Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Paştele în momentele cele mai dificile din istorie

Paştele în momentele cele mai dificile din istorie

Pentru cine este convins că nimeni nu a suferit în istorie cum suferă el acum, în Săptămâna Mare, din cauza izolării, avem o veste: molimele, ori epidemiile şi pandemiile, cum le spunem acum, nu sunt o parte nouă a vieții omului, ci doar cadrul postmodern.

Florin Budescu 0 comentarii

Ritualurile și sărbătorile religioase s-au adaptat și la pandemiile existente în trecut.

Exemple de astfel de adaptare la molimă pot fi găsite mergând până la ciuma care a măturat Italia, în anul 1630. Primul ghetou din lume a fost creat la Veneția, în secolul precedent, dar și de către populațiile evreiești din secolul al XVII-lea, din alte orașe italiene, inclusiv din Padova.

În Ghetoul din Padova, medicul evreu italian Abraham Catalano a lucrat cu oficiali locali pentru a descoperi cum ar putea sărbători Paștele comunitatea evreiască din Padova, în pofida epidemiei, a declarat pentru „Time” Susan L. Einbinder, autorul unei cărţi pe acest subiect.

„Guvernul orașului Padova a închis comunitatea, transformând-o în ghetto, pe perioada epidemiei. Bunurile nu puteau intra sau ieși. Autorităţile au ordonat să se păstreze separat făina, în cazul în care brutăriile vor fi închise atunci când vor avea nevoie să facă matzah", explică Einbinder. Matzah, pasca sau azima este o pâine specială nedospită, destinată consumului în timpul Paştelui evreiesc.

Catalano a observat că în timpul ciumei sinagogile nu au putut să aibă cvorumul de 10 persoane necesar serviciilor religioase și că atât evreii, cât și creștinii găseau noi modalități de a se închina acasă, astfel că „s-au rugat de la ferestrele lor sau stăteau lângă ferestrele dinspre care auzeau rugăciuni”.

Unele teorii susțin că Paștele a ajutat chiar la protejarea unora dintre evrei de a contracta ciuma bubonică, în pandemiile anterioare, întrucât respectarea regulilor impunea evreilor să scape și de cea mai mică cantitate de cereale din gospodăriile lor.


Multe lucruri se repetă

Pentru o boală răspândită de rozătoare, tradiția aceasta, a distanţării implicite de şobolani, putea fi salvatoare de vieţi, mai ales că ciuma se răspândea primăvara, în jurul momentului Paştelui.

Coincidența pare să fi dus la o lentoare în reacție la epidemie, cu toate că evreii supraviețuitorii au fost ulterior persecutați și învinuiți pentru „Moartea Neagră”, potrivit profesorului Martin J. Blaser de la Rutgers University.

În timpul ciumei din sec. al XVII-lea, oamenii au fost încurajați de Biserica Catolică să meargă mai des la biserică, la spovedanie și să facă mai multe procesiuni religioase, prin orașe și piețe, pentru a cere iertare lui Dumnezeu, care ar fi pedepsit societatea, afirmau prelaţii, cu ciuma, conform istoricului medieval Winston E. Black.

„Guvernul orașului Padova a închis comunitatea, în 1630, transformând-o în ghetto, pe perioada epidemiei. Bunurile nu puteau intra sau ieși.” Susan L. Einbinder, istoric

La finalul sec. al XIX-lea și începutul sec. XX, unii oameni au apelat la un vechi ritual evreiesc, pentru a se feri de boală: doi străini ce se căsătoresc într-o așa-numită “nuntă neagră”, într-un cimitir. Evreii din Europa de Est au făcut ocazional „nunți negre”, în timpul focarului de holeră din 1892.

Când gripa spaniolă s-a răspândit rapid în SUA, în toamna lui 1918, se crede că un mic grup de imigranți evrei au adus tradiția aceasta peste Atlantic, conform cercetărilor lui Charlie Hersh, de la Muzeul Național de Istorie Evreiască Americană, din Philadelphia.

Mulți se temeau însă că ritualul nu va face decât să înrăutățească lucrurile. Publicaţia The Jewish Exponent a scris despre o nuntă neagră pe 15 noiembrie 1918, în New York, între Rose Schwartz și Abraham Lachterman, la Cimitirul Mount Hebron, unde au fost „înveseliți de 2.000 de oameni”.

Ziarul a numit nunta „cea mai deplorabilă expoziție de superstiție binecuvântată” și a deplâns că „publicitatea acordată va transmite multora impresia că acesta e un obicei încurajat de religia evreiască”.

Pe măsură ce cunoștințele medicale s-au extins, adaptările religioase au început să semene tot mai mult cu distanțarea socială observată azi, ca răspuns la noul coronavirus. În 1918, adunările erau privite ca oportunități de răspândire a gripei.

În Washington, D.C., în toamna lui 1918, unele biserici au organizat servicii religioase în aer liber, gândindu-se că aerisirea e mai bună, până când comisarul local de Sănătate a interzis ceremoniile.

Pastorii au sugerat locuitorilor să-și dedice timpul petrecut în singurătate, duminică dimineață, pentru rugăciune. O biserică presbiteriană le-a cerut credincioşilor să se roage pentru ca lucrătorii din Sănătate și funcționarii publici „să fie conduși în îndeplinirea îndatoririlor și să fie întăriți de ajutorul divin”.

Ziare precum Louisier Courier-Journal au început de asemenea să publice predici duminică, „ca un substitut pentru serviciile bisericești imposibile astăzi, din cauza epidemiei de gripă”.

Comentarii

loading...