“Depun marturie-n genunchi despre acestea cuvinte pentru nici o ureche ridic”
NICHITA STANESCU
Ce se intampla daca ni se ia drogul? Frustrarea este uriasa. Cum poate omul sa traiasca fara ceea ce zi de zi ii asigura o minima satisfactie si-i facea suportabila viata urata? Daca nu gresesc, intr-un roman al lui Huxley, Cea mai buna dintre lumi (Brave New World) este vorba tocmai de administrarea unei asemenea portii de drog (soma) pe care fiecare membru al societatii, dupa merite si importanta pe care o detine in sistemul de caste, il consuma constiincios. In felul acesta lumea poate sa functioneze aproape fara greseala. Nu dictatura brutala, cu alte cuvinte, este aceea care asigura linistea unui sistem social, ci tehnica producerii si distribuirii drogurilor. Daca milioane si milioane de oameni sunt dependenti de tot felul de anxiolitice, ce inseamna aceasta decat punerea la cale a unui program la scara planetara pentru a-i controla pe supusi? Alte milioane si milioane depind de alcool. In locul medicamentului, in locul somei inchipuite de Huxley care insa, asa cum stim, nu este altceva decat o parodie a unui aliment zeiesc, ce punem? Evident, ca intotdeauna, solutia este individuala. Ca si moartea. Fiecare se descurca singur, asa cum fiecare moare singur. Cand suntem omogenizati metoda e colectiva, cand vrem sa scapam de omogenizare si sa iesim de sub tiranie, calea aleasa difera de la un subiect la altul. De fapt, unii nici nu vor sa se elibereze. Atat de mult s-au obisnuit cu un anumit tip de viata care le-a incetosat mintea incat iesirea din ceata poate sa devina sinonima cu iesirea din viata. Cum se stie, deziluzia este mult mai dura si mai greu de suportat decat iluzia. Cosmosul a fost creat prin iluzii si iluzionari, prin vise si visari. Orice intrerupere a unui asemenea circuit producator de fantasme este fatala. Si totusi in viata fiecaruia, mai devreme sau mai tarziu, vine momentul trezirii. A deschide ochii pe care pana atunci i-ai tinut inchisi nu ofera nici o bucurie. Nu ai in fata paduri tropicale sau gradini multicolore, nu vezi peisaje mirifice si nici belsug de forme, nu vezi altceva decat desert. Trezirea chiar asta inseamna: confruntarea cu desertul. Te intrebi atunci daca-l poti parcurge fiindca si vederea tot drum inseamna. Este, desigur, cea mai grea intrebare. Aproape ca timpul nu mai are nici o importanta. Trece o zi, trec doua, trei, zile, ele sunt ca anii, mai tarziu anii ajung ca zilele, timpul, la randul lui, a fost trezit si si-a pierdut inselatoarea consistenta. Constati intr-o buna (rea) zi ca ai imbatranit si ai in fata tot desertul. Ce-ti mai ramane de facut? Sa inchizi ochii la loc? Pentru foarte putini dintre noi poate urma atunci a doua nastere. Batranul, ca-n basme, devine copil. Dar ceilalti? Au asteptat zadarnic?
