Cazul Panait Istrati pare acum fumat. Cine se mai intereseaza de scriitorul din perioada interbelica a carui evolutie a fost atat de interesanta si care la inceputul anilor '30 a fost un veritabil caz? Panait Istrati, purtand ca o ghiulea de glezna observatia lui Romain Rolland ca ar fi “un Gorki al Balcanilor”, e tot mai mult privit ca un autor pitoresc, hoinar, plin de culoare si de specific local, un fel de Fanus Neagu, care, insa, nu ajunsese sa scrie despre fotbal, si cam atat. Uitam din pacate ca dincolo de talentul sau minunat, el a fost o constiinta, o fiinta care nu a putut sa traiasca prea multa vreme in paradisul apolitismului si pana la urma a inteles cum stau lucrurile.
Astfel, a actionat, daca se poate spune asa, impotriva intereselor sale, a fost, cu alte cuvinte, un om care nu si-a stiut interesul, a dat cu piciorul la tot renumele sau de trubadur al frumusetilor Europei orientale si a privit lucid, auster si necrutator in abisul sistemului sovietic. Asa a trait el marea deziluzionare si s-a intors spre Occident pentru a o comunica. A fost luat in suturi. Fostii prieteni l-au repudiat, Istrati nu mai voia sa faca jocul unei anumite politici, nu mai voia sa fie nici macar un asa zis inocent “tovaras de drum”. Mai bine sa fie socotit fascist decat sa poarte povara lasitatii!
Gratie colaboratorului nostru Alexandru Mihalcea, publicam o serie de insemnari privitoare la felul in care scriitorul a fost urmarit de Soviete. Ne mai intereseaza oare? Pana la urma problema aceasta este ca un test individual. Se naste iarasi disputa dintre a fi doar scriitor si a fi o constiinta.
De curand un grup de tineri autori au adresat o scrisoare catorva institutii importante din tara pentru ca Paul Goma sa fie propus la Premiul Nobel pentru literatura. Goma a mai fost propus si anii trecuti pentru aceasta suprema distinctie. Nu conteaza daca scrisoarea tinerilor va avea audienta, ci gestul ca atare. Intr-un moment in care Paul Goma este privit rau mai de toata lumea, iata ca se gasesc putini care inoata, cum s-ar spune, impotriva curentului. De acord, romanele celebrului nostru revoltat scartaie pe alocuri, dar cand ne confruntam cu formidabila forta a marturisirilor sale defectiunile aproape ca palesc.
Anii trecuti circula o intrebare perfida: Cine e mai bun scriitor? Paul Goma sau Eugen Barbu? Intrebarea era pusa tocmai pentru a li se da peste nas acelora care mizeaza numai pe constiinta. Raspunsul dat era unul singur: Barbu. El e marele artist, slefuitorul de cuvinte si de diamante, el a manuit condeiul fara pereche, el a evocat ca nimeni altul veacul fanariot, dar si mahalaua contemporana etc, etc., etc. Tot el insa a improscat cu noroi cat a putut firava noastra disidenta si pe toti tinerii autori care acum 20 de ani cutezau sa dezlege nodurile pietrificate ale mentalitatii ceausiste.
Panait Istrati putea sa taca, asa cum de altfel i s-a recomandat. Nu a tacut. Nici Paul Goma nu a tacut. Ce mai conteaza atunci artificiul frazelor daca ele sunt de fapt mute si nu fac sa tresara macar un atom de aer din atmosfera inghetata!.
