“Nu e important sa faci istorie, ci s-o folosesti exact cand ea ti se ofera”!
“21 octombrie 2005, Bucuresti Ð Ieri si azi, sesiunea Sfantului Sinod. Prin vot secret, au fost desemnati candidatii pentru scaunul mitropolitan al Ardealului: Arhiepiscopul Andrei Andreicut si Episcopul Laurentiu Streza. Mitropolitul Serafim Joanta ar fi fost al treilea daca nu i-ar fi lipsit doar doua voturi. Dupa amiaza, in Subcomitetul Sfantului Sinod mi se aproba si ultima parte a indreptarilor liturgice ( diortosiri de limba si traduceri noi), care vor fi folosite in cartile de cult, dar si in noua mea scriere catehetica.
29 octombrie, Nicula Ð Dupa doi ani, termin de redactat “Cartea deschisa a Imparatiei Ð O insotire liturgica pentru preoti si mireni”. Acum e gata de tipar si sper sa le fie multora de folos.
3 noiembrie, Bucuresti Ð Azi, Colegiul Electoral Bisericesc. Prin majoritate de voturi in cel de-al doilea scrutin, Episcopul Laurentiu Streza a devenit noul Mitropolit al Ardealului. Eu, pornind de la fisa postului, am votat pentru Arhiepiscopul Andrei, incredintat fiind ca nu el are nevoie de Mitropolie, ci Ardealul are nevoie de un om. Dar nu de asta sunt profund intristat, ci de altceva. In legislatiile civile se poate intampla ca nu tot ceea ce este legal sa fie si moral. Iata, insa, ca faptul acesta a patruns cu brutalitate si in viata noastra bisericeasca. Consider ca alegerea de azi a fost legala prin procedura, dar profund imorala prin ceea ce a precedat-o. Nu curriculum vitae al fiecaruia din cei doi candidati, trimis din vreme alegatorilor, a contat si a invins, asa cum ar fi fost normal, ci o vasta si desantata “campanie electorala”, in stilul si cu complicitatea politicianismului vulgar si agresiv, din care nu au lipsit presiunile clientelismului, ofertele si amenintarile subterane, agitatia si propaganda prin mass-media, atacurile la persoana, calomnia, injuria si Ð vai! Ð chiar tentativa de asasinare morala a contracandidatului. Pare a fi o nenorocita premiera in istoria Bisericii noastre si e de asteptat ca Sfantul Sinod, prin noul Statut, s-o reduca la un nefericit unicat.
4 noiembrie, Bucuresti Ð In sedinta Sfantului Sinod s-a facut evaluarea canonica a alegerii de ieri. Intrunind toate conditiile statutare, aceasta a fost validata in unanimitate. In continuarea sedintei, am prezentat propunerea de reorganizare a Mitropoliei Ardealului, semnata de mine si de inca sase colegi ardeleni. Dupa aproximativ doua ore, la reluarea sedintei in plen, cu 40 de sinodali prezenti, propunerea a fost avizata favorabil de catre Comisia Canonica-Juridica si aprobata, prin vot deschis, cu 37 de voturi si 3 abtineri. In scurtul Sau cuvant, Preafericitul Teoctist a apreciat-o ca fiind “un moment istoric”. Nu stiu daca este sau nu asa, dar acum, seara, la ora cand in chilia mea scriu aceste randuri, sunt sigur ca Duhul Sfant este Cel care a suflat de sus, azi-dimineata, simultan, peste sapte ierarhi ardeleni care se priveau in ochi si intelegeau ca au acelasi gand, de multa vreme mocnit in spuza si acum, napraznic, devenit flacara. Si mai stiu ca nu e important sa faci istorie, ci s-o folosesti exact cand ea ti se ofera.
9 noiembrie Ð Era de asteptat ca hotararea sinodala pentru reorganizarea Mitropoliei Ardealului sa faca valuri in mass-media. Opinii pro si contra, normale, dar si campanii denigratoare, dirijate din umbra, lansarea unor lozinci precum: scindarea Sinodului in “ecumenisti” si “conservatori”, “Diktatul de la Cluj”, sfasierea Bisericii, dezagregarea Ardealului etc, etc. Cei sapte semnatari au devenit unul, iar acesta nu e altceva decat “bandit” (apelativul acesta mi l-am mai auzit eu pe oareunde!), “gropar”, “informator”, “legionar”, “vanitos”, “avid de putere” etc, etc. Pentru mine nu e nimic nou.
In 1946, la vremea cand conduceam marea greva anticomunista si antirevizionista ( deci pro-Ardeal) a Universitatii clujene, “Scanteia” ma numea, ironic, “micul capitan al Daciei Superioare”. Atunci au urmat puscariile, acum va urma, probabil, o moarte grabita. Nu asta e important. Puscariile m-au calit, moartea ma va elibera. Altceva ma intristeaza. Ziaristii cei mai multi nu sunt familiari cu treburile bisericesti si, ca atare, nu pot avea criterii eclesiologice sau pastorale. Dar mi se pare incredibil sa aud ca doi sau trei teologi universitari, doldora de carte si diplome, cu nume consacrate in cultura si viata bisericeasca, trateaza Mitropolia Ardealului ca fiind un fel de societate pe actiuni care si-a pierdut pachetul majoritar. Asa se intampla, probabil, cand reflectia teologica este invadata, circumstantial, de acte umorale.
10 noiembrie Ð In continuarea notelor de ieri, ma gandesc la anul 1947, cand a fost infiintata Mitropolia Banatului, printr-o hotarare a Sfantului Sinod, prezidat de Patriarhul Nicodim, intarita prin legea nr. 325 a Camerei Deputatilor, iar aceasta din urma fiind promulgata prin Decret Regal. Judetele Hunedoara si Arad se desprindeau astfel din Mitropolia Ardealului, Crisanei si Maramuresului si treceau sub jurisdictie bisericeasca banateana. Reactiile sibienilor au fost, desigur, si atunci, de vreme ce insusi Nicolae Balan a refuzat sa fie de fata la instalarea lui Vasile Lazarescu, noul Mitropolit de la Timisoara. Datele esentiale ale evenimentului le am din monumentala Istorie a BOR, vol. 3, p. 541-542, al carei autor este preotul prof. dr. Mircea Pacurariu. Altfel, evenimentul in sine imi era total strain. La vremea aceea, “micul capitan” al grevei de Cluj ratacea prin muntii Capatanii, haituit de poterele politiei politice si habar n-avea de ceea ce se petrecea “jos in tara”. Dar imi place sa cred ca noua Mitropolie a Banatului nu a avut rolul de a sfasia ctitoria lui Saguna, sau de a dezmembra Ardealul si ca scaunul timisorean continua sa straluceasca.
13 noiembrie, duminica Ð Acum cateva zile, noi, “Cei sapte, Doamne, si toti sapte”, cum titra un ziar local, am anuntat printr-un Comunicat de presa ca vom participa la instalarea noului Arhiepiscop al Sibiului si Mitropolit al Ardealului, Laurentiu Streza. Stirea a provocat o mare vanzoleala de zvonuri, avertismente si provocari: ca vom fi intampinati la Sibiu cu pancarte protestatare si huiduieli, ca vreo doua sute de maramureseni sunt gata sa vina si ei acolo, incruntati si pusi pe treaba, ca studentii teologi sibieni sunt gata sa faca o demonstratie neprietenoasa, ca noul Mitropolit, odata instalat, va cere de indata, pe loc, anularea hotararii sinodale din 4 noiembrie si alte multe nazdravanii, dirijate si menite, desigur, sa ne tina acasa si sa ni se atribuie fie lasitate, fie certitudinea “ruperii” ardelene. Ei, bine, noi tot am fost astazi la Sibiu, am mers in procesiune spre catedrala prin mijlocul unei imense multimi cuviincioase si iluminate, am slujit Liturghia intr-un mare sobor de arhierei, in frunte cu Patriarhul, am participat la instalarea noului Mitropolit, ne-am impartasit din acelasi Potir, am pranzit impreuna si ne-am bucurat de multumirile si salutarea nominala pe care ni le-a adresat proaspatul Arhipastor de pe scaunul lui Saguna. Si iata ca Ð vorba Arhiepiscopului Andrei Ð “s-au risipit facatorii de basme”.
In marele hol al hotelului, indreptandu-ma spre sala restaurantului, m-am intalnit cu Profesorul Mircea Pacurariu, pe care l-am imbratisat spunandu-i: “Draga parinte, pareri diferite nu pot avea decat oamenii care gandesc; doar prostii sunt intotdeauna, ei intre ei, de aceeasi parere”.
19 noiembrie Ð In primavara lui 1990 faceam parte din Grupul de Reflectie pentru Innoirea Bisericii, alaturi de clericii Dumitru Staniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea, Constantin Voicescu, Iustin Marchis, Toader Crasmariu si de mirenii Horia Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu. Eram curati, optimisti, sinceri, deschisi, devotati Bisericii, dezinteresati, generosi si jertfelnici. Stau acum si ma gindesc la cei ce au trecut in vesnicie, acolo “unde sunt cei ce nu mai sunt”, si parca-i aud soptindu-ne noua, catorva, din cei ce inca mai suntem fara sa mai fim: “Dragii nostri, unde va sunt zapezile de alta data?”
