Predarea istoriei in scoli si universitati in timpul regimului comunist din Romania.
Dupa cucerirea puterii de catre comunisti, prin forta, cu sprijinul trupelor sovietice de ocupatie si al diplomatiei moscovite, in Romania a fost instaurata, dupa cum e bine cunoscut, “teroarea rosie”. Elitele politice ale Romaniei, care s-au opus instaurarii dictaturii comuniste si sovietizarii Romaniei dar si intregi segmente ale societatii romanesti care, conform ideologiei leninist-staliniste, trebuiau lichidate au fost arestate, torturate, apoi aruncate in temnite de exterminare sau lagare de munca fortata, in urma inscenarii unor procese, in fata instantelor militare sau, pur si simplu, prin decizii administrative emise de Securitate.
In prima etapa a “terorii rosii” nu s-a urmarit doar instaurarea si apoi consolidarea dictaturii comuniste ci si rusificarea, respectiv sovietizarea societatii romanesti, pe de o parte prin decizii, precum impartirea administrativa a tarii in regiuni si raioane, ca in U.R.S.S., infiintarea in toate domeniile a cunoscutelor “sovromuri” pentru exploatarea bogatiilor tarii de catre sovietici si prin numirea de consilieri sovietici la toate ministerele, inclusiv la Securitate. Pe de alta parte s-a recurs la o propaganda continua si sufocanta.
In scopul rusificarii culturii romanesti s-a constituit inca in noiembrie 1944 “Asociatia romana pentru strangerea relatiilor cu Uniunea Sovietica” (A.R.L.U.S.), presedinte fiind numit C.I. Parhon, un mare savant si, in acelasi timp, o mare lichea. La 10 ianuarie 1945 a fost inaugurata cu mare fast editura “Cartea Rusa” care, pe langa publicarea lucrarilor unor celebri poeti si prozatori rusi, recunoscuti pe plan international, a editat si o seama de carti de propaganda care cuprindeau o seama de minciuni si aberatii pentru a convinge cititorii ca cea mai “avansata” cultura din lume este cea rusa, in special cea sovietica. In carti, manuale scolare si cursuri universitare se sustinea, de exemplu, ca legea conservarii materiei n-ar fi fost descoperita de Lavoisier ci de Lomonosov, ca radioul n-ar fi fost inventat de Marconi ci de Popov, ca cei mai de seama agronomi si naturalisti ai lumii ar fi fost sovieticii Miciurin si Lisenko, etc. etc. In acelasi scop, de rusificare a romanilor, a fost infiintat Institutul Maxim Gorki, institutie de invatamant superior pentru invatarea limbii si literaturii ruse. Aici erau pregatite cadre pentru predarea limbii ruse in scoli si universitati dar si pentru alte institutii. Diplomele eliberate de numitul institut erau echivalente cu cele ale universitatilor de stat din Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara.
Prin asa-zisa reforma a invatamantului din 1948 s-a introdus sistemul sovietic de organizare a acestuia. Toate scolile primare din orase si sate au devenit “scoli generale”, cu sapte ani de studiu, desfiintandu-se examenele de admitere in licee sau gimnazii, cat si cel de capacitate. Numaratoarea anilor de studiu a fost de asemenea schimbata dupa modelul sovietic de la 1 la 11. Masura in sine, anume de a infiinta in fiecare orasel sau sat, una sau mai multe scoli de acest fel ar fi fost benefica, caci pe aceasta cale nivelul de instructie al copiilor ar fi crescut, mai ales in mediul rural, daca acestea n-ar fi devenit centre de pervertire a constiintelor, focare de deznationalizare si rusificare a tinerei generatii. Din clasa a patra primara si pana in ultima clasa de liceu, studiul limbii ruse devenise obligatoriu iar la bacalaureat, denumit tot dupa modelul sovietic examen de maturitate, una dintre materiile de examinare (scris si oral) era limba si literatura rusa. In amintitele scoli generale, corespunzatoare gimnaziilor din prezent, era, mai ales in mediul rural, o penurie cronica de profesori de specialitate incat predau invatatori, ajunsi peste noapte profesori, fara a avea, evident, studii de specialitate.
In invatamantul universitar situatia a fost putin diferita dar scopul era acelasi. Mai ales in domeniul stiintelor umaniste majoritatea marilor profesori ai vremii, cu studii si doctorate in Occident, iar prin activitatea lor didactica si stiintifica, reputati in tara si strainatate, au fost exclusi din universitati, unii chiar arestati si condamnati. De exemplu, la Facultatea de Istorie din Bucuresti, primul exclus, apoi arestat, intemnitat la Sighet, unde a si murit, a fost marele istoric Gheorghe Bratianu. Au urmat C.C. Giurescu, Victor Papacostea, Ion Hudita, Sauciuc-Saveanu s.a. In locul lor au fost numiti, pe posturi de profesori si conferentiari, unii care nici macar nu aveau studii universitare, precum Popescu-Doreanu (un timp sef de catedra), Sasa Musat, Nicolae Deleanu, sau fosti profesori de pe la licee din provincie, de mana a doua, cel mai tipic exemplu fiind Vasile Maciu (Gaiesti, Buzau) care ajunsese sa conduca doctorate, el nefiind doctor in istorie. La acestia s-au adaugat alti obscuri, al caror trecut nu-l cunosc, de-alde Ion Sendrulescu, Didi Rosenzweig, Eugen Stanescu. Au urmat “generatia de aur” cu studii in U.R.S.S., precum Zorin Zamfir, Ion Gheorghiu, Sami Vianu, Nathan Lupu. A fost introdusa studierea obligatorie de catre studenti a istoriei Rusiei si a U.R.S.S., sefa de catedra fiind numita Valeria Costachel, o rusoaica, nascuta la Leningrad, cu studii universitare la Bucuresti, unde s-a si maritat. Bine pregatita profesional, produs al vechii “scoli de istorie”, apreciata de Nicolae Iorga si Gheorghe Bratianu, Valeria Costachel s-a simtit flatata, fiind o cunoscatoare perfecta a limbii ruse, de a fi fost numita sefa la amintita nou creata catedra, punand astfel umarul la procesul de rusificare a Romaniei. La Facultatea de istorie din Cluj au fost eliminati celebrii profesori Alexandru Lapedatu, Silviu Dragomir, Ion Lupas, ajunsi apoi in temnitele comuniste, unde au si murit. Desi nu a fost profesor de istorie la Universitatea din Cluj ci de filozofie, nu poate fi trecut cu vederea cazul marelui Lucian Blaga, epurat, arestat, iar dupa eliberare numit simplu bibliotecar.
Asemenea “epurari” s-au petrecut si la alte facultati, precum cele de Drept, Litere sau cu profil economic, si in alte centre universitare, in afara celor mentionate. Inlocuirea unor celebri profesori cu politruci nu s-a petrecut insa, cu unele rare exceptii, in invatamantul superior tehnic si medical, deoarece statul comunist avea nevoie de ingineri si medici iar acestia nu puteau fi formati cu lozinci si citate din “operele” lui Lenin, Stalin sau Gheorghiu-Dej. In aceste cazuri indoctrinarea se facea doar in cadrul cursurilor de marxism-leninism, una din cele mai de seama “vedete” ajungand sa fie Silviu Brucan, azi “mare politolog”, cu aparitii saptamanale la PRO TV.
Rolul cel mai important in deznationalizarea tinerei generatii, din primul deceniu si jumatate al regimului comunist si in crearea a ceea ce disidentul rus Zinoviev a denumit “homo sovieticus” l-a avut predarea in scoli si universitati a istoriei. Toate manualele scolare de istorie si cursurile sau cartile de istorie pentru studenti erau traduceri din limba rusa, cu exceptia celor de istorie a Romaniei. Un exemplu. Studentii erau obligati sa invete istoria antica dupa urmatoarele trei carti rusesti, publicate in versiune romaneasca de Editura de Stat: Egiptul antic, autor V.I. Avdiev, Istoria Greciei antice, autor Vladimir Sergheievici Serghev, Istoria Romei antice, autor Nikolai Alecsandrovici Maskin. Un al doilea exemplu. Studentii anului II aveau la dispozitie un curs litrografiat, intitulat Evul Mediu, avand drept autori pe academicienii sovietici Konsminski si Skeazin. Interpretarea istoriei omenirii se facea evident prin prisma materialismului istoric a lui Marx, conform caruia factorul economic era unicul determinant iar motorul progresului lupta de clasa. Au existat cazuri cand unele cadre universitare vechi care au reusit sa scape de marile epurari, nu se tineau de buchea cartilor rusesti, colorandu-si cursurile cu episoade sau interpretari extrase din istoriografia universala sau din cele invatate, pe timpuri, de la fostii lor eminenti profesori din tara si strainatate. Ei procedau insa cu prudenta si in anumite limite, caci anumiti studenti erau pusi de liderii U.T.M. (U.T.C.) sa-i observe, sa-i “toarne” daca se indeparteaza de la “linia Partidului”, infectand pe cursanti cu ideologia burgheza, occidentala.
Pentru predarea Istoriei Romanilor, atat in scoli cat si in universitati a aparut un manual unic, avand drept coordonator pe Mihai Roller, facut academician-istoric fara studii universitare de specialitate, in schimb un politruc inteligent si pervers care a recurs la falsuri prin omisiune si comisiune, dupa dictatul comunistilor promoscoviti de la Bucuresti si al consilierilor sovietici, cu scopul deznationalizarii si rusificarii tinerei generatii.
Timpul nu-mi permite sa analizez de la un cap la altul manualul lui Roller, amintind doar in treacat ca rolul slavilor in configurarea poporului si a limbii romane era supradimensionat, ca toate razboaiele ruso-turce, inclusiv cel din 1806-1812, soldat cu anexarea de catre Rusia a Basarabiei, erau considerate drept eliberatoare de sub dominatia otomana a romanilor si nu de expansiune, cum au fost in realitate. Moldova, in hotarele ei istorice pana la Nistru, nu figura in manual, in schimb independenta Romaniei s-ar fi datorat rusilor. Marii regi, Carol I, sub a carui comanda ostasii romani au luptat pentru independenta tarii, si Ferdinand I, numit de Nicolae Iorga “intregitorul”, in timpul primului razboi mondial, erau considerati, in manuale, drept reprezentanti ai imperialismului german si jefuitori ai avutiilor tarii. Ceea ce este si mai grav este faptul ca Romania, in ajunul si in perioada primului razboi mondial, era considerata un stat imperialist iar intrarea tarii in razboi, in 1916, ar fi avut drept scop cucerirea unor teritorii straine. Deci Roller si ciracii sai considerau, in concluzie, Transilvania, Banatul, Bucovina si Basarabia “teritorii straine”, fiind negat astfel procesul de constituire a statului national roman incheiat in 1918.
Deznationalizarea romanilor, procesul de rusificare a acestora, atat prin teroare cat si pe cale propagandistica, predarea in scoli si universitati avand un rol deosebit de important, nu a reusit. In subconstientul majoritatii romanilor antirusismul era adanc inradacinat iar pleava societatii romanesti de la orase si sate, pe care se baza de fapt regimul comunist, avandu-l in frunte pe Gheorghiu-Dej, prea imbecila pentru a intelege ceva din cele mentionate mai sus. Aceasta a fost manipulata doar prin cultivarea urii, impinsa la acte de barbarie, in cadrul asa-numitei “lupte de clasa”.
Daca crearea lui “homo sovieticus” a esuat, in schimb formarea “omului nou” ceausist a reusit, in acest proces cartile de istorie si predarea acesteia in scoli si universitati jucand din nou un rol important, in cadrul propagandei dirijata de la C.C. al P.C.R., cu scopul pervertirii constiintelor si manipularii, cu mult mai mare subtilitate, a romanilor. Odiosul manual, coordonat de M. Roller, a disparut, ca si cele rusesti in traducere romaneasca. Catedrele de istorie a Rusiei si a U.R.S.S., de la facilitatile de istorie au fost desfiintate, precum si studiul obligatoriu al limbii ruse in scoli si universitati.
Mai ales in scurta perioada de relaxare ideologica din anii 1965-1971, dar si in cea urmatoare, libertatea de miscare a istoricilor in interpretarea trecutului a devenit mult mai mare, uneori neingradita, in acest ultim caz – in functie de alegerea temei de cercetare si cu conditia de a nu depasi anul 1918, caci perioada contemporana a intrat in noile canoane ale propagandei de partid, ale discursului politic. Acesta a devenit nationalist, adesea cu accente antimaghiare si uneori chiar antisovietice (in acest ultim caz, in functie de relatiile de moment cu Kremlinul), xenofob si protocronist.
In acest nou context, o seama de istorici au reusit, strecurandu-se cu abilitate prin “furcile caudine” ale cenzurii, sa restabileasca adevarul istoric, atunci cand ei nu se refereau la istoria contemporana. Dar “istoria oficiala” a Romaniei a ajuns sa fie scrisa de noi politruci, capul de afis detinandu-l activistii de la sectia de propaganda a C.C. al P.C.R., Mircea Musat si Ion Ardeleanu care in principalele lor doua carti, De la statul geto-dac la statul roman unitar si Romania dupa Marea Unire (ambele aparute la Editura Stiintifica si Enciclopedica, intre anii 1983-1986), pe langa recunoasterea unor adevaruri istorice, de mult dovedite de specialisti, exprimate insa intr-un nou “limbaj de lemn”, contineau o seama de exagerari sau chiar falsuri, menite sa modeleze mentalitatea colectiva dupa noile canoane ceausiste. Un exemplu: intreaga istorie a poporului roman nu a fost decat o lupta glorioasa a maselor populare pentru libertate, independenta si unitate nationala, nobilele idealuri ale inaintasilor fiind ulterior preluate si implinite de “clasa muncitoare”, in frunte cu comunistii, ajungandu-se pana la urma la cel mai “inflacarat patriot” al tuturor timpurilor: Nicolae Ceausescu. Vechea “teza”, ca sa folosesc un termen din “limbajul de lemn” comunist, ca progresul omenirii si, cu atat mai mult, al poporului roman, s-a datorat continuei lupte prin revolte si revolutii ale maselor populare s-a pastrat, adaugandu-se doar ca acestea, in cazul romanilor, au avut si un profund caracter de emancipare nationala. O carte valoroasa pentru acele vremuri deoarece nu excludea rolul nici unuia dintre fruntasii luptei de emancipare nationala. O carte valoroasa pentru acele vremuri, deoarece nu excludea rolul nici unuia dintre fruntasii luptei de emancipare nationala a romanilor ardeleni, este cea publicata de academicianul clujan Stefan Pascu, sub titlul Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia, incununarea ideii, a tendintelor si a luptelor de unitate a poporului roman (1968). Chiar din titlu rezulta ca autorul, produs al vechii scoli istoriografice romanesti, avand drept dascali chiar pe aminititii mari istorici clujeni epurati din Universitate, arestati si morti in temnitele stalinismului romanesc, s-a incadrat, din oportunism, intr-o forma elevata, in noile canoane ale propagandei de partid. Printre exagerarile protocroniste ale istoricului Stefan Pascu intalnim afirmatia ca rascoala taraneasca din zona Muntilor Apuseni, condusa de Horia, Closca si Crisan (1784), a fost de fapt o revolutie, cu un erou international, care a precedat cu 5 ani Revolutia Franceza din 1789.
Dar o asemenea istorie cu tente nationaliste si protocroniste, ca cele intalnite in amintitele lucrari ale lui Musat si Ardeleanu, Stefan Pascu si ale altor “istorici de serviciu”, are audienta, place, cu atat mai mult cu cat in aceeasi perioada a fost permisa, dupa un deceniu si jumatate de opreliste, intonarea unor vechi cantece patriotice precum “Hora Unirii”, “Pe-al nostru steag e scris Unire” si “Tricolorul” (Trei culori), acesta din urma devenind Imnul de Stat al “Romaniei socialiste”, pastrandu-se insa doar prima strofa in forma originala, restul fiind versuri in care era preamarit Partidul Comunist.
Dupa cartile mentionate mai sus, cu titlu de exemplificare, au fost scrise noile manuale scolare de istorie si cursurile universitare. In fine in toate facultatile, de orice profil, cursurile de marxism-leninism au fost inlocuite cu un compendiu grosolan al celor mentionate mai sus si intitulat Probleme fundamentale ale istoriei patriei si miscarii muncitoresti. Cum era lipsa de cadre pentru un asemenea curs, tinut in toate facultatile, indiferent de profil, iar unii fosti profesori de marxism-leninism erau fie prea compromisi, fie proveneau dintre alogeni, in special evrei, ceea ce contravenea politicii de cadre dictata de Ceausescu, care “romanizase” intregul aparat de partid si al Securitatii, au fost recrutati absolventi ai facultatilor de istorie, proveniti din scoli, muzee, institutii de profil, cu conditia sa fie membri ai P.C.R. Astfel a aparut peste noapte o puzderie de asa-zisi profesori universitari de istorie, in realitate “culturnici”, conform denumirii, pentru prima data, a unor asemenea specimene de catre regretatul Vlad Georgescu.
Rescrierea istoriei intr-un sens si apoi intr-altul, opus dar tot fals, conform directivelor Sectiei de propaganda a C.C. al P.M.R., apoi P.C.R., si predarea in scoli si universitati a unor aberatii precum cele mentionate, a contribuit din plin la spalarea creierelor tinerelor generatii si nu numai. Daca crearea lui “homo sovieticus” a esuat, cea a “omului nou” ceausist a reusit datorita metodelor mentionate. Exista si acum prin anumite cercuri nationaliste, printre anumite cadre universitare, prin partidele politice, in special la “Romania Mare” dar si la P.S.D., “specialisti” care sustin ca fostii securisti si actuali S.R.I.-isti nu si-au facut decat datoria “patriotica”, aparandu-ne de rusi si de revizionisti maghiari.
“Omul nou” ceausist nu numai ca exista dar este si clonat in prezent, in facultatile de istorie ale univeristatilor particulare de prin provincie si ale celor cu “reclama mare” din Capitala unde si-au gasit refugiu vechi cadre universitare, contestate si expulzate din invatamantul de Stat, de catre studenti, in 1990, anul initial al marilor sperante si apoi al marilor deziluzii care se prelungesc pana in zilele noastre. Din ce motive? Raspunsul la aceasta intrebare il cunosc multi, dar oricum nu face obiectul prezentei comunicari.
Comunicare sustinuta in cadrul celui de-al V-lea simpozion de la Pitesti organizat de Fundatia Culturala “Memoria” si AFDPR.
