Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Reporter în Cetatea filmului

Reporter în Cetatea filmului

Râșnovul, cetatea care a învins timpul și și-a câștigat legenda

Cavaleri teutoni, regi și stăpâni ai Europei medievale, năvăliri și molime, viață și moarte, actori de Oscar și platou de filmare.

Ionuț Crivăț 0 comentarii

Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care vă invităm și vă propunem o călătorie prin veacurile trecute, până în ziua de azi, la umbra zidurilor unei cetăți care a învins timpul și și-a câștigat legenda. Cetatea de film, cetatea de poveste a Râșnovului.

Ca să ajungi la cetate, ai două posibilități: o poți face la picior (dacă te țin curelele) sau cu un trenuleț plin-ochi cu turiști înghesuiți ca sardinele într-o conservă, care geme și pârâie din toate încheieturile pe serpentinele pavate cu pietre de râu. Cetatea este animată ca în vremurile ei bune, amplasarea orașului pe drumul comercial ce leagă Transilvania de Țara Românească asigurându-i, acum sute de ani, o dezvoltare economică exemplară, săptămânal aici având loc târguri și schimburi de mărfuri.

 

La pas, în căutarea poveștilor medievale

Urci și cobori trepte și podețe răsucite, intri printr-o parte, drumul te scoate în altă parte. Pentru un moment, închizi ochii (cu atenție însă, să nu-ți scrântești vreun picior) și, vorba poetului, „într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri...“. Vezi, așadar, cu ochii minții viața zgomotoasă dintre zidurile unei cetăți medievale: case mici și înghesuite, gospodari și gospodine, chelărese trebăluind, meșteri, prăvălii, oșteni în armuri, condamnați plimbați în lanțuri prin târg. Vezi urmele copitelor cailor ce i-au purtat pe regii și împărații de demult, pe voievozii pământeni, pe Mihai Viteazul, poposit aici după înfrângerea de la Mirăslău, din 1600. În casele de piatră ale râșnovenilor de acum jumătate de mileniu, urmașii lor și-au tras buticuri cu suveniruri, artizanaturi (omniprezentele straie populare românești made in India), obiecte de artă, arme de epocă, hangere, spade, pistoale cu cremene, good stuff, no kitsch, potrivit unui anunț. Numai pentru adulți, dar și ei ținuți sub supraveghere, vă puteți exersa priceperea la aruncatul toporului, tot la țintă.

 

Râșnowood, cetatea filmului istoric...

În epoca modernă, pe vreme de pace, cetatea și Râșnovul au reprezentat decorul și platoul de filmare pentru pelicule celebre, premiate cu Oscar sau Globul de Aur. „Cold Mountain“, în 2002, cu Jude Law şi Nicole Kidman, a fost filmat aici, la fel și miniseria TV „Hatfields and McCoys“ , în 2011, cu Kevin Costner. În vara lui 2013, în cetate s-a turnat şi ultima serie a filmului „Regele Scorpion“, iar pentru sezonul al V-lea al producţiei americane „Dragon Heart“, realizată de Universal Pictures, s-a strigat „Motor!“ tot aici. Anual, cetatea găzduiește Festivalul de Film și Istorie, care cuprinde filme, concerte, prelegeri, școli de vară, expoziții, dezbateri. Și pentru că tot am pomenit de filmul istoric, cetatea l-a inspirat și pe Sergiu Nicolaescu, regizorul turnând aici pelicule extraordinare, cu actori pe măsură, precum „Dacii“ (1966), „Mihai Viteazul“ (1971) sau „Nemuritorii“ (1974).

 

Străjerul, muzeul și... „Nemuritorii“ Amza, Sergiu, Dinică, Ilarion Ciobanu și Jean Constantin!

Cetatea Râșnovului este animată de personaje pitorești, sărite parcă din istorie. Gheorghe Samoilă, 72 de ani, este unul dintre ele. Insolit și mucalit, se declară străjerul și purtătorul poveștilor și tainelor bătrânei cetăți. Dacă nu i-ai cunoaște pasiunea, la prima vedere, de cum te-a luat în primire, odată intrat în bazarul său cu amintiri, ai zice că-i nițel... Dar nu e așa, omul este, pur și simplu, pasionat de ceea ce face. De istoria cetății și a locurilor natale râșnovene. Luat din pripă, nu a avut timp să-și pună și straiele de străjer, paloșul și armura, așa că ne-a primit în hainele de civil. De-a lungul timpului, a strâns o mulțime de obiecte vechi. Tablouri, cărți poștale, săbii, panoplii, animale împăiate, monede vechi, pălării, haine și unelte, insigne, schiuri, ciubote, puști, halebarde, hărți și multe altele, adunate într-o viață de om și expuse – fără o regulă anume – într-un muzeu rânduit într-o odaie a cetății. Se mândrește cu faptul că i-a fost prieten lui Amza, că i-a cunoscut bine pe Nicolaescu, Ilarion Ciobanu, Besoiu, Dinică, Jean Constantin, pe vremea când Nemuritorii filmau în cetate. Se zvonește prin târgul cetății – dar, fiind doar zvon și pentru memoria celui dispărut, o relatăm tot cu titlul de zvon – că în timpul filmărilor la pelicula „Nemuritorii“, în 1976, exploziile ar cam fi fost reale. Când tunurile băteau spre cetate, cărămizile zidurilor de sute de ani săreau pe bune, ca să pară cât mai veridic. 

 

Cavalerii teutoni, prin Țara Bârsei!

Călcați când de turci, când de tătari, locuitorii acestor meleaguri se cam săturaseră să fie izbiți din toate părțile. Așa că au hotărât să ridice o cetate țărănească, prima mențiune documentară datând din anul 1335. În zorii celui de-al doilea mileniu creștin, după căderea Ierusalimului, pentru apărarea Crucii, cinci ordine mari s-au format în Țara Sfântă. Ei bine, câți dintre dumneavoastră știu că temuții cavaleri teutoni au viețuit și în Țara Bârsei, pe locurile cetății de azi, aduși în 1211 de Andrei al Ungariei  pentru apărarea granițelor Transilvaniei?

 

Legenda unei fântâni

În 1623, între zidurile cetății s-a săpat o fântână, operațiune care n-a durat foarte mult, în condițiile date, doar vreo 17 ani. Ca la orice cetate cățărată  pe stânci, săparea unei fântâni este întotdeauna înconjurată de legendă. De la Castelul Corvinilor din Hunedoara, Castelul Bran și până la Cetatea Râșnovului povestea e (cam) aceeași. Niște prizonieri turci sau tătari, după caz, cu promisiunea libertății, sapă în draci, ani la rând, în piatră, pentru a da de apă. Ajung la apă, dar, invariabil, sfârșesc cu promisiunea neonorată.
 

Comentarii

loading...