In “Spovedanie pentru invinsi” (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991), Panait Istrati isi afirma, repetat, aderenta la “bolsevism”. “Aparitia bolsevismului (…) ma subjuga prin fermitatea, precizia si curajul sau. Am aderat de indata, a doua zi dupa revolutia din octombrie, fara sa tin seama ca ma aflam atunci in Elvetia si ca acest gest putea sa ma coste scump”, scrie Istrati. Ajuns in “Patria bolsevismului”, marele scriitor roman isi va pierde iluziile. Despartirea de crezul tineretii va fi extrem de dureroasa si nu se va produce brusc. Invitat de onoare la festivitatile prilejuite de aniversarea unui deceniu de la revolutia dirijata de Lenin, Panait Istrati soseste la Moscova la 20 octombrie 1927. Este un scriitor cunoscut, dedicat trup si suflet cauzei celor multi si obijduiti, crezand fara rezerve in ideile socialismului. Se duce in Uniunea Sovietica manat de o nesatioasa dorinta de cunoastere a “vietii celei noi” pe care o traiesc, cu entuziasm, masele in Statul muncitorilor si taranilor. Realitatea il va lovi crunt. Nu dintr-odata, nu imediat, ci dupa ce va pleca, impreuna cu mai tanara lui prietena Marie-Louise Baud-Bovy si cu celebrul scriitor grec Nikos Kazantzakis, invitat la aniversare impreuna cu sotia, in Grecia (de unde au fost repede expulzati) pentru a reveni in URSS, de data aceasta ferm hotarat sa-si petreaca restul vietii acolo. La 15 februarie 1929, Panait Istrati soseste la Paris, crunt dezamagit, cu iluziile zdrobite de experienta sovietica. Printr-un noroc extraordinar, n-a ajuns in Siberia, unde si-ar fi putut petrece “restul vietii”.
“O petarda teribila”
Pe plan european, cartea lui Panait Istrati a avut efectul unei bombe. I-a si scris, de altfel, lui Romain Rolland: “Prietene, mi-am varsat naduful. Va fi o petarda teribila, ce va rasuna in toata Europa…” (29 aprilie 1929, scrisoare citata de Alexandru Talex in prefata la versiunea romaneasca a originalului – “Vers l'autre flamme. Confession pour vaincus. Apres 16 mois dans l'URSS”; ed. Rieder, Paris, 1929), Militantul socialist roman este primul scriitor din afara granitelor URSS care pune sub ochii opiniei publice europene, imensa mistificare numita comunism.Istrati descopera, stupefiat, nomenklatura! La inceput, este buimacit. Progresiv, ajunge sa descifreze mecanismul implacabil care a transformat Revolutia (cu R mare!) intr-o sordida afacere in care Proletarul, in numele caruia se comit faradelegi, nu este decat un instrument sau un pretext pentru camuflarea mitei, traficului de bani si influenta, spolierii. Bolsevicul roman pur si dur este obligat sa accepte realitatea: a fost un naiv dus de nas iar statul sovietic numai al muncitorilor si taranilor, condamnati sa traiasca in mizerie, nu e! Morala proletara este o vorba goala: “Intreg comitetul sindicatului de locuinte din Moscova se constituie intr-o liga secreta, pentru bucuria poporului rus (…) Si ce fac? Pe legea mea, petreceri nebune, cu nelipsita femeie, pe socoteala casei de bani a sindicatului. Astfel (…) scosi din minti de vodca, navalesc intr-o noapte in strada barbati si femei cu cate o farfurie de maioneza in mana. Militienii ii aresteaza in clipa cand barbatii ungeau cu maioneza fesele nevestelor”. Echivocul termenului “comunist” il scandalizeaza: “… va rog sa-mi spuneti ce inseamna azi a fi comunist in Rusia? Si apoi sa sfarsim odata pentru totdeauna cu echivocurile: numai comunistii trebuie sa fie cei ce pot trai pe acest pamant? Si ce facem cu muncitorul, taranul, intelectualul, amploaiatul, zdrobitoarea majoritate omeneasca care nu pricepe nimic din comunism dar care asuda muncind? Trebuie sa-i alungam de la truda lor? Sa-i dam afara din locuinta lor? Sa-i trimitem in Siberia? Sa-i omoram?” Intrebarile nu sunt retorice. Istrati pleca de la cazuri concrete, printre care “afacerea Rusakov”, socrul prietenului sau, jurnalistul Victor Serge. “Spovedania” nu este, in nici un caz, marturisirea unui invins. “De altfel, titlul spune totul: invinsii sunt victimele birocratiei sovietice, ale nomenklaturii, patura parazitara, omnipotenta, profund si iremediabil corupta, care suge vlaga muncitorilor si colhoznicilor, stapanind prin teroare: “Iata fata "Patriei proletare". Iata dreptatea ei (…) De la un capat la altul al imparatiei – pusi cu botul pe labe de maciuca fascismului rosu – Siberiile gem de Rusakovi, si de alti oameni pe care fascismul rosu i-a folosit mai intai pentru scopurile sale murdare, aruncandu-i apoi in inchisoare”. “Fascism rosu”! Este greu de imaginat astazi impactul pe care exacta – si iconoclasta – formulare l-a avut in epoca.
Prima reactie a fost a politrucilor sovietici care le-au comandat slugilor lor din Franta o campanie furibunda impotriva scriitorului. (Acestia s-au executat imediat. Servilismul comunistilor francezi fata de finantatorii lor sovietici nu este egalat decat de gestul unor membri ai C.C. al P.C.F., Maurice Treand si Jean Costelas, dirijati de la distanta de Jacques Duclos, care, curand dupa cotropirea Frantei de catre germani, ii solicita ocupantului permisiunea de a publica legal L'Humanite”, ziar in care ei “vor sa apere o politica de reconstructie, de denuntare a celor raspunzatori de izbucnirea razboiului si (de denuntare) a imperialismului britanic, in sfarsit, de "pacificare europeana" cf. Philippe Burrin, “La France ' l'heure allemande, 1940-1944”, Ed. du Seuil, Paris, 1995). Istoriceste, cel care a avut dreptate a fost Panait Istrati. Sintagma “fascism rosu” a fost o realitate iar conlucrarea exponentilor celor doua extreme a costat omenirea zeci de milioane de morti.
Scrisoarea secreta a tov. Bela Illes catre tov. Averbakh
Nu incape indoiala ca, in timpul lungii calatorii pe care Istrati, Kazantzakis si tovarasele lor o intreprind in Uniunea Sovietica, grupul a fost supravegheat de agentii NKVD. Vizita pe care Istrati i-a facut-o lui Cristian Rakovski, vechi prieten, aflat in exil interior la Astrahan, comunist cazut in dizgratia lui Stalin, nu putea trece neobservata. Este greu de crezut ca nu exista, in arhivele KGB, rapoarte de filaj. Ceea ce se stie sigur este ca numele scriitorului roman apare in documentele secrete ale anchetei desfasurate in cazul lui Boris Pilniak, eminent nuvelist si romancier, arestat la 28 octombrie 1937 si condamnat la moarte prin impuscare pentru “scrieri antisovietice” – in realitate pentru o nuvela, “Povestea Lunii nestinse”, in care apare un inalt demnitar sub trasaturile caruia este usor de recunoscut Stalin: totul se invarte in jurul operatiei de ulcer careia a fost obligat sa i se supuna Mihail Frunze, seful Armatei Rosii, succesorul lui Trotki, operatie in urma careia militarul a murit. Iata circumstantele in care apare numele lui Istrati, asa cum au fost stabilite in urma cercetarilor intreprinse in arhive de catre scriitorul Vitali Sentalinski, materializate in exceptionala lucrare “La Parole ressuscitee. Dans les arhives litteraires du KGB” (aparuta, in versiunea franceza, in 1993, la ed. Robert Laffont): in 1927, cu prilejul aniversarii a 10 ani de la revolutia bolsevica, scriitorul a fost invitat, oficial, la Moscova.
In timpul sederii in Rusia sovietica, Istrati l-a cunoscut pe Boris Pilniak, prin intermediul ziaristului Victor Serge (pe numele real Viktor Kibalcici), considerat de politia politica drept trotkist. (Acelasi Victor Serge care, in Memoires d'un revolutionnaire”, noteaza ca il auzise pe Pilniak spunand ca, in URSS, nu exista nici un singur adult in stare sa gandeasca si care sa nu aiba in vedere eventualitatea de a fi impuscat…”). Arestat si “prelucrat” de anchetatorii Raizman si Jurkenko, Pilniak declara ca statuse de vorba cu Serge despre “ororile colectivizarii, despre teroare si atmosfera care domnea in tara si in care nu se putea trai, nici scrie”. Vorbisera despre “oprimarea nemaiauzita a individului de catre stat, despre faptul ca drepturile de exprimare cele mai elementare erau inexistente iar noi traiam in stare de asediu. Asta nu era socialism (…). Serge si cu mine gandeam ca trebuie neaparat sa informam opinia publica occidentala in privinta situatiei din Rusia”. Discutiile le purtasera cu zeci de ani in urma; cand a sosit Istrati – pe care Romain Rolland il numea “Gorki al Balcanilor” Serge i-a facut cunostinta cu Pilniak care, la inceput, a refuzat sa-l intalneasca fiindca “nu avea nimic sa-i spuna unui scriitor pe care puterea sovietica putea sa-l cumpere asa de usor”. S-au intalnit, totusi, la insistentele lui Serge. Anchetatorilor Pilniak le declara ca Istrati i-a spus ca vrea sa stie adevarul. Cei doi i-au deschis ochii romanului asupra realitatilor sovietice. La intrebarea ofiterului: “Deci dta erai sursa principala de informatii perfide in privinta Tarii Sovietelor?”, Pilniak recunoaste “docil”: “Da, eu sunt vinovat fata de poporul sovietic de a fi incercat sa discreditez URSS in ochii intelectualilor occidentali prin informatia perfida transmisa lui Panait Istrati”. Daca in cazul Pilniak “organele” au ajuns retrospectiv la numele lui Istrati, exista dovada ca, in timp ce era in Grecia, inainte de revenirea in URSS, autorul “Kirei Kiralina” a fost subiectul unei “turnatorii” clasice. Este vorba de nota informativa pe care un scriitor (cunoscut, de altfel, tradus si la noi dupa 1945), pe nume Bela Illes i-o trimite lui Leopold Averbakh care, pe langa calitatea de presedinte al Asociatiei Panruse a scriitorilor Proletari, o mai avea si pe aceea de a fi un apropiat al lui Ghenrikh Iagoda, seful NKVD. Iata ce-i scrie Illes, reprezentantul Biroului International al Literaturii Revolutionare, “dragului tovaras”. Averbakh, la 2 ianuarie 1928 (Istrati se afla la Atena, unde ajunsese la 31 decembrie 1927): “Scriitorul Panait Istrati a vizitat redactia "Mesagerului literaturii straine" si ne-a vorbit despre o convorbire cu tovarasul Sandomirski care l-a sfatuit sa nu scrie nimic despre bolsevici si nici despre URSS. Dupa Sandomirski, daca Istrati scrie despre aceste subiecte laudand 99% si condamnand 1% realitatea sovietica, e de ajuns sa-si faca din bolsevici dusmani de moarte. Si nu numai ca s-ar confrunta cu atitudinea ostila a partidului comunist sovietic si a PC francez dar ar putea avea chiar dificultati in a parasi URSS. Istrati a mai vorbit despre acea convorbire si cu tovarasii Dinamov, Anisimov, Kogan si, fara indoiala, si cu altii. Ne-am straduit sa-l calmam si sa-l increditam ca Sandomirski voia doar sa glumeasca dar probabil ca n-am reusit. Te informez de toate astea fiindca avem destule greutati ca sa atragem scriitori simpatizanti, fara sa mai suferim si de pe urma unor fenomene precum conversatia sus-mentionata. Bela Illes incheie transmitandu-i lui Averbakh “salutul sau comunist”. Panait Istrati, venit in Rusia din Occident, nu-si putea imagina rolul primordial pe care-l avea delatiunea in societatea sovietica. Turnatoria devenise in URSS, ca si in Romania comunizata, instrument principal “de stat si de partid” in actiunea de subjugare a societatii civile de catre “organe”. In ce masura era prezenta “turnatoria” sub Stalin ne spune tot Sentalinski: in toiul represiunii, in 1937, intreaga organizatie a scriitorilor din Siberia Orientala a fost trimisa in lagar, cu exceptia a doi informatori, “cei mai asidui si mai zelosi”. E doar un caz printre altele. Cat priveste urmarea scrisorii lui Bela Illes catre Averbakh, iat-o: “Intr-un fel sau altul, oficial sau prin convorbiri particulare, lantul de informari initiat involuntar de Panait Istrati nu putea duce decat la organele de represiune: scriitorul Gherman Borisovici Sandomirski a fost finalmente arestat si impuscat. Scrisoarea citata a fost conservata in dosarul sau de la Lubianka cu o mentiune speciala care interzicea oricarei persoane din afara organelor s-o cunoasca”. Fara eforturile nepretuite ale lui Santalinski, toate aceste fapte istorice care se raporteaza si la personalitatea unui mare scriitor roman ar fi ramas necunoscute.
