Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

O suta de ani de cand Norvegia este independenta

Sub dominatie daneza... In 2005, Norvegia sarbatoreste o suta de ani de la castigarea independentei de stat si tot o suta de ani de la infiintarea serviciului consular, mai exact spus, de la stabilirea relatiilor diplomatice cu lumea ...

Rl online 0 comentarii

Sub dominatie daneza...
In 2005, Norvegia sarbatoreste o suta de ani de la castigarea independentei de stat si tot o suta de ani de la infiintarea serviciului consular, mai exact spus, de la stabilirea relatiilor diplomatice cu lumea exterioara. In ziua istorica de 7 iunie 1905, Parlamentul Norvegian (Storting) a luat decizia unilaterala de a declara desfiintata Uniunea cu Suedia ce data din 1814. Tara mica, cu o densitate scazuta a populatiei, determinata atat de conditiile climatice severe cat si de precaritatea resurselor naturale, Norvegia a pendulat fara voia ei, timp de aproape 500 de ani, intre cei doi vecini mult mai puternici, Danemarca la sud si Suedia la est. Destinul ei a fost pecetluit in 1536, cand Edictul dat de regele Christian III a transformat-o intr-o provincie daneza "pentru totdeauna sub dominatia Coroanei Daneze". Aceasta prevedere a unei permanente in timp a dominatiei daneze nu avea sa se implineasca, dar aproape trei sute de ani tot a durat. La acea data norvegienii, in majoritatea lor tarani, erau mult mai preocupati de asigurarea painii zilnice decat de independenta tarii lor. In acest fel, sarcina danezilor a fost relativ usoara. Ei au desfasurat o adevarata campanie de deznationalizare a norvegienilor, impunandu-le religia reformata in locul celei catolice, confiscand proprietatile Bisericii catolice, care au trecut in proprietatea Regelui danez si impunand limba daneza in scoli, biserici si institutii publice. In bisericile norvegiene preoti danezi predicau Biblia revizuita si intonau imnurile in limba lor. Functiile publice erau ocupate de functionari danezi care-si trimiteau rapoartele de activitate la Copenhaga. Manualele scolare erau aduse din Danemarca, pentru ca prima tiparnita a ajuns tarziu in Norvegia. Astfel s-a ajuns la situatia in care oamenii vorbeau in familie norvegiana, iar in afaceri si in locurile publice in limba daneza. A rezultat o limba hibrida, danezo-norvegiana, si o disputa lingvistica care nu s-a incheiat nici azi. Secolele au trecut si societatea norvegiana a evoluat. Starea de dependenta fata de Danemarca a devenit pentru multi din ce in ce mai apasatoare. Burghezia si oficialitatile erau influentate de idealurile de libertate care au caracterizat perioada napoleoniana revolutionara. Tensiunile au devenit din ce in ce mai puternice si au determinat intrunirea unei Adunari Constituante in aprilie 1814. Evenimentul s-a desfasurat la Eidsvoll, oras situat la circa 70 km nord de Oslo. Cei 112 reprezentanti, intre care 37 fermieri, 18 oraseni si 57 de oficiali civili si militari, au avut nevoie de sase saptamani pentru a elabora o Constitutie pentru Norvegia, inspirata in special de Constitutia franceza. Principiul esential era suveranitatea poporului, iar puterea era impartita intre Parlament, Justitie si Rege. Cand alesii au terminat lucrul asupra Constitutiei, in 17 mai 1814, Adunarea Nationala l-a ales pe Christian Frederik ca Rege al Norvegiei libere, suverane si independente. De atunci, ziua de 17 Mai a fost proclamata Zi Nationala a Norvegiei. Casa in care au avut loc lucrarile Constitutiei este azi muzeu si se numeste Casa Constitutiei. Linistea aproape patriarhala care stapaneste locul nu aminteste prin nimic de tumultul acelor zile. Ca vizitator, poti vedea registrul in care au semnat membrii Constituantei, unii iscaliti doar cu degetul. Era cu aproape doua sute de ani in urma! Entuziasmul cu care poporul a sarbatorit Constitutia si pe noul Rege ales nu a fost suficient pentru ca Marile Puteri sa recunoasca Norvegia ca stat independent. Eforturile Regelui in aceasta directie au ramas fara ecou. Regele Suediei a atacat Norvegia si in putine zile a determinat retragerea trupelor norvegiene slab instruite si inceperea tratativelor pe baza Constitutiei de la Eidsvoll. Independenta declarata a Norvegiei nu a durat decat cateva luni.

Si apoi suedeza...
Negocierile au fost incheiate la 4 noiembrie 1814 si Storting-ul l-a ales ca Rege pe Karl XIII. Potrivit primului paragraf al Constitutiei revizuite, "Regatul Norvegiei este un domeniu independent, indivizibil si inalienabil unit cu Suedia sub un singur Rege". Norvegia a fost fortata sa intre in Uniunea cu Suedia si aveau sa mai treaca inca 91 de ani pana sa-si indeplineasca aspiratia de independenta. Anii care au urmat au adus o inflorire extraordinara a artelor, o adevarata era de aur pentru literatura si muzica, dar si dezvoltarea puternica a industrializarii si schimbari revolutionare in agricultura si in viata populatiei rurale. Catre sfarsitul secolului al 19-lea, s-au manifestat puternice tendinte nationaliste concentrate mai ales in jurul Partidului Liberal (de stanga, VENSTRE). Membrii si simpatizantii acestui partid doreau ca Norvegia sa aiba propriul serviciu diplomatic. In acelasi timp, in Suedia, nationalistii de orientare conservatoare doreau sa arate ca Suedia este cea care detine suprematia in Uniune si se pare ca o serie de masuri economice chiar favorizau Suedia. Asa se face ca, dupa 1895, ambii parteneri erau in febra pregatirilor pentru o actiune militara.

Lupta pentru libertate
Norvegia a inceput sa-si modernizeze vechile fortarete din Fredriksten si Kongsvinger si a construit fortificatii de aparare in lungul granitei cu Suedia. Criza s-a accentuat, atingand un maxim in toamna lui 1904, cand reprezentantii celor doua guverne au negociat o solutie finala privind politica externa si in special cea consulara, fara a ajunge la un rezultat. Inca de la inceputul anului 1905 era evident ca Uniunea Norvegia-Suedia era ca si desfiintata. Intelectualii cei mai distinsi din epoca, intre care si eroul national Fridtjof Nansen, au publicat in presa straina articole despre starea Uniunii. London Times, Le Temps si Kolnische Zeitung i-au informat pe cititorii din tarile lor despre relatiile dintre Norvegia si Suedia. In cadrul acestei campanii, Nansen a publicat cartea "Norvegia si Uniunea cu Suedia", in care dadea posibilitatea publicului neinformat sa cunoasca originea si dezvoltarea Uniunii si pleda pentru ideea ca aspiratiile Norvegiei sunt pe deplin justificate. Cartea a aparut in engleza, germana, franceza si norvegiana si a avut meritul de a difuza in Europa ideea ca Norvegia nu mai poate fi o tara subordonata in cadrul Uniunii, avand doar un drept limitat la independenta. Intr-o cuvantare electrizanta, Nansen spunea in 1905: "Un tigru lupta pentru puii sai pana la ultima suflare. Un popor nu este desigur mai sarac spiritual decat un tigru. El isi va apara independenta si vatra cu toate fortele sale. De asta suntem siguri: orice s-ar intampla, noi trebuie sa ne aparam independenta si dreptul la autoderminare si o vom face. In problema dreptului nostru, trebuie acum sa invingem sau sa cadem". In mai, Parlamentul norvegian a votat pentru stabilirea serviciului consular. Regele Oskar al II-lea si-a exercitat dreptul de veto, cabinetul a refuzat sa contrasemneze si si-a depus demisia, fapt care, potrivit Constitutiei, antrena imposibilitatea Regelui de a-si mai indeplini atributiile regale. Ca urmare, Uniunea cu Suedia inceta sa mai existe, fapt confirmat in 7 iunie de Storting (Parlament), care a declarat-o dizolvata. A fost ca o lovitura de trasnet, un act considerat nu numai indraznet si revolutionar, dar si nelegal. In viziunea norvegienilor insa, obtinerea suveranitatii nationale justifica incalcarea oricarei reglementari juridice sau constitutionale la acea data. Cei doi fosti parteneri au inceput o campanie de castigare a bunavointei Marilor Puteri europene, prin propaganda si persuasiune diplomatica. Nansen, cu imensul sau prestigiu, a plecat in Marea Britanie pentru a face lobby, in timp ce Suedia s-a concentrat pe Germania, ca aliat traditional. Dar in 1905, Scandinavia nu se afla pe lista de prioritati si interese ale Marilor Puteri, care nu doreau sa se implice intr-un razboi ce se anunta iminent. Data fiind dificultatea situatiei, Parlamentul suedez s-a intrunit intr-o sesiune extraordinara si a format un Comitet Special care a cerut Norvegiei sa organizeze un referendum national si sa negocieze conditiile desfacerii Uniunii. In referendumul organizat in 13 august, norvegienii au votat in proportie de 368.208 contra 184 in favoarea ruperii Uniunii. Chiar si femeile, care atunci nu aveau drept de vot, au trimis o petitie cu 250.000 de iscalituri, in care se pronuntau in favoarea dizolvarii Uniunii. In 31 august 1905, negociatorii norvegieni si suedezi s-au intalnit la Karlstad (Suedia). Suedezii pretindeau sa se formeze o zona demilitarizata de ambele parti ale frontierei si Norvegia sa-si dezafecteze fortaretele. In timp ce negocierile erau in toi, armele zanganeau si ambele parti erau constiente ca razboiul putea izbucni in orice moment. Dupa ore lungi de lucru intens, partile au semnat Acordul de la Karlstad, un compromis care a oprit razboiul iminent. Acordul a stabilit zona demilitarizata in lungul frontierei, pana departe, in nord, la paralela 61. Fortaretele norvegiene urmau sa fie dezafectate, dar suedezii au fost de acord ca unele parti istorice de la Fredriksten si Kongsvinger sa fie pastrate. A fost reglementat dreptul proprietarilor Sami suedezi de turme de reni de a-si paste turmele pe teritoriul norvegian din jurul granitei. Ambele parti au convenit ca orice viitor conflict intre ele sa fie solutionat de o curte internationala. Desi unii norvegieni au considerat Tratatul ca o cedare dezonoranta din partea Norvegiei, acesta a fost votat de Parlament cu 101 voturi pentru, contra 16. La cateva zile, Tratatul a fost acceptat si de Parlamentul suedez. Regele Oscar al II-lea a recunoscut independenta Norvegiei si a abdicat in 26 octombrie de pe tronul ei, lasand calea deschisa unei dezbateri asupra formei de guvernamant pentru tanara natiune care tocmai luase fiinta. In 28 octombrie, ministrul de externe Lovland a facut apel la puterile straine sa stabileasca relatii diplomatice cu Norvegia. Primele raspunsuri au sosit in 30 octombrie, incepand cu Rusia. Au urmat Belgia, Marea Britanie, Elvetia, Italia, SUA si Brazilia.

Dupa aproape 400 de ani, in sfarsit liberi
Norvegienii au fost chemati la urne a doua oara in acelasi an pentru a-si manifesta prin referendum optiunile. In 12-13 noiembrie, 259.653 persoane au votat pentru monarhie si 69.264 pentru republica. Chiar si republicani proeminenti ca Nansen si Bjornstjerne Bjornson (Premiul Nobel pentru literatura in 1903) au indemnat populatia sa voteze pentru monarhie din motive tactice, intre care atragerea sprijinului si simpatiei Marii Britanii. Printul Carl al Danemarcei a fost considerat drept candidatul cel mai potrivit pentru a ocupa tronul Norvegiei, deoarece avea origine scandinava, avea un fiu de doi ani care urma sa fie un print mostenitor cu adevarat norvegian si, nu in cele din urma, era casatorit cu printesa Maud, fiica regelui Edward VII al Marii Britanii. In 25 noiembrie, printul Carl si familia sa au sosit in Norvegia si au fost intampinati cu mare entuziasm la Kristiania (actualmente Oslo) de o multime in delir. Carl a depus juramantul de credinta pe Constitutie in Parlament si a fost incoronat ca Rege al Norvegiei in Catedrala Nidaros din Trondhejm in 22 ianuarie 1906, luandu-si numele de Haakon VII. Asa s-a incheiat dramaticul an 1905, care a marcat aparitia unei tinere natiuni pe harta Europei. Desfacerea pasnica a Uniunii Suedia - Norvegia este unul dintre putinele de acest fel din zbuciumatul secol 20 care abia incepuse. Intelepciunea politica a reusit sa evite un razboi care parea de neocolit. Probabil ca la aceasta a contribuit si faptul ca Uniunea a fost asa zis "de catifea". Cele doua tari erau autonome in multe privinte. Uniunea se exprima in special prin Rege - care era acelasi - prin politica externa si politica de aparare comune. Cat priveste afacerile interne, comertul, industria si cultura, cele doua tari erau independente.
Asa cum era de asteptat, Norvegia sarbatoreste cu mare fast implinirea a o suta de ani de cand a rupt Uniunea fortata cu Suedia si si-a restabilit propria monarhie. Organizatorii spera ca intreaga natiune sa fie antrenata intr-o mare petrecere populara care va incepe pe 7 iunie. In prezent, Norvegia si Suedia sunt vecini buni si parca pentru a sublinia aceasta realitate si a pecetlui buna vecinatate, la Svinesund, in sudul Norvegiei, va fi inaugurat pe 10 iunie un nou pod care va uni cele doua tari. Constructia podului este un proiect comun al departamentelor de drumuri din Norvegia si Suedia si va face posibila largirea autostrazii la patru benzi, inlesnind astfel traficul, acum foarte aglomerat. Valoarea investitiei este de 1,3 miliarde de coroane si va fi acoperita integral din taxele platite de cei care circula pe soselele norvegiene. (Probabil in Romania nu se cunoaste faptul ca cei care circula cu masina in Norvegia sunt obligati sa plateasca o taxa destul de consistenta ori de cate ori intra in orasele mai mari. Sa ne gandim deci la sirurile lungi de masini care ii aduc in fiecare zi la lucru pe cei din afara oraselor. Pentru Oslo, taxa este de 15 coroane de masina, ori de cate ori se intra in oras, incluzand si locuitorii Capitalei, si la fel este si in Trondheim, Bergen si alte orase mari ale Norvegiei. A fost o paranteza pentru ca romanii sa afle ca taxa de intrare in Mamaia este doar o mica gluma!).
Regele Harald al Norvegiei va inaugura podul pe 10 iunie impreuna cu Regele Suediei Carl Gustaf. Ziua de 7 iunie va fi sarbatorita in Parlamentul Norvegian printr-o ceremonie memoriala, iar la marea Sala de concerte din Oslo va putea fi audiat un concert special. Intreaga societate va participa la aceasta sarbatorire colectiva, prin organizarea de concerte si expozitii - atat in tara cat si in strainatate - ce vor pune in lumina muzica, arta si istoria Norvegiei. In 11 iunie va fi deschis un nou Centru Nobel pentru Pace si apoi, cuplul regal norvegian va face o vizita de curtoazie in Suedia. Intregul an 2005 va fi dedicat sarbatoririi, vor fi organizate concerte si expozitii, festivalurile sunt deja anuntate, Radio-ul National va produce programe speciale iar in biserici vor rasuna servicii memoriale.
Concomitent cu centenarul Independentei, Norvegia sarbatoreste si o suta de ani de la infiintarea Serviciului Extern. Ministerul de resort va deschide in 7 iunie la sediul sau din Victoria Terasse o expozitie care va ilustra pietrele de hotar ale politicii externe a Norvegiei in ultimii o suta de ani si cum au influentat ele organizarea si metodele de lucru ale ministerului. Expozitia va ilustra trecutul, prezentul si viitorul Serviciului Extern prin texte, fotografii, prezentari audio-vizuale/web si jocuri interactive. O carte ilustrata, scrisa de Iver Neumann si Hallvard Leira de la Institutul Norvegian pentru Afaceri Internationale (NUPI) si destinata in special celor interesati de relatii internationale si politica externa va relata evolutia si dezvoltarea Serviciului Extern in perioada 1905-2005. Nu putem sa nu mentionam cartea "S-a intamplat in 1905", editata in conditii grafice superbe la Oslo, in 2004, si care-i are ca autori pe reputatul jurnalist Per Egil Hegge, de la Aftenposten (cel mai mare cotidian norvegian) si pe Leif Arne Ulland, distinsul ambasador al Norvegiei la Bucuresti. Complexul program de manifestari festive va avea loc atat in Norvegia cat si peste hotarele sale, cu accent special pe 11 tari. Membrii familiei regale norvegiene vor face mai multe vizite oficiale in strainatate, dupa cum sunt programate mai multe vizite oficiale si de stat in Norvegia.
Norvegia este singura tara din Europa de Vest care a votat in doua referendumuri impotriva intrarii in Uniunea Europeana. Motivele acestui refuz sunt complexe, dar este limpede ca, dupa ce a fost sub dominatie daneza sau suedeza timp de aproape patru sute de ani, teama de a fi condusi de la distanta de o putere centrala ii nelinisteste pe multi norvegieni: "Nu vrem sa fim condusi de la Bruxelles", i-am auzit spunand pe multi. Fiind o natiune tanara, cu o suveranitate tarzie, castigata cu greu in urma cu doar o suta de ani, este normal ca norvegienii sa fie foarte constienti si dornici sa-si pastreze aceasta independenta. Pe de alta parte, Norvegia, fiind la marginea continentului, nu a avut relatii prea stranse cu tarile din interior; aliatii si prietenii sai de baza se afla in vest, peste ape: Marea Britanie, aliat traditional si de nadejde in probleme de securitate nationala, si SUA, care a fost o a doua patrie pentru multi norvegieni emigrati acolo in cursul anilor, facand ca legaturile dintre cele doua state sa fie foarte stranse. Norvegia are vocatia de negociator si considera ca poate fi mai utila ca outsider independent in stabilirea si mentinerea pacii. Asupra acestor probleme se poate discuta mult, dar nu este scopul acestui articol. Putem incheia doar spunand ca traumele unui lung trecut de dependenta se reflecta azi in euroscepticismul multor norvegieni, alimentat insa de siguranta unei tari extrem de bogate (petrol si gaze naturale) si prospere. Totusi, numarul celor care vad viitorul Norvegiei in cadrul acestui mare proiect politic numit Uniunea Europeana a crescut simtitor. Asa ca se poate anticipa ca, intr-un viitor nu prea indepartat, norvegienii vor spune "DA" la un nou referendum.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...