19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportAtletismPentru un proces al Revolutiei (1)

Pentru un proces al Revolutiei (1)

Rl din 15 ianuarie 2005 a publicat, pe prima pagina, stirea ca, in urma declaratiilor Presedintelui Traian Basescu despre necesitatea realizarii unui proces al Revolutiei, Cosmin Gusa a propus “ca mass-media, istoricii si societatea civila sa inceapa o dezbatere publica prin care sa-i provoace pe cei implicati in evenimentele din decembrie '89 sa spuna adevarul despre cele petrecute atunci”. Cosmin Gusa considera ca: “este esential sa fim in stare sa facem o dezbatere publica cu toti cei implicati, inclusiv cu Ion Iliescu, care trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru lovitura de stat din '89 si pentru consecintele acestei lovituri de stat pe care le mai simtim si astazi”.
Aceasta stire aduce un suflu nou, naste sperante noi. Faptul ca Presedintele Romaniei vede “realizarea unui proces al Revolutiei” ca o “necesitate” ne lasa sa intrevedem sosirea ceasului dreptatii, al judecarii celor care ne-au terorizat in decembrie '89, iar astazi pretind ca “si-au asumat responsabilitati in momente grele pentru tara”.
Sunt convins ca “realizarea unui proces al Revolutiei” constituie pentru Romania un reviriment, un inceput de lupta impotriva putreziciunii care a napadit tara, o cale eficienta de asanare morala a activitatii sociale si politice din Romania.
Consider ca misiunea acestei dezbateri publice este de a clarifica daca in decembrie '89 a avut loc o lovitura de stat sau a fost revolutie si, daca a fost revolutie, de a elucida cauzele pentru care Revolutia nu si-a infaptuit ambele teluri, acestea constituind si justificarea “necesitatii realizarii unui proces al Revolutiei” care sa-i judece pe cei care ne-au terorizat si au intrerupt Revolutia, impiedicand-o de a-si infaptui si cel de al doilea tel, doborarea comunismului, salvand, in fapt,”SISTEMUL”.

1. A avut loc o lovitura de stat sau a fost revolutie?
Dezbaterea publica nu poate aduce clarificari, nu poate deslusi daca a avut loc o lovitura de stat sau a fost revolutie decat numai prin analizarea la rece a continutului semantic al notiunii “lovitura de stat” in raport cu datele incontestabile pe care le avem cu privire la evenimentele ce au avut loc in decembrie '89.
Se stie ca lovitura de stat se defineste ca fiind:
a) schimbarea subita si violenta a conducerii statului;
b) efectuata de un grup de persoane din preajma acesteia, cu aceleasi convingeri politice;
c) fara participarea maselor populare;
d) lovitura de stat are rolul unei supape de refulare a nemultumirilor maselor populare cu scopul mentinerii neschimbate a situatiei in plan politic, social si economic.
In continuare sa analizam daca evenimentele petrecute in decembrie '89 coincid cu aceste caracteristici ce definesc lovitura de stat.
a) Schimbarea conducerii statului nu s-a facut subit, ea s-a intrezarit din 16 decembrie 89, o data cu declansarea revoltei populare la Timisoara. Si chiar daca Ceausescu a fost alungat de la conducerea statului in 22 decembrie, locul lui a fost preluat oficial de Ion Iliescu de-abia in 27 decembrie '89. Insusi Iliescu a facut caz de “vidul de putere” in intervalul de timp ce s-a scurs de la 22 la 27 decembrie '89, iar in “Adevarul” din 29 iunie 2005 a declarat: “Constituirea de facto a noii structuri de putere – Consiliul Frontului Salvarii Nationale – a intarziat cu cinci zile; abia pe 27 decembrie, dupa incetarea diversiunii armate”. Sa observam ca Iliescu foloseste termenul de “diversiune armata” in locul termenului consacrat de “actiune terorista” ce-l vom gasi in Raportul Comisiei Senatoriale.
b) Se stie bine ca fuga lui Ceausescu a fost determinata de masele populare revolutionare iesite in strada, nicidecum de un grup de persoane aflate in preajma acestuia. Cum putem spune ca Iliescu a dat o lovitura de stat daca n-a avut nici o contributie la alungarea lui Ceausescu? El n-are nici macar dreptul de a se numara printre revolutionari, fiindca nu s-a aflat in randurile maselor de revolutionari, a venit la televiziune dupa izgonirea lui Ceausescu. In “Adevarul” din 29 iunie 2005 relateaza: “La ora 11 a venit un prieten din editura si mi-a spus: “umbrele tale au disparut (masinile Securitatii care-l supravegheau n.n.)”. Era deci un prim semnal. Apoi a aparut la Televiziune stirea despre fuga lui Ceausescu… Am fost chemat la etajul l din Casa Scanteii, unde exista un televizor pentru a vedea ce se intampla.
… Apoi, am revenit la etajul 7, mi-am strans lucrurile, mi-am luat ramas-bun de la colegi; am coborat, mi-am luat masina… M-am dus acasa, mi-am lasat masina… I-am spus sotiei ca ma duc spre Televiziune. Unul dintre prieteni (care-l insotise de la editura n.n.) m-a luat cu masina lui pana la Televiziune. Se cunoaste aparitia mea la Televiziune”. Sigur ca se cunoaste. Se cunoaste si pretentia sa ca si-a asumat “riscuri si raspunderi” in Revolutie. In care?
c) Tot asa de bine se stie ca izgonirea lui Ceausescu nu s-a facut “fara participarea maselor populare”, ci tocmai acestea au determinat-o. In interviul pe care l-a acordat in 1994 televiziunii BBC, Virgil Magureanu a declarat: “In Romania, rolul exclusiv in ce priveste inlaturarea regimului Ceausescu l-a avut revolta populara”.
Asadar, primele trei caracteristici ce definesc lovitura de stat sunt contrazise de datele incontestabile pe care le avem despre evenimentele din decembrie '89, ceea ce infirma ideea de lovitura de stat; o exclude ca ipoteza.
Revolta populara declansata la Timisoara, in 16 decembrie '89, desfasurata sub lozinca “Azi in Timisoara, maine-n toata tara”, care a izbutit la 20 decembrie '89 sa declare Timisoara “oras liber de comunism”, care la 21 decembrie s-a extins in Capitala si a cuprins intreaga tara, care la 22 decembrie a scos pe strazile Capitalei mase populare revolutionare de sute de mii de persoane sub lozincile: “Jos Ceausescu!” si “Jos comunismul!”, ce au determinat fuga lui Ceausescu si au patruns in cladirea ce reprezenta simbolul puterii comuniste in Romania – nu poate fi considerata altfel decat ca Revolutie, nicidecum ca lovitura de stat.
Dar o analiza serioasa, care sa duca la o deplina clarificare a ceea ce s-a petrecut in decembrie '89, trebuie sa nu ignore lucrurile ce nu pot fi contestate de nimeni si din care se desprind concluziile ce fac lumina in aceasta chestiune. Si tocmai de aceea trebuie sa fie punctate de la inceput.
– Este un lucru acceptat de toata lumea, asupra caruia nu sunt obiectii, ca Revolutia a fost spontana. Si chiar daca mocnea de mai multa vreme, ea n-a avut dinainte un program si nici lideri. Insusi bolsevicul Brucan a recunoscut in articolul: “Fara izme si fara de partid”, publicat in “R.l.” din 31 decembrie '89, ca “dictatura ceausista a fost atat de totala in reprimarea oricarei disidente sau opozitii incat explozia populara care a rastunat-o de la putere nu a avut si nu putea avea o conducere politica”.
Si daca n-a avut o “conducere politica”, se intelege ca n-a avut nici cui sa confere “legitimitate” la conducerea statului.
– Cred ca nimeni nu contesta ca Revolutia Romana s-a desfasurat sub cele doua lozinci: “Jos Ceausescu!” si “Jos comunismul!”, ca a avut doua teluri: inlaturarea lui Ceausescu si doborarea comunismului. Declararea orasului Timisoara, la 20 decembrie '89, ca “oras liber de comunism” este dovada incontestabila ca Revolutia a urmarit si doborarea comunismului.
– Nimeni nu contesta ca in randurile maselor de revolutionari s-au aflat si membri ai P.C.R., care se saturasera de dictatura, de totalitarismul comunist. Si n-au fost putini. A fost un moment de impacare intre romani, de o reala reconciliere nationala, dar care a fost ratat. Din vina cui?
– Si tot asa de adevarat este ca, in zilele ce au urmat zilei de 22 decembrie, lozinca “Jos comunismul!” – scrisa pe garduri, pe soclurile blocurilor si pe diverse suprafete – a fost stearsa si s-a scris dedesubt: “Jos comunistii!” De ce? Nu dovedeste acest lucru ca exista o “forta” care vroia sa-i sperie pe fostii membri ai P.C.R. pentru a-i rupe de cauza Revolutiei in vederea mentinerii sistemului comunist fara Ceausescu?
– Si nimeni nu contesta ca Revolutia Romana a infaptuit, in ziua de 22 decembrie '89, ora 12,10, numai primul tel al sau: inlaturarea lui Ceausescu. Revolutia a repurtat o victorie partiala, numai impotriva acestuia. Fiind vorba de o revolutie spontana, fara o conducere politica si fara un program dinainte stabilit, urma sa se structureze prin “consens”, dupa fuga lui Ceausescu, o noua conducere a statului care sa duca la obtinerea pe cale pasnica si a celui de al doilea deziderat: doborarea comunismului. N-a fost insa sa fie asa. Revolutia a fost intrerupta de o “actiune-terorista”, in aceeasi zi cu inlaturarea lui Ceausescu, la ora 18,30. Iar la conducerea statului s-au “cocotat” vechii activisti. Si nici acest lucru nu poate fi contestat, deoarece a fost recunoscut de Adrian Nastase, care, in ziua de 20 martie 2005, pe Antena 1, a declarat ca “Apusenii” ii reprosau, cand era ministru de Externe, ca “Romania a iesit din comunism pe partea stanga”, spre deosebire de celelalte tari din zona care au iesit pe partea dreapta.
d) Am ajuns si la ultima caracteristica a loviturii de stat: “mentinerea neschimbata a situatiei in plan politic, social si economic”. Bineinteles, datele reale despre evenimentele din decembrie '89 n-o contrazic. “Situatia” a ramas aproape aceeasi, s-a schimbat numai in masura in care a tolerat-o noua conducere a statului ramasa in mainile “activistilor”. Iar acestia au operat schimbari numai pentru a nu ramane in prea mare discrepanta cu Apusul si numai in beneficiul “mafiei comuniste”, pentru constituirea unei “aristocratii rosii” ce se manifesta astazi prin aroganta si cinism.
Dar faptul ca realitatea nu contrazice si aceasta caracteristica a loviturii de stat nu este suficient, nu poate duce la afirmatia ca in decembrie '89 a avut loc o lovitura de stat, ci ne obliga sa descifram cine a pus la cale si a condus “actiunea – terorista” ce a intrerupt Revolutia si a salvat “sistemul” care a conservat “situatia in plan politic, social si economic”.

2. Care sunt cauzele ce au facut ca Revolutia sa fie luata drept lovitura de stat
2.1. Declaratia lui Ceausescu
O prima cauza o constituie declaratia facuta – in cadrul simulacrului de proces organizat de Iliescu, Roman, Brucan, Stanculescu, Voican, Militaru etc. la Targoviste – de Nicolae Ceausescu, care a spus: “Cine a dat lovitura de stat poate sa impuste pe oricine”, declaratie ce a avut un puternic rol sugestiv. Sa ne gandim insa: putea sa recunoasca el ca poporul roman s-a ridicat impotriva lui, ca a fost Revolutie? Si este normal sa ne lasam influentati de Ceausescu?
Si Nicu Ceausescu a sustinut ca a avut loc o lovitura de stat, dar a admis ca: “pe fondul unei revolte populare”, ceea ce este o alta aiureala. Impotriva cui mai putea avea loc lovitura de stat dupa ce Revolutia il izgonise pe Nicolae Ceausescu de la conducerea statului, iar o unitate militara din Targoviste il facuse prizonier?! Impotriva Revolutiei? In cazul acesta, insa, nu se mai cheama “lovitura de stat”, ci se numeste mai simplu, cu un singur cuvant: CONTRAREVOLUTIE. Caci trebuie sa se inteleaga ca asta inseamna “actiunea terorista”, ea a fost, in realitate, o “contrarevolutie”, iar nu o “diversiune armata” cum o numeste Iliescu in “Adevarul” din 29 iunie 2005.
2.2. Neimplinirile Revolutiei
Se stie ca prin Revolutie se intelege schimbarea radicala si adeseori violenta a structurilor sociale, economice si politice ale unui regim dat, determinata de masele populare revolutionare. Si tocmai acest lucru se imputa Revolutiei Romane, faptul ca n-a dus la schimbari radicale in toate structurile, aceste neimpliniri constituind o a doua cauza pentru care Revolutia a fost si inca este luata drept lovitura de stat.
Trebuie inteles insa ca “neimplinirile” nu se datoreaza loviturii de stat, ci contrarevolutiei sangeroase – denumita “actiune terorista” – ce a facut de zece ori mai multe victime decat “rezistenta” aparatorilor lui Ceausescu si care a intrerupt o Revolutie ce repurtase totusi o victorie, drept este ca a fost o victorie partiala, numai impotriva lui Ceausescu, dar a carei desavarsire n-ar fi insemnat decat victoria impotriva comunismului. Si vom vedea ca din fiecare “neimplinire” se desprinde concluzia ca se datoreaza contrarevolutiei.
2.2.1. Cea mai suparatoare (contrarianta) neimplinire a Revolutiei anticomuniste este ca – desi la 20 decembrie Timisoara a fost declarata “oras liber de comunism”, desi la 22 decembrie, in Bucuresti, s-a strigat “Jos comunismul!”, in urma ei, comunistii au scos din nou capul, denumindu-se Fesenisti si pretinzand ca au “emanat” din Revolutie. Iar in fruntea statului s-a instalat un comunist notoriu, Ion Iliescu, scolit la Moscova si fost secretar al C.C. al P.C.R., despre care Iosif Boda – care i-a fost consilier la Cotroceni si-l cunoaste foarte bine – a spus la TVR 1, in ziua de 16 ianuarie 2005, ca “este mult mai setos de putere decat Ceausescu”, o observatie care explica tot ce s-a petrecut in decembrie '89. Si pe care o completeaza Nicolae Ulieru astfel: “Pe el nu l-a interesat decat puterea” – pe care s-o exercite in numele/interesul obscurelor sale obediente moscovite, al tenebroaselor aranjamente din dupa-amiaza lui 22 decembrie '89 si, nu mai putin, al “clasei” sale. De aceea, el poate fi considerat – intr-o reprezentare (sa zicem) figurata a situatiei – drept proxenetul absolut al curvelor parvenite politic, economic si social si care, din c.c.-uri si b.o.b.-uri, din “lupta de clasa” si “convingeri comuniste”, au sarit in averi de milioane si milioane de dolari. Averi facute peste noapte, sub cupola regimului Iliescu” (“aldine” nr. 475, R.l. din 1 iulie 2005).
Adevarat este ca Frontul Salvarii Nationale din Romania a scos capul in urma victoriei Revolutiei impotriva lui Ceausescu, dar numai dupa declansarea “actiunii teroriste” si s-a structurat ca Putere de stat dupa incetarea ei. Si nu inseamna asta, nu reiese de aici ca FSN-istii au “emanat” mai degraba din contrarevolutie decat din Revolutie? Caci nu contrarevolutia a intrerupt Revolutia ca sa salveze “sistemul”, sa-l lase nevatamat? Referitor la salvarea “sistemului”, ziaristul Traian Ungureanu a facut o remarca pertinenta, sclipitoare: “Sistemul vechi a fost turnat in tipare noi democratice. Aceasta e reusita de proportii istorice a grupului Iliescu… Ea a facut posibile incursiunile de jaf asupra economiei, pe care ne-am obisnuit sa le coloram haiduceste cu numele autorului sau insemnele breslei: Iacobov, Tigareta. Redusem, astfel, la dimensiunile unui fapt personal o opera de sistem… Odata turnat in tipare noi, vechiul sistem si oamenii lui se apara, infasurati in lege, cu mijloacele lumii pe care o maimutaresc”. (R.l. din 18 februarie 2005). Nu astfel a procedat Curtea Constitutionala cu legile reformei Justitiei la inceputul lunii iulie 2005? Numai ca n-au fost prea bine “infasurati in lege”, au ramas “descoperiti” prin interpretarea eronata a articolelor din Constitutie: 15, alin 2; 16, alin 1; 125, alin 1; 133, alin 2 si prin ignorarea art. 132, alin 1, precum si a principiului separatiei Puterilor in stat.
2.2.2. O neimplinire dureroasa a Revolutiei o constituie si neacordarea amnistiei tuturor faptelor politice ostile comunismului si care au fost sanctionate ca fapte penale. Nu este insa o dovada ca a avut loc o lovitura de stat, ci numai o consecinta a contrarevolutiei, o dovada ca “sistemul” a ramas in picioare. Iliescu a pierdut enorm prin neacordarea acestei amnistii. “El s-a demascat”. Prin acordarea amnistiei ar fi simulat victoria Revolutiei si asupra comunismului. Si fiindca o Revolutie victorioasa trebuie sa fie si generoasa, sa ierte, mai ales in preajma Craciunului, ar fi putut sa amnistieze nu numai pe opozantii comunismului, nu numai pe cei care au fost oprimati, ci si pe opresorii lor pentru toate faptele comise pana la 22 decembrie '89. Ar fi realizat un moment al impacarii, al unei reale reconcilieri nationale, al instaurarii pacii in Romania, al ruperii de trecut. Dar nu s-a dorit asa ceva. In locul pacii a fost instaurata “incrancenarea”, de care Iliescu a facut caz in diferite ocazii, fara sa recunoasca, macar o singura data, ca el se face vinovat de acest lucru. Si de cate altele nu se face vinovat…
2.2.3. O alta neimplinire a Revolutiei, la fel de dureroasa, o constituie si neabolirea imediata a legilor samavolnice de nationalizare a intreprinderilor industriale si comerciale, a hotelurilor, a cladirilor de locuit etc, a tuturor legilor care au desfiintat proprietatea privata. Si aceasta a fost o cauza pentru care Revolutia a fost luata drept lovitura de stat, ea fiind, in realitate, o consecinta a contrarevolutiei. Iar situarea fatisa a lui Iliescu pe pozitia “luptei de clasa”, de aparator al “cuceririlor noastre socialiste” il indica drept “lider” al contrarevolutiei. Discursul sau de la Satu Mare, din 1994, ramane un puternic cap de acuzare impotriva sa. Astfel ca, in loc sa fie restituite proprietarilor, casele au fost vandute chiriasilor, iar celelalte proprietati au fost “privatizate”. Si nu ma pot abtine de a-l cita iar la aceasta tema, pe Nicolae Ulieru, care declara: “Iliescu a fost un “apostol al stagnarii”, al mentinerii Romaniei intr-un “post-comunism” care sa permita fostei nomenclaturi nu doar exonerarea de orice culpa, ci si transformarea ei intr-o noua “clasa”, care, sub pretextul “privatizarii”, sa preia in folos propriu activele statului…. a fost – vreme de vreo trei cincinale” – cheia de bolta a unui sistem care, urmarind exclusiv imbogatirea “clasei” activistilor a dus la saracirea Romaniei, la stagnarea parcursului ei firesc catre integrarea euro-atlantica; la denaturarea – prin golire de sens, prin aruncare in derizoriu – a unor notiuni fundamentale ca: libertate, democratie, proprietate privata” (“aldine” – Rl din 1 iulie 2005).
Trist este ca discursul lui Iliescu de la Satu Mare si-a gasit sprijin in Hotararea Curtii Supreme de Justitie din februarie 1995, care a consfintit raptul totalitarismului-comunist, printr-o argumentatie descalificanta si cu iz penal ce ar fi trebuit, de mult, sa-i treaca pe linie moarta pe semnatarii acestui document abject. C.S.M.-ul n-a avut insa timp sa studieze aceasta hotarare scandaloasa ce a afectat prestigiul justitiei, trebuia, mai intai, sa-l pensioneze pe Paul Florea – cel care a refuzat sa o semneze.
Dar as fi nedrept daca n-as mentiona ca si “liberalul” Valeriu Stoica si-a adus contributia la permanentizarea raptului comunist, admitand ca sunt proprietati (imobile) care au fost “preluate” (!) de statul comunist “CU TITLU”.
2.2.4. Mentinerea fara nici un pic de jena a privilegiilor “activistilor” comunisti este tot o neimplinire a Revolutiei. Platirea in continuare a pensiilor “ilegalistilor” si ramanerea nomenclaturistilor in casele din care proprietarii fusesera aruncati in strada arata clar ca Revolutia n-a dus la “schimbari radicale”.
Aceste neimpliniri, si nu le-am enumerat pe toate, au dus la falsa idee ca in decembrie '89 n-a fost Revolutie, ci a avut loc o lovitura de stat. Si nu sunt putini cei care, din rea credinta, se straduiesc sa acrediteze aceasta idee.
Trebuie inteles insa ca neimplinirile nu neaga Revolutia, ci demonstreaza numai ca n-a fost desavarsita, ca a fost intrerupta. Si mai trebuie inteles ca intreruperea unei Revolutii nu se infaptuieste niciodata printr-o lovitura de stat, ci numai printr-o contrarevolutie. Asa ca toate neimplinirile sunt consecintele contrarevolutiei.
2.3. Existenta complotului anti-Ceausescu
O alta cauza pentru care Revolutia a fost si inca mai este luata drept lovitura de stat o constituie dezvaluirea facuta de presa, dupa 22 decembrie '89, ca a existat, cu multa vreme inainte, un complot impotriva lui Ceausescu, din care au facut parte: Ion Ionita, Vasile Patilinet, Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Nicolae Radu, Virgil Magureanu etc.
Faptul ca unii dintre acestia fusesera in preajma lui Ceausescu si, mai ales, ca dupa Revolutie Ion Iliescu si Nicolae Militaru s-au regasit in posturi-cheie – primul in fruntea statului, oficial din 27 decembrie '89, al doilea in fruntea Armatei din 23 decembrie '89 – a dat nastere ideii ca a avut loc o lovitura de stat data de complotisti.
La nasterea acestui mod de a gandi a contribuit si coincidenta dintre tinta urmarita de complotisti – de a-l inlatura pe Ceausescu pentru salvarea sistemului – si ceea ce a rezultat in urma Revolutiei, a victoriei ei impotriva lui Ceausescu. N-avem insa voie, repet, sa ignoram:
– ca inlaturarea lui Ceausescu a fost determinata exclusiv de masele populare revolutionare;
– ca dictatura lui Ceausescu era “atat de totala” – dupa cum a spus si Brucan – incat o lovitura de stat era inimaginabila; lucru stiut si de complotisti.
Se pune insa intrebarea: daca complotistii stiau ca nu pot actiona impotriva lui Ceausescu, care a fost motivatia infiriparii complotului?
Sunt convins ca complotistii stiau de profundele nemultumiri ale poporului roman, intuiau ca este posibila o revolta populara si se temeau ca ar putea duce la daramarea sistemului. Si cred ca aceasta teama a determinat infiintarea complotului. In primul rand, ca sa canalizeze nemultumirile impotriva lui Ceausescu si, in al doilea rand, ca sa fie pregatiti pentru a dirija revolta in directia dorita de ei, adica numai impotriva lui Ceausescu, in scopul salvarii “sistemului”. Bineinteles, pe Iliescu l-a impins si “setea de putere”, dorinta lui fierbinte de a-i lua locul lui Ceausescu. Victoria Revolutiei i-a oferit prilejul sa-si dea arama pe fata. Sosit la Televiziune, dupa ce a fost prezentat de “revolutionarul” Brates ca “fiu de revolutionar ilegalist, el insusi revolutionar”, s-a descarcat spunand ca Ceausescu ” numai s-a autointitulat comunist, dar n-are nimic de-a face cu socialismul, nici cu ideologia comunismului stiintific. A intinat numele Partidului Comunist Roman”. Aceasta este dovada ce nu poate fi contestata niciodata, care arata cine era Iliescu cand a venit la Televiziune, cum gandea si ce “complotase”. Complotare impotriva lui Ceausescu pentru salvarea “sistemului”. In acest scop si-a permis, fara pic de jena, sa spuna ca Ceausescu”a intinat numele Partidului Comunist Roman”, ceea ce vadeste intentia sa de a crea prestigiu Partidului, sugerand ca tot raul se datoreaza numai lui Ceausescu. Iar faptul ca si “actiunea-terorista” a fost pusa pe seama lui Ceausescu cum poate fi interpretat? Consecventa?

3. Descifrarea tainelor “actiunii-teroriste”
Am demonstrat mai sus ca, in decembrie '89, a avut loc in Romania o revolutie ce a urmarit doua teluri: inlaturarea lui Ceausescu si doborarea comunismului. Si am aratat ca si Adrian Nastase recunoaste ca “Romania a iesit din comunism pe partea stanga”, cu comunistii in frunte. Si acesta-i adevarul, deoarece Revolutia a fost intrerupta printr-o “actiune-terorista”, imediat dupa infaptuirea primului tel, dupa ce a repurtat victoria impotriva lui Ceausescu. De aceea, in continuare, ne propunem sa elucidam si dedesubturile acestei “actiuni-teroriste” care n-a fost nimic altceva decat o contrarevolutie sangeroasa:
a) – ce a facut de zece ori mai multe victime decat a suferit Revolutia din partea “aparatorilor” lui Ceausescu;
b) – ce a salvat “sistemul” si a consfintit samavolniciile totalitarismului-comunist;
c) – ce a deschis poarta pradarii Romaniei de catre Haysami si Iacobovi;
d) – ce a promovat la conducerea Romaniei o mafie comunista:
d1. care a generat coruptie si a favorizat extinderea putreziciunii de la un capat la celalalt al tarii si patrunderea ei in toate institutiile statului, pana si in justitie;
d2. care si-a insusit prin “privatizarea” economiei nationale intreaga avere a poporului roman, pe care l-a adus la sapa de lemn;
d3. si care pretinde cu insolenta ca a emanat din Revolutie.
In informarea prezentata la Televiziune, in seara zilei de 23 decembrie '89, Ion Iliescu declara ca: “dictatura Ceausescu a facut enorm de mult rau poporului”. Bineinteles, vroia sa sugereze ca tot raul a fost cauzat de Ceausescu, nu de sistemul-comunist. Asta era tactica “complotistilor”, de a pune raul pe seama acestuia, pentru a salva “sistemul”.
Astazi, apreciez ca “actiunea-terorista”, aceasta contrarevolutie sangeroasa care a actionat “cu o cruzime fara precedent” – am citat din “Informarea” lui Iliescu – a facut de sute de ori mai mult rau poporului roman decat “dictatura Ceausescu”, putem spune, chiar, ca a provocat un dezastru national. Si tocmai acest fapt impune descifrarea tainelor “actiunii-teroriste” si justifica cu desavarsire “necesitatea realizarii unui proces al Revolutiei”. O vina atat de monstruoasa nu poate ramane nepedepsita. Nu putem privi spre viitor, ignorand trecutul, dupa cum recomanda “emanatul” Petre Roman, caci trecutul greveaza viitorul, trecutul asigura un viitor fericit sau unul nenorocit.
Iata, aceasta este motivatia demersului meu de descifrare a tainelor “actiunii-teroriste”, de elucidare a “tenebroaselor aranjamente din dupa-amiaza lui 22 decembrie” ale lui Ion Iliescu.
Insa trebuie spus ca, initial, totul parea ca este clar ca lumina zilei. Iliescu, Brucan, Stanculescu, Voican si alti “emanati” stiau precis ca “actiunea-terorista” a fost declansata si “dirijata” de Ceausescu. Toti s-au intrecut sa faca declaratii pe aceasta tema, socotind , pesemne, ca poporul roman este un popor de prosti, cum s-a si exprimat “desteptul” Brucan. Se vede treaba ca n-au stiut de proverbul care spune ca “vorbirea este de argint, iar tacerea de aur”, nu si-au dat seama ca declaratiile pe care le fac le deconspira gandurile, intentiile si faptele, ca se poate citi in aceste declaratii mai bine decat in liniile din palma, ca criminalistii descopera crimele nu citind in palmele inculpatilor, ci analizandu-le declaratiile. Tot in acest scop ma voi opri si eu asupra unor declaratii ale principalilor actanti ai evenimentelor din decembrie '89.
In seara zilei de 23 decembrie '89, Iliescu stia precis ca teroristii au fost “instruiti special pentru lupta impotriva maselor populare si apararea dictatorului”, stia categoric ca “actiunile diversioniste, teroriste, criminale ale grupelor de teroristi…este(!) o ultima zvarcolire a acestei creatii monstruoase a dictaturii antipopulare” a lui Ceausescu.
Si in Decretul CFSN din 27 decembrie '89, pe care l-a scris cu mana sa, afirma: “ca acestia (sotii Ceausescu n.n.) au organizat din timp si au dirijat o serie de actiuni ostile (actiuni diversioniste, teroriste n.n.) indreptate impotriva poporului roman”. Pentru aceasta vina, impreuna cu Petre Roman, Brucan, Stanculescu, Voican si Nicolae Militaru a decis, inca din seara zilei de 24 decembrie '89, ca a doua zi, in ziua de Craciun, Ceausescu sa fie suprimat, imediat dupa ce va fi fost trecut prin fata unei instante judecatoresti. Brucan a relatat acest fapt in interviul pe care i l-a acordat lui Emanuel Valeriu si care a fost difuzat in decembrie 1991, la ora de varf. Asta este explicatia pentru care Stanculescu a luat cu sine comandoul de parasutisti de la Boteni, pentru a-l lichida pe Ceausescu imediat ce va fi pronuntata sentinta de condamnare “la pedeapsa capitala”, chiar daca se da “cu drept de recurs”.
Actualmente, in interviul acordat ziarului “Adevarul” din 29 iunie 2005, la intrebarea reporterului: “Cum au aparut teroristii?”, in loc sa raspunda direct ca “actiunea-terorista” a fost “creatia monstruoasa a dictaturii antipopulare” a lui Ceausescu, Iliescu a facut urmatoarea declaratie: “Se spune despre teroristi ca ar fi fost “inventia” noastra, a celor care am constituit Consiliul Frontului Salvarii Nationale pentru a ne consolida puterea! Este una din marile minciuni vehiculate ulterior, intr-o campanie de denigrare, care a avut apogeul in perioada “Pietei Universitatii”.
Se vede clar ca, dupa cum ii este obiceiul, a ocolit intrebarea.
Mai departe, Iliescu a continuat sa depene despre ceea ce a intreprins in ziua de 22 decembrie, dupa ora 17, dupa plecarea de la Televiziune la Comitetul Central, despre discursul sau din balconul Comitetului Central, despre propunerea sa si a lui Caramitru cu privire la programarea alegerilor, despre modul in care a iesit din cladirea CC si a ajuns la MApN; numai la intrebare n-a mai raspuns. Totusi, s-a scapat si cu o marturisire, spunand: “In fine, ne-am adunat intr-un birou, undeva la etajul trei, circa 15 persoane, printre care Barladeanu, Mazilu, Petre Roman , Sergiu Nicolaescu, Silviu Brucan, Militaru si altii, si am inceput sa creionam un program pentru Revolutia Romana…” Trebuie sa recunoastem ca este o marturie extrem de interesanta, in care citim ca Iliescu s-a socotit, din ceasul acela, drept “capetenia” Revolutiei, in care gasim si explicatia de ce n-a fost lasat sa intre in Televiziune Cornel Burtica si de ce nu i-a admis alaturi de el pe Stefan Andrei si Cornel Pacoste. L-a retinut nemasurata-i “sete de putere”, ca sa nu fie eclipsat. Bineinteles, cei cu care spune ca s-a adunat nu-l puteau eclipsa. Mai citim ca din acel moment “complotistii” Iliescu, Militaru, Brucan etc s-au substituit maselor populare revolutionare, restrangand telurile Revolutiei la cel al “complotului anticeausist” Si au lasat impresia ca au dat o lovitura de stat. Dar, repet, impotriva cui se mai putea da o lovitura de stat daca la vremea aceea Ceausescu era deja prizonier? Nu este limpede ca se putea actiona numai impotriva Revolutiei, pentru salvarea sistemului, asa cum s-a si facut prin actiunea-terorista? In noaptea de 22 spre 23 decembrie n-a avut loc o lovitura de stat, ci s-a scris si s-a decis epilogul Revolutiei si soarta, viitorul Romaniei pentru multi ani de atunci incolo.
La urmatoarea intrebare: “Cine a tras”?, Iliescu raspunde: “Si eu as dori sa stiu!” Nu denota acest raspuns o iresponsabilitate repugnanta? A uitat ca, in seara de 23 decembrie '89, ne-a spus ca “bandele de teroristi” ale lui Ceausescu trag in noi? A uitat ca in seara de 24 decembrie '89 a dispus ca Ceausescu sa fie lichidat a doua zi pe motiv ca “a dirijat o serie de actiuni ostile (actiuni teroriste n.n.), indreptate impotriva poporului roman”? A uitat cine a tras? Inseamna ca in decembrie '89 ne-a mintit, fiindca nimic nu se uita mai iute decat minciuna; de aceea se si spune ca “minciuna are picioare scurte”. Asadar, reiese ca nu “teroristii” au fost “inventia” lui Iliescu, ci faptul ca i-a pus pe seama lui Ceausescu.
La intrebarea: ” Care este teoria dumneavoastra?”, a raspus: ” Eu cred ca a fost, ceea ce am si spus de-a lungul vremii, o diversiune indreptata impotriva noilor structuri de putere, pe cale de a se constitui…A fost, totusi, un grup, cred, organizat de diversionisti…devotati lui Ceausescu…”
Am ajuns intr-un punct in care solicit cititorului atentie maxima, ii solicit un moment de concentrare spre a discerne ca teoria lui Iliescu este identica cu a mea, numai ca el o formuleaza intr-un mod abscons, iar eu o exprim explicit.
– Eu spun ca “actiunea-terorista – pe care Iliescu o numeste “diversiune” – a fost indreptata impotriva Revolutiei..
– Iliescu crede: “ca a fost…o diversiune indreptata impotriva noilor structuri de putere, pe cale de a se constitui”.
Si sunt identice pentru ca structurile de putere create in urma unei Revolutii reprezinta, de regula, Revolutia, adica masele populare revolutionare. Asa stand lucrurile, inseamna acelasi lucru daca spui ca “diversiunea” a fost indreptata impotriva Revolutiei sau spui ca a fost indreptata impotriva “noilor structuri de putere”.
In continuare, sa vedem si de ce foloseste acest mod de formulare, ce-l retine de a fi explicit.
a) Este destul de istet ca sa-si dea seama ca daca spune ca “diversiunea” a fost indreptata impotriva Revolutiei, chiar si un “marginit” poate deduce cu usurinta ca diversiunea a fost o contrarevolutie;
b) Si nu vrea sa se inteleaga ca “diversiunea” a fost o contrarevolutie pentru a nu da nastere intrebarii: ce a urmarit contrarevolutia?;
c) Sunt convins ca foloseste acest mod de formulare si din egotism, ca sa puna in lumina propria-i persoana. Relevanta in acest sens este si afirmatia pe care o face tot in acest interviu: “Noi am fost principala tinta a acestei actiuni diversioniste, atat in sediul CC, cand inca nu ne constituisem in vreun fel, apoi la Televiziune si, dupa aceea, timp de trei zile cat am stat in sediul MApN din Drumul Taberei”;
d) Foloseste acest mod de exprimare, punand pe primul plan “noile structuri de putere”, si din pretentia absurda de a le crea legitimitate, ceea ce deconspira, insa, ca este constient de faptul ca ele nu reprezinta Revolutia, nu reprezinta masele populare revolutionare, ci reprezinta Complotul anticeausist.
Iliescu n-a inteles nici pana astazi – ceea ce am scris in Rl din 25 ianuarie 1990 – ca legitimitatea CFSN-ului ca putere de stat a constat numai si numai in consensul national. Si, adaug astazi, ca l-a obtinut prin “teroare” si a vrut sa-l mentina tot prin teroare, prin teroarea minerilor.
Sa mergem mai departe, sa analizam si alte “declaratii” facute de Iliescu in acest interviu. In legatura cu afirmatia lui ca: “a fost, totusi, un grup organizat de diversionisti”, reporterul a intrebat: “De cine tinea acest grup de care spuneti?”, iar el a raspuns: “In orice caz, nu m-am ocupat personal de aceasta problema….Banuiala noastra a fost ca tot din zona structurilor subordonate Departamentrului Securitatii. O grupare special instituita si legata nemijlocit de Ceausescu”.
Trebuie sa recunoastem ca acest raspuns deconcerteaza. Sa detina trei mandate de Presedinte al Romaniei si sa nu se preocupe de atestarea cu probe de netagaduit a acuzatiilor pe care i le-a adus lui Ceausescu?! Nu pe baza acestor acuzatii s-a hotarat, in seara zilei de 24 decembrie '89 ca a doua zi sa fie lichidat? Sa spuna astazi ca nu stie cine a tras? Sa nu mai sustina ca actiunea-terorista a fost “creatia monstruoasa” a lui Ceausescu? E oare posibil sa aiba numai “banuiala” ca a fost “o grupare special instituita si legata nemijlocit de Ceausescu?” Nu vadeste acest raspuns o iresponsabilitate repulsiva? Nu si cinism? Nu inseamna ca a dispus lichidarea lui Ceausescu numai in baza unei “banuieli”? Nu demonstreaza raspunsul sau ca “lichidarea” aceea a fost un “asasinat” monstruos ce provoaca oroare?
In plus, se dezvaluie in acest interviu si ca ipocrit, prin declaratia: “Eu am fost cel care a exprimat cele mai multe indoieli in legatura cu ideea procesului”. Ce proces? A avut loc un proces sau a fost o mascarada prin care sa-si acopere lasitatea? Nu pentru asta a fost organizata mascarada de vreme ce hotararea de “lichidare” se luase din seara precedenta? Si nu el a prezentat “Informarea” despre teroristi ce urmarea justificarea lichidarii imediate a lui Ceausescu si pregatirea poporului roman in acest sens? Nu el a scris cu mana sa Decretul C.F.S.N. in care l-a acuzat pe Ceausescu ca “a organizat din timp si a dirijat” actiunile ostile, teroriste impotriva poporului roman? N-a participat si el, in seara zilei de 24 decembrie '89, la adoptarea hotararii ca Ceausescu sa fie lichidat a doua zi?
Am spus, mai sus, ca actiunea terorista a fost o contrarevolutie – lucru pe care-l spune si Iliescu, dar nu explicit – ce a urmarit intreruperea desavarsirii Revolutiei, pentru salvarea sistemului. Momentan, nu ma grabesc sa adaug ca actiunea terorista a urmarit si justificarea suprimarii imediate a lui Ceausescu, ca a fost in slujba lui Iliescu, a F.S.N. Las ca acest lucru sa rezulte, sa se reveleze din analiza si a altor declaratii si documente. Dar nici nu ma pot abtine sa nu remarc ca infaptuirea Revolutiei, victoria ei numai impotriva lui Ceausescu coincide perfect cu telul pe care l-a avut “Complotul” anticeausist.
3.1.Cum au aparut teroristii. Premise revelatoare
3.1.1 Ordinul lui Chitac.
Dupa fuga lui Ceausescu, in balconul din care acesta tinuse ultimul sau discurs a navalit o multime de persoane – parca “alese pe spranceana” de cei care primisera accesul in cladire – ce vroiau sa se adreseze multimii ce umpluse Piata Palatului, pentru a se face cunoscute. In acest scop a tinut un discurs si Petre Roman, discurs pe care l-a invocat dupa cinci zile ca indreptatire a numirii sale, la propunerea lui Brucan, in functia de Prim-ministru. A luat cuvantul si generalul Mihai Chitac, care s-a adresat fortelor militare dispersate in Capitala cu urmatorul ordin: “Ordon ca toate unitatile militare sa se retraga in cazarmi, dar sa fie pregatite pentru a da o contralovitura hotaratoare celor care vor atenta la cuceririle noastre socialiste”.
Iata, pe marginea acestui ordin se ridica multe intrebari revelatoare care fac din el o cheie ce dezleaga taina actiunii – teroriste:
– Ce inseamna pentru Chitac “cuceririle noastre socialiste”?
– “Cuceririle socialiste” nu sunt oare “privilegiile” pe care si le arogasera “activistii” si “samavolniciile” savarsite si statornicite de sistemul comunist? Asta vroia el sa apere?
– Nu coincid “cuceririle socialiste” cu neimplinirile revolutiei?
– N-a fost acest ordin o atentionare a maselor populare revolutionare ca, in afara de inlaturarea lui Ceausescu, nu li se mai accepta alte revendicari?
– Si impotriva cui vroia sa apere “cuceririle noastre socialiste” ? Impotriva cui putea fi indreptata “contralovitura hotaratoare”? Nu este evident ca impotriva maselor populare revolutionare care strigau: Jos comunismul! si care “atentau”, in felul acesta, la “ordinea sociala si politica” a statului comunist, adica la “cuceririle noastre socialiste”?
– Dar “contralovitura” impotriva maselor populare revolutionare nu constituie o “contrarevolutie”?
– N-a fost acest ordin preludiul contrarevolutiei, al actiunii teroriste care a intrerupt desavarsirea Revolutiei si a salvat “sistemul”?
– Nu tradeaza acest ordin ca “totul” a fost premeditat, ca “a fost organizat din timp si dirijat” nu de Ceausescu, ci de “Complotul” impotriva lui?
– Si de ce tocmai Chitac a fost numit Ministru de Interne? Ca sa aiba cine sa apere “sistemul” in continuare?

3.1.2. Premonitia lui Stanculescu
In ziarul “Dimineata” nr. 27 din 21 martie 1990, generalul Victor Stanculescu relateaza ce a intreprins imediat dupa fuga lui Ceausescu: “Abia dupa plecarea elicopterului am iesit impreuna cu seful meu de cabinet, tocmai cand manifestantii urcau deja pana la etajul IV fiind imbracat civil, am coborat cu usurinta. Pentru a prelua comanda armatei, am plecat imediat la M.Ap.N. Armata, trecuta de partea Revolutiei, trebuia sa aiba o autoritate care sa decida. …. Si trebuia de urgenta un plan de riposta in cazul in care fanaticii dictaturii ar fi incercat sa anihileze Revolutia”.
Trebuie sa remarcam ca relatarea lui Stanculescu nu se aseamana cu Ordinul lui Chitac, care a fost dat imediat dupa fuga lui Ceausescu, deci intr-o stare emotionala, motiv pentru care este atat de direct incat se deconspira singur. Stanculescu face aceasta relatare, in care strecoara si premonitia sa, la trei luni dupa “eveniment”, fara nici un fel de emotii. Si o face pentru a se impauna cu “vigilenta” sa, sa ne spuna ca a avut, din clipa aceea, presimtire ca se va declansa o actiune diversionista, terorista. Vom vedea insa ca premonitia sa graieste mai multe decat vrea el.
– Observam ca Stanculesuc “presimtea” ca “fanaticii dictaturii” vor pune in pericol Revolutia, fara sa specifice ai carei dictaturi. La ce dictatura se refera? Fireste, fiindca Iliescu pusese totul pe seama lui Ceausescu, se intelege ca si el tot la acesta s-a referit, la dictatura Ceausescu. Si a numit-o simplu, “dictatura”, fara sa mentioneze ca este vorba de “dictatura Ceausescu”, ceea ce arata ca pentru el si pentru toti ceilalti emanati – Iliescu, Petre Roman, Brucan, Voican etc. – a existat o singura dictatura in cei 45 de ani, “dictatura ceausista”. Dictatura comunista a fost “inventia” celor intemnitati la Sighet, Aiud, Rannicu-Sarat, Ocnele-Mari, Pitesti atc., a existat numai in mintile acestora si a “fruntasilor” din Piata Universitatii. Si mai exista in mintile acelora care ii agaseaza pe “oamenii de bine”, pomenind mereu de “criptocomunism” si afirmand intruna ca”n-am scapat de comunism”.
– Faptul ca Stanculescu “presimtea” ca pericolul anihilarii Revolutiei putea veni numai din partea fanaticilor lui Ceausescu demonstreaza ca, in viziunea lui, Revolutia urmarise numai inlaturarea acestuia, ca o confunda cu Complotul anticeausist. El ignora ca Revolutia urmarise si “doborarea comunismului”, bineinteles, din viclenie, pentru a nu sugera ca si “privilegiatii” comunismului ar fi avut interes, motive “sa anihileze Revolutia”, pentru a nu lasa sa se creada ca si acestia ar fi fost implicati in actiunea terorista. Ferit-a, Sfantul! Doar ca nu spune: “De ce ar fi vrut “adeptii” comunismului “sa anihileze Revolutia” daca ea n-avea nimic cu comunismul?” Astazi, Stanculescu ne-ar putea spune: “Adeptii” comunismului n-au fost teroristii, fiindca n-au fost “fanatici”. Dovada sta in faptul ca “peste noapte, sub cupola regimului Iliescu”, ei au facut “averi de milioane si milioane de dolari”.
Pana si bolsevicul Brucan s-a facut “propagandist” al economiei de piata. Iar eu i-as intoarce spatele, pentru ca-l consider perfid, fiindca vad ca incearca in mod viclean sa scoata sistemul comunist din cauza, considerand ca numai Ceausescu putea avea fanatici, nu si comunismul. Si nu se dezvaluie, in felul acesta, ca sustinator al sistemului comunist? Nu tradeaza, in felul acesta, ca “planul de riposta” era gandit impotriva “manifestantilor”, ca sa nu ia amploare Revolutia si sa nu duca la daramarea “sistemului”?
– Dar de ce-i caracterizeaza Stanculescu drept fanatici pe “aparatorii” lui Ceausescu? Au dat ei dovada de fanatism? Au tras in revolutionari cand s-au apropiat de cladirea Comitetului Central? Au deschis focul cand acestia au incercat sa intre in cladire? Atunci, daca n-au tras in multimea care a inconjurat cladirea C.C., daca au lasat-o sa intre in cladire fara sa deschida focul, daca nu s-au sinchisit de fuga dictatorului, ce motive avea sa-i considere fanatici? Apoi, daca erau niste fanatici, incetau ei sa actioneze imediat ce au aflat ca Ceausescu a fost lichidat? Nu-i clar ca aceasta caracterizare n-are nici un temei, ca a folosit-o numai pentru a da o explicatie credibila declansarii actiunii teroriste? Si nu se deconspira, in felul acesta, ca s-a aflat printre initiatorii contrarevolutiei, alaturi de Chitac? Si se putea sa-i lase Iliescu pe acesti doi bravi generali, pe acesti doi “stalpi” ai sistemului sa doarma in inchisoare? Nu era de datoria Procurorului General Tanase Joita – si a “sistemului” – sa desfiinteze Hotararea definitiva a Curtii Supreme de Justitie prin care cei doi generali fusesera condamnati la inchisoare?
Faptul ca “premonitia” lui Stanculescu este tendentioasa reiese si din declaratia lui Virgil Magureanu, facuta in interviul pe care l-a acordat in 1994 televiziunii BBC, in care, referindu-se la cauzele care l-au determinat pe Ceausescu sa fuga, a afirmat: “A fost determinat sa fuga, deoarece, pe de o parte, nu putea sa organizeze rezistenta impotriva acestor mase populare si, pe de alta parte, cred ca nici exponentii fostului regim nu doreau sa traga in populatie. Asta este bine sa se stie”.
Si daca “exponentii (aparatorii) fostului regim nu doreau sa traga in populatie” cand Ceausescu inca era in functie, ce-i putea determina sa inceapa a trage in populatie de la ora 18,30, cand Ceausescu era deja prizonier? Nu reiese ca cei care au inceput sa traga in populatie de la ora 18,30 au fost “exponentii” noului regim care s-a instalat la putere?!
Avertizatorii. Dupa “fuga” dictatorului, revolutionarii – pe care Victor Stanculescu ii numeste “manifestanti”- n-au parasit Piata Palatului, randurile lor nu se subtiau, dimpotriva, se ingrosau, iar Revolutia se radicaliza pe masura ce se scurgea timpul. Acest lucru a devenit alarmant pentru anumiti indivizi, care, incepand de la ora 14, au inceput a indemna revolutionarii sa plece acasa, spunand ca au fost informati ca securistii de la Baneasa se indreapta catre centrul Capitalei si este bine sa se evite o baie de sange. Ce urmareau acesti “avertizatori”?
De ce trebuia sa plece revolutionarii acasa? “Cine” daduse “avertizatorilor” misiunea de a indemna masele revolutionare sa plece acasa? Indivizii respectivi vroiau parca a spune: “Gata! Spectacolul s-a terminat, acum plecati acasa!” Pentru ei nu era o Revolutie in plina desfasurare, ci avusese loc un “spectacol” care luase sfarsit odata cu fuga lui Ceausescu si prin urmare trebuia ca revolutionarii sa plece acasa, la treaba lor.
Nu arata acest “episod” al Revolutiei ca exista o “forta” care vroia sa intrerupa Revolutia, sa o ia sub controlul ei si, in continuare, sa actioneze in numele acesteia si sa pretinda ca “i-a creat legitimitate”? Vom vedea ca Brucan a deconspirat, pe 31 decembrie 1989, ca forta care pretindea ca Revolutia “i-a creat legitimitate” era F.S.N. Asadar “teroristii n-au fost inventia F.S.N.-ului”, ci profetia sa. Si nu este asta o dovada ca actiunea terorista (contrarevolutia) a fost premeditata?

3.1.4. Teroristii informatiei
La ora 17, rolul indivizilor care indemnasera pe revolutionari sa plece acasa l-a luat Televiziunea Romana, care se intitulase si libera, care a inceput sa faca, fara contenire, un anunt inspaimantator, ca militarii U.S.L.A. au ramas fideli lui Ceausescu si se-ndreapta intr-o coloana de masini blindate catre centrul Capitalei. Masele populare revolutionare erau rugate sa evacueze Piata Palatului si sa plece acasa spre a se evita un macel.
Revolutionarii n-au plecat acasa nici in urma acestui anunt terifiant, iar cand la balconul din care vorbise Ceausescu a aparut Ion Iliescu, l-au primit strigand: “Nu te vrem!”, “Nu te vrem!”. Probabil, acesta si-a spus in sinea sa: “Bine! Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!” Si, in timp ce vorbea Dumitru Mazilu, cel care “a descoperit” (!) ca “Revolutia a fost furata”, s-au auzit focuri de arma.
Se declansa actiunea terorista. Trupele U.S.L.A. nu sosisera si n-au mai venit niciodata. Actiunea terorista a inceput totusi, asa cum presimtise “vigilentul” general Victor Stanculescu, dupa cum “profetisera” avertizatorii si dupa cum “a prezis” si Televiziunea Romana dirijata de emanatul Brucan, prin vocea “revolutionarilor” Brates, Popescu, Marinescu etc. Si fiindca U.S.L.A. era Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista, “diversionistii” sangerosi au fost “botezati” de oamenii lui Brucan drept “teroristi”, “securisti-teroristi”. Bineinteles, “premonitia”, ” profetia si “prezicerea” fesenistilor nu pot fi socotite drept inventie”. Si nici macar faptul ca au dat “diversionistilor” sangerosi denumirea de “securisti-teroristi” nu poate fi luat ca “inventie”. Dar, faptul ca “premonitia”, “profetia” si “prezicerea” au precedat declansarea “actiunii-teroriste” constituie dovada incontestabila ca actiunea terorista (contrarevolutia) a fost premeditata. “Toate” acestea demonstreaza ca “Forta” care le-a initiat a incercat, in felul acesta, sa intrerupa Revolutia si sa o ia sub controlul sau, fara varsare de sange, ca apoi sa se poata exprima in numele “Ei”. Si s-a “recurs la metoda”, a fost declansata actiunea-terorista (contrarevolutia), fiindca Revolutia n-a putut fi controlata, manipulata.
In Raportul Comisiei Senatoriale a Parlamentului (1990-1992) pentru cercetarea evenimentelor din decembrie '89, senatorul Sergiu Nicolaescu, Presedintele acestei Comisii, afirma: “Avand la baza, asa cum apreciau unii ziaristi, “o monstruoasa strategie a dezinformarii”, s-a urmarit barbarizarea poporului roman, la care, trebuie sa recunoastem, o contributie de seama si-a adus-o si televiziunea nationala prin imaginile, dar mai ales informatiile date pe post. O parte din acesti “teroristi” ai informatiei se pretind astazi revolutionari. Am convingerea ca mai toate aceste actiuni din Televiziune au fost o manipulare”. (“Libertatea” nr. 1251 din februarie 1994).
Faptul ca acesti “teroristi ai informatiei” n-au fost trasi la raspundere nici pana astazi justifica pe deplin “necesitatea realizarii unui proces al Revolutiei”.

3.2. Omisiuni deconspirante si incercari de retusare, de mascare ulterioara a lor
Scenariul actiunii-teroriste (contrarevolutiei) – caci este de la sine inteles ca, fiind premeditata, planuita dinainte, a beneficiat si de un plan, de un serviciu – a ignorat naturalul, firescul si din aceata cauza a dat nastere unor omisiuni ce au deconspirat ca rostul actiunii teroriste a fost demonizarea lui Ceausescu spre a justifica suprimarea imediata a lui si, in subsidiar, intreruperea Revolutiei pentru salvarea sistemului. De fapt, cele doua roluri au fost pe acelasi plan, insa, primul este mai frapant, mai relevant. Asta a fost si cauza pentru care in mass-media a fost luat in discutie numai primul aspect al actiunii-teroriste, cel de demonizare a lui Ceausescu.
3.2.1. Prima omisiune, pe care a observat-o intreaga lume care a privit la televizor cum se desfasoara Revolutia in Romania, a fost ca “fanaticii dictaturii”, cum i-a numit Stanculescu, “grupul de diversionisti devotati lui Ceausescu”, dupa cum crede, acum, Iliescu ca a fost, in loc sa deschida focul – asa cum era natural, firesc – impotriva celor care se afisasera impotriva lui Ceausescu si care incercau in mod evident sa i se substituie, care se aflau in lumina, in balcon, au deschis focul impotriva multimii care umplea Piata Palatului. Este drept ca la inceput au folosit simulatoare de arme automate care n-au facut victime, dar au reusit sa imprastie masele populare revolutionare ca si cum asta vroiau, sa intrerupa Revolutia, iar nu sa-l razbune pe Ceausescu, caruia, spune Iliescu, ii erau devotati. Caci daca erau, intr-adevar, devotati lui Ceausescu si urmareau numai sa-l razbune, s-ar fi concentrat numai impotriva celor ce incercau sa-i ia locul si care i se aratasera ostili de la inceput: Iliescu, Petre Roman, Brucan, Militaru, Voican, Stanculescu etc.
Pavel Corut comenteaza acest fapt astfel: “Si inca ceva, observat si comentat de jurnalisti straini: De ce nu a tras nimeni in emanati? Erau in lumina, in balcon. Doar, se stie, prima sarcina a unui terorist este sa ucida conducatorii. Sunt mii de casete video pe care se aude clar ordinul emanatilor: opriti focul! Cine conducea teroarea?” (“Fulgerul Albastru” de Pavel Corut pag. 141)
Adevarul e ca, in cele trei zile de teroare, “fanaticii dictaturii” au facut de zece ori mai multe victime decat au facut “aparatorii” lui Ceausescu in intervalul 16 – 22 decembrie, au intrerupt Revolutia, au inlesnit CFSN-ului obtinerea “Consensului national” de a-si asuma Puterea Legislativa si Puterea Executiva, dar n-au ranit nici macar un singur emanat.
Aceasta omisiune ne sugereaza ca “misterul” care i-a impins pe teroristi sa ucida peste o mie de persoane si i-a retinut sa nu raneasca, nici din greseala, un singur emanat consta in faptul ca acestia n-au fost “devotati lui Ceausescu”, ci lui Iliescu, “emanatilor”. A fost, o misiune pe care a sesizat-o intreaga lume si au comentat-o ziaristii straini, de care si-au dat seama si emanatii, motiv pentru care au trecut la retusarea, la mascarea ei. Primii emanati care au purces la corectarea acestor scapari ale scenariului actiunii teroriste au fost Victor Stanculescu si Gelu Voican, in cadrul unui interviu acordat cotidianului “Dimineata”, care a fost denumit “Timpul dezvaluirilor” si a fost publicat in serial, incepand din 18 martie 1990. Reproducem, mai jos, un fragment din acest interviu, publicat in numarul din 20 martie 1990:
Rep: Cum s-a ajuns, totusi, la organizarea procesului?
V.S.: Situatia a evoluat rapid, devenind in cele din urma crtica. In dimineata zilei de 24 decembrie, echipa conducatoare a fost la un pas de moarte, parasind in ultima instanta cu un TAB cladirea televiziunii, al carei parter era deja ocupat.
Rep: Si totusi, televiziunea a transmis continuu.
V.S.: Este meritul absolut eroic al tuturor celor din studiouri care, nesocotind moartea, au stat neclintiti la datorie. E adevarat ca, dupa plecarea grupului care preluase puterea, virulenta tirului a scazut, in schimb, intensificandu-se atacurile asupra sediului MApN unde ne deplasasem. Nu-i mai putin adevarat ca militarii au aparat eroic localul Televiziunii, constienti ca, in acele momente, centrul vital al Revolutiei era Televiziunea…
Rep: Dar, personal, viata dv. si a celorlalti din Front, a fost amenintata direct?
G.V.: Sigur ca da. Cu asta am debutat inca din seara de 22 decembrie, cand, dupa euforia iesirii in balconului C.C.-ului, a urmat acel atac cumplit, din toate directiile, inclusiv din interiorul cladirii, din care am scapat ca prin minune.
Observatii: Ce altceva putem spune despre afirmatia lui Stanculescu decat ca este o mistificare respingatoare? Iar prin faptul ca prezinta un eveniment ce este peste putinta de a se fi petrecut, deoarece Televiziunea era aparata inca din 22 decembrie de parasutistii unitatii militare de la Boteni, ea vadeste dispret fata de publicul caruia i se adreseaza, fiindca-l considera inapt de a sesiza inselatoria, se arata ca lipsita de bun-simt, ca minciuna sfruntata.
– Unde erau parasutistii cand ocupasera teroristii parterul Televiziunii?
– Si cum au mai iesit emanatii daca parterul cladirii era deja ocupat? Au sarit de la etaj?
– Si n-au ucis teroristii pe nici unul dintre crainicii televiziunii? I-au considerat ca fiind de-ai lor?
– Si de ce n-au distrus Televiziunea? Nu-si dadeau seama ca ea este “centrul vital al Revolutiei”? Atunci in ce scop venisera si ocupasera parterul? Nu-l discrediteaza oare aceasta mistificare pe Stanculescu?
Voican este si mai indraznet. Contesta spiritul de observatie al tuturor. Ziaristii straini au comentat aiureli. Nimeni n-a vazut bine, toti au avut iluzie optica, fiindca teroristii n-au tras in multime, ci in emanatii din balcon. Si ca argument al faptului ca nici un emanat n-a fost nici macar ranit, el invoca “minunea”. Nu provoaca sila?
Iliescu ii intrece. In “Adevarul” din 29 iunie 2005, el afirma:
¥ “Noi am fost principala “tinta” a acestei actiuni diversioniste.
¥ Noi am fost prima “tinta” a acestei diversiuni in toate cele trei locuri in care ne-am aflat.
Eu cred ca este lipsa de decenta elementara incercarea de a atribui vinovatii celor care atunci si-au asumat si riscuri, care au fost “tinta”, de fapt, a acestor atacuri armate”.
Dar afirmarea ca “echipa conducatoare” a FSN-ului a fost “tinta”, telul, obiectivul actiunii teroriste, desi nici un emanat n-a fost ucis si nici macar ranit, iar din randul populatiei au fost ucise peste o mie de persoane, nu este tot lipsa de decenta elementara?
Nu este evident ca Iliescu face aceste afirmatii pentru ca a aflat post factum care era “prima sarcina a unui terorist”? Si nu-si da seama ca este ridicol, ca prea tarziu vine sa corecteze scaparile scenariului cu teroristii?

(va urma)

Cele mai citite

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă