Biografia lui Nicu Porsenna poate fi usor asemanata cu un spectaculos roman de aventuri, daca tragismul existentei sale in ultimii 15 ani nu ar fi contrazis spiritul de exceptie ce i-a ghidat mereu variatele preocupari si impliniri.
Pe scurt: Nicu Ionescu, caruia tatal sau i-a atribuit si numele de Porsenna (dupa numele unui antic rege al etruscilor), s-a nascut la 13 ianuarie 1892 la Bucuresti. A urmat Dreptul si a devenit avocat in Baroul de Ilfov, profesie practicata pana in 1948. La moartea tatalui sau, George Ionescu, mosteneste tipografia cu acelasi nume in 1912; in 1914 infiinteaza ziarul “Latinul”, in 1915 editeaza revista “Ghilotina”, iar in 1918 infiinteaza la Iasi ziarul “Arena” (alaturi de Demostene Botez, Ion Vinea, Pamfil Seicaru, P.Panaitescu-Perpessicius printre altii); in 1920 este director general la Editura Gutenberg, colaboreaza la “Flacara” lui C.Banu intre 1912-1923, in ultimul an fiind primit si in Societatea Scriitorilor Romani dupa ce publicase intre anii 1914-1921 trei romane si doua culegeri de nuvele si povestiri. Dincolo de jurnalistica si literatura, pe Nicu Porsenna il mai pasioneaza doua domenii mai putin cunoscute in Romania acelor ani: filosofia sociala si psihologia paranormala. O masiva culegere de traduceri din lirica universala apare postum (la editura “Saeculum”, 2002). In domeniul filozofiei sociale publica impreuna cu Sergiu Manolescu “L'Interdependance des facteurs sociaux”, “La guerre des peuples”, “Regenerarea neamului romanesc” (pe care o vom prezenta si exemplifica in continuare). In domeniul paranormalului traduce si scrie studiul introductiv la lucrarea lui William Crooks despre forta psihica, idem pentru “Amintirile unui medium”. Preocupat de arta a saptea, scrie scenariul (in colaborare cu Isaiia Racaciuni) la filmul “Se aprind facliile” (ecranizare dupa romanul sau aparut in 1923), la care devine si producator, riscandu-si averea. Preocupat de noutatile tehnice, este inventatorul unui vehicul popular, al unui dispozitiv de sincronizare a imaginii cu sunetul, al unui “izolator de zgomot”, (un fel de “termopan” avant la lettre), precum si al unui dispozitiv de stingere a incendiilor la sonde. Toate aceste inventii brevetate la OSIM au fost realizate intre anii 1930 si 1944.
Intre anii 1957 si 1964 Nicu Porsenna este detinut politic la Jilava, Vacaresti si Aiud, fiind condamnat ca “dusman al poporului” conform art.209 Cod Penal, pentru “vina de a fi uneltit impotriva ordinii sociale”.
Desi claustrat aproape total inainte de detentie, Nicu Porsenna scrie foarte mult, dar conditiile nu-i vor permite sa publice mai nimic pana in preajma mortii, survenite la 18 ianuarie 1971. Chinuit si aproape invalid din pricina unei nemiloase boli Ð Parkinsonul – Nicu Porsenna nu mai are decat satisfactia publicarii unui amplu fragment de traducere din Ars Amandi de Ovidiu la revista “Tomis” si, cu putin timp inainte de moarte, publicarea celebrului poem de Oscar Wilde “Balada inchisorii din Reading”. El primeste la spital corecturile la celebrul poem, despre care spunea cu un umor trist, dupa spusele doamnei Zoe Porsenna, care l-a vegheat pana la ultima suflare, ca “il va face celebru”. Aparut cu putin timp dupa decesul scriitorului, volumul amintit s-a vandut din prima zi de difuzare. Martir al inchisorilor comuniste (Nicu Porsenna a fost condamnat la 50 de ani inchisoare si a fost efectiv detinut la Ministerul de Interne, Jilava si Aiud intre 27 iunie 1957 si august 1964), scriitorul a elaborat, cu zece ani aproape inainte de instaurarea comunismului in Romania, “Regenerarea neamului romanesc”, volum ce a aparut pentru prima oara in 1937 la editura “Cugetarea”, editia a doua fiind asumata in 2001 de editura “Vremea”.
Elaborata in trei parti, cartea lui Nicu Porsenna are drept principale axe ale demonstratiei sale “Institutiile sociale si factorul om”, “Reeducarea colectiva a natiunii” si “Organizarea si programul scolii interne”.
Meditand cu luciditate si realism la problemele societatii romanesti Nicu Porsenna nu face economie de aprecieri dure (dintre care unele pot fi considerate de mare actualitate si astazi). Iata ce scrie in preambulul cartii sale:
“Ca si pe timpul lui Dinicu Golescu, satele sunt exemplare tipice de mizerie, ignoranta si boli. La orase, o vaga fata de civilizatie: cateva cladiri mari pe strazi murdare (unde toate gradinile au fost nimicite), cateva automobile Ð tot mai putine Ð venite de-a gata din fabricile straine. Sub aceasta subtire pojghita de Occident, aceeasi colcaire de viata primitiva. Nici o lucrare publica, nici un kilometru de cale ferata nu se mai construiesc. Astazi nu se mai jefuieste taranul ci bugetul public. Partidele politice organizate in cete de prada numesc pe toti membrii lor in slujbe de stat. Aceasta armata de functionari inutili, neputand fi platita, este tinuta cu lefuri de saracie, silita fiind sa traiasca din mita si bacsis.”
Dureroasele constatari ale scriitorului Nicu Porsenna sunt izvorate dintr-o imensa dragoste fata de natiunea romaneasca in speranta unor indreptari menite sa ne alinieze mai devreme la civilizatia occidentala (“Dinamismul Occidentului este ferm, constient, cu spirit de continuitate: stie ce vrea si vrea ce stie. Dinamismul nostru cand exista, este zvacnit, intrerupt, convulsiv: nu stie ce vrea si vrea ce nu stie. Suntem inteligenti, dar inteligenta singura este sterila.”)
Raman remarcabile energia si devotamentul cu care doamna Zoe Porsenna face cunoscute operele ganditorului si scriitorului Nicu Porsenna. Domnia sa a fost si ea victima a teroarei rosii, stand ani indelungati privata de libertate in inchisorile comuniste. Luptandu-se permanent pentru editarea operelor sotului sau, doamna Zoe Porsenna mai are de infruntat si hatisurile unui proces de recuperare a unei proprietati, in incalceala unor legi din care nu au de castigat decat avocatii si statul. Inconjurata de oameni bine analizati de Nicu Porsenna in urma cu sapte decenii, dar prezenti si astazi in societatea romaneasca (egoisti pragmatici si funciar razbunatori pe orice idee de valoare), doamna Zoe Porsenna este uneori amenintata in propria casa. Sa speram ca marile merite in conservarea operei lui Nicu Porsenna si in pastrarea memoriei sale ii vor fi recunoscute in ciuda valului nedrept de uitare ce umbreste personalitatea unui adevarat spirit renascentist din secolul XX.
