urma firesc sa o instrumenteze. Asta a fost motivatia deturnarii acelei revolte populare, prin trecerea instantanee a acestor activisti comunisti vizati a fi izolati de revolutie, paradoxal la conducerea si dirijarea ei, profitand atunci si de “sugestia” indusa de ei multimii (vezi teroristii), ca inlaturarea ceausistilor insemneaza caderea de la putere a comunismului si terminarea suferintelor romanilor. Aceasta “cacealma revolutionara” regizata de un activist comunist, politruc moscovit de marca, ce s-a autonumit impostor “emanat al revolutiei”, s-a desfasurat apoi prin metode bolsevice de forta si diversiune, concepute si conduse tot de el si executate de securitatea ceausista ramasa in fond intacta la revolutie. Asa s-au inscenat: actiunea teroristilor, uciderea lui Ceausescu fara proces autentic, formarea Frontului Salvarii Nationale ca partid politic condus de fosti activisti comunisti, mineriadele, infiltrarea securista, dezmembrarea si discreditarea tuturor partidelor democratice si liderilor lor, aparute dupa caderea lui Ceausescu. Toate acestea, au asigurat cucerirea si consolidarea, de catre acesti activisti comunisti, a puterii politice si trecerea lor la conducerea tranzitiei post-ceausiste, escrocand pur si simplu pe romanii aflati in postura de oameni cu creierul spalat de comunism, iar reusita lor s-a bazat in consecinta si pe adeziunea partiala oportunista, obtinuta din partea celor patru milioane de membri PCR, ca baza sociala existenta. In acest fel, telul acestui grup de fosti “comunisti de cariera”, de patrundere impostoare (fata de scopul revolutiei) si de mentinerea la conducerea societatii post-totalitare in calitate, culmea, si de reprezentanti capitalisti formati insa din fondurile fostei securitati, deturnari si furturi de fonduri publice, a reusit. (…)
Iata de ce, acum in 2005 observand cauza neintrarii in normalitate, chiar si dupa 15 ani de la caderea totalitarismului in Romania, se pune intrebarea: suntem noi romanii un popor blestemat, sau comunismul a reprezentat un blestem cu efect remanent pe capul nostru, iar pentru “stingerea lui” trebuie sa treaca alti 45 de ani de la prabusirea sa in aceasta tara?… Ce s-ar intampla daca romanii ar vrea cu adevarat ca acest blestem “sa se duca pe pustii” si sa intre in domeniul istoriei? Ar fi necesar si suficient sa voteze responsabil, iar votul sa echivaleze cu o “lustratie” pentru radacina politica de filiatie comunista care nu a fost eradicata, a incoltit si s-a dezvoltat ca buruiana parazitara nociva in societatea romaneasca dupa '89.
Slava Domnului, mai sunt romani in tara asta capabili sa conduca cinstit dupa regulile pluralismului democratic si nu acaparand puterea prin subordonarea justitiei, administratiei si mass-mediei, prin coruptie si cu ajutorul direct al fostei securitati ceausiste, dupa o strategie elaborata si aplicata de fosti activisti comunisti de trista amintire! De ce sa ajungem sa ne intrebam: revolutia anticomunista din '89, in care au murit 1500 de oameni, s-a infaptuit astfel ca fosti activisti comunisti sa se instaleze si politic in viata publica drept un puternic “nucleu capitalist” constituit prin forta, diversiuni si furturi, care sa ne conduca in stil totalitar si corupt, “mai subtil si mai profitabil pentru ei si acolitii lor”, decat atunci cand erau doar “gardienii privilegiati” platiti de dictatura comunista? Oare asa o fi fost sa fie tovarase Ion Iliescu, apropo de “valorile” comunismului ca blestem pe capul romanilor?
