Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

România sărbătorește 159 de ani de la Unirea Principatelor Române

România sărbătorește 159 de ani de la Unirea Principatelor Române

La 24 ianuarie 2018 se împlinesc 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Cunoscut şi sub numele de "Unirea Mică", acest major eveniment este considerat a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.

Iulian Budușan 0 comentarii

La 24 ianuarie 2018 se împlinesc 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Cunoscut şi sub numele de "Unirea Mică", acest major eveniment este considerat a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român, după ce, la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza este ales în unanimitate domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie/5 februarie, este ales şi domn al Munteniei. Ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

La Braşov, la 12/24 mai 1848, revoluţionarii moldoveni emigraţi au elaborat programul, în şase puncte, "Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei", care cuprindea, în mod special, obiectivul fundamental românesc, acela al unirii Moldovei şi Ţării Româneşti "într-un singur stat neatârnat românesc". În iunie 1848, muntenii adresau Porţii un memoriu, în care îşi exprimau dorinţa firească a românilor "de a se reuni într-un singur stat", potrivit lucrării "Istoria României în date" (Ed. Enciclopedică, 2003). Problema regimului politic al Moldovei şi Ţării Româneşti a fost dezbătută pentru prima dată în cadrul unui for internaţional cu prilejul lucrărilor Conferinţei internaţionale de la Viena (3/15 martie-23 mai/4 iunie 1848), la care au participat Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franţa, Austria şi Rusia. Cu această ocazie, reprezentanţii Franţei şi Rusiei s-au pronunţat în favoarea unui astfel de proces, în timp ce reprezentanţii Austriei şi Imperiului Otoman s-au declarat hotărât împotriva acestuia.

Înfrângerea Revoluţiei de la 1848 a readus în Transilvania regimul absolutist habsburgic, iar în Moldova şi Ţara Românească, Convenţia ruso-turcă de la Balta Liman (19 aprilie/1 mai 1849) a reinstaurat controlul politic al celor două puteri, notează volumul "O istorie a românilor" (Ion Bulei, Eb. Meronia, 2007). În aceste împrejurări, mişcarea naţională a fost constrânsă să se manifeste în afara ţării, prin activitatea emigranţilor români.

Rusia a fost înfrântă în războiul Crimeii (1853-1856) şi, după Congresul de la Paris din 1856 (13/25 februarie-18/30 martie), protectoratul ei asupra Principatelor a încetat. În tratatul semnat la 18/30 martie 1856, se prevedea ca în Principatele Române locul protectoratului să fie luat de garanţia colectivă a Marilor Puteri europene (Franţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman şi Regatul Sardiniei), cu menţinerea suzeranităţii otomane. Totodată, Poarta se obliga să respecte administraţia independentă şi naţională a Principatelor, precum şi deplina libertate a cultului, a legislaţiei, a comerţului şi navigaţiei. S-a hotărât, totodată, convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări.

La Iaşi, în februarie 1857, s-a constituit "Comitetul Electoral al Unirii", care a fixat la 1/13 martie un program politic, preconizând unirea Principatelor într-un singur stat, neutru şi autonom, în frunte cu un prinţ străin (şi domnie ereditară), adunare reprezentativă, garanţia colectivă a puterilor europene ş.a. Şi la Bucureşti, a fost înfiinţat la 3/15 martie 1857, "Comitetul Central al Unirii", organ de conducere al Partidei naţionale muntene care şi-a fixat un program asemănător cu acela al unioniştilor din Moldova, potrivit lucrării "Istoria României în date" (Ed. Enciclopedică, 2003).

Adunările ad-hoc din Moldova (22 sept./3 oct. 1857-21 dec. 1857/2 ian. 1858) şi din Ţara Românească (30 sept./12 oct.-10/22 dec. 1857) au întrunit marii şi micii proprietari, deputaţi orăşeni şi deputaţi ţărani. Chemaţi să se pronunţe în problema unirii, participanţii au dat răspunsul pozitiv prin cele două Rezoluţii aproape identice votate în Moldova la 7/19 octombrie 1857, iar în Ţara Românească la 8/20 octombrie 1857, în care cereau: autonomia şi neutralitatea celor două Principate şi unirea lor într-un singur stat cu numele de România; prinţ străin, ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei; neutralitatea şi inviolabilitatea noului stat; guvern reprezentativ şi constituţional, Adunarea obştească cu putere legislativă, garantarea colectivă a celor şapte puteri.

În ultima zi a Conferinţei reprezentanţilor celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman) de la Paris (10/22 mai-7/19 aug. 1858) s-a semnat Convenţia de la Paris, act internaţional, şi, totodată, nou statut fundamental al Principatelor, conform lucrării "Istoria românilor, Constituirea României moderne" (volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003). Cele două ţări menţinute sub suzeranitea Porţii şi sub "garanţia colectivă" a puterilor urmau "să se administreze liber şi în afara oricărei ingerinţe a Înaltei Porţi" purtând denumirea de "Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei", separaţia administrativ-politică fiind menţinută mai departe. Fiecare principat urma să fie condus de câte un domn şi miniştrii săi. Puterea legislativă urma să fie exercitată colectiv de domn, Adunarea electivă din ţara respectivă şi de Comisia centrală nou instituită, comună Principatelor. Domnul urma să fie ales în fiecare ţară "pe viaţă". Comisia centrală şi Curtea de Casaţie urmau a fi comune celor două ţări, iar armatele puteau fi reunite în tabere comune sub comanda alternativă a domnilor sau a reprezentanţilor lor. În ansamblu, Convenţia de la Paris, deşi nu acorda Unirea, apropia pe români de momentul realizării unificării celor două principate.

La 28 decembrie 1858/9 ianuarie 1859, au fost deschise lucrările Adunării elective din Moldova, fiind validate mandatele a 55 de deputaţi. Partida naţională avea o majoritate confortabilă în cadrul Adunării elective, dar nu se pronunţase încă asupra numelui candidatului. Deputaţii majorităţii s-au întrunit în seara zilei de 3/15 ianuarie 1859, pentru a se pune de acord asupra persoanei candidatului comun. După ore întregi de dezbateri, a fost propusă candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost acceptată în unanimitate de deputaţii prezenţi şi care s-au angajat să-l susţină în Adunare prin vot "pe faţă".

În ziua de 5/17 ianuarie 1859, Adunarea electivă s-a întrunit pentru a-l alege pe domn, ceea ce avut loc prin vot deschis. Alexandru Ioan Cuza a întrunit unanimitatea voturilor celor 48 de deputaţi prezenţi. Mihail Kogălniceanu a subliniat importanţa actului care se săvârşise: "Alegându-te pe tine Domn în ţara noastră - i-a spus el lui Alexandru Ioan Cuza - am voit să arătăm lumii ceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă, om nou ... Fii dar omul epocii ... fă ca legea să fie tare, iar Tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru care mai toţi Domnii au fost nepăsători sau răi. Nu uita că dacă cincizeci de deputaţi te-au ales Domn, însă ai să domneşti peste două milioane de oameni" ("Istoria românilor, Constituirea României moderne", volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).

Alegerile pentru Adunarea electivă a Ţării Româneşti s-au desfăşurat între 8/20 şi 12/24 ianuarie 1859, în care conservatorii au obţinut 46 din cele 72 de mandate existente. În acest context, fiind în minoritate, Partida naţională şi-a dat seama că unica modalitate de a asigura victoria cauzei naţionale este apelul la masele populare.

Lucrările Adunării elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie 1859 într-o atmosferă incendiară. Sediul reprezentanţei naţionale era înconjurat de mii de oameni. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei naţionale s-au reunit la hotelul "Concordia" din Bucureşti unde, atât deputaţii majorităţii conservatoare, cât şi cei ai Partidei naţionale căutau o soluţie. În cele din urmă, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluţia dublei alegeri, reprezentând cea mai bună cale de depăşire a impasului.

În dimineaţa zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la ora 11.00, când lucrările Adunării s-au reluat, Vasile Boerescu a cerut o şedinţă secretă în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii şi subliniind legalitatea actului, în conformitate cu "spiritul Convenţiei", a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti. Deputaţii au jurat că vor vota în unanimitate pe domnul Moldovei. Reveniţi în sala de şedinţe au trecut la vot, cei 64 de deputaţi consacrându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti.

S-a realizat astfel unirea de fapt a celor două Principate. Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenţiei de la Paris, naţiunea română a obţinut o victorie importantă în realizarea statului modern român.

Anunţarea rezultatului a fost întâmpinată cu o bucurie de nedescris. Telegraful a ajutat la răspândirea veştii în întreg spaţiul românesc, în Moldova, în Oltenia, dar şi peste munţi, în Transilvania. Alexandru Papiu-Ilarian sublinia că "alegerea domnitorului Cuza a trezit printre românii din Transilvania un entuziasm mai mare, poate, decât în Principate", iar publicaţia ''Kronstaedter Zeitung'' scria că "ziua de 24 ianuarie este o zi memorabilă a poporului român ... Puţine popoare de pe globul pământesc au realizat cu sacrificii mari o operă patriotică atât de măreaţă" ("Istoria românilor, Constituirea României moderne", volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).

La 8/20 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza ajungea la Bucureşti, unde a fost primit cu mult entuziasm.

Conferinţa de la Paris (26 mart./7 apr.-25 aug./6 sept. 1859) a reprezentanţilor Puterilor garante (Franţa, Rusia, Marea Britanie, Prusia şi Regatul Sardiniei) au recunoscut de jure, la 1/13 aprilie, înalta alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite (Austria şi Imperiul Otoman, la 25 aug./6 sept.). Recunoaşterea dublei alegeri de către Puterile garante şi Imperiul Otoman a consacrat uniunea personală a celor două Principate, prima etapă spre realizarea deplină a Unirii.

La 22 noiembrie/4 decembrie 1861, în urma consensului stabilit la Conferinţa reprezentanţilor Porţii Otomane şi ai Puterilor garante (septembrie 1861), Poarta emana "Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei", prin care se admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor.

Prin proclamaţia către naţiune de la 11/23 decembrie 1861, Alexandru Ioan Cuza, aducea la cunoştinţă oficial că "Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit de generaţiile trecute, aclamat de corpurile legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă şi de puterile garante ... Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie".

La 22 ianuarie/3 februarie 1862, a fost format primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie/5 februarie 1862, la Bucureşti, s-a deschis primul Parlament al României. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a proclamat, în mod solemn, în faţa adunărilor Elective ale Moldovei şi Ţării Româneşti reunite în şedinţă comună, "Unirea definitivă a Principatelor", iar oraşul Bucureşti a fost proclamat capitala noului stat.

Ziua de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată zi de sărbătoare naţională în urma unei propuneri legislative semnate de 106 parlamentari, aparţinând mai multor partide politice, potrivit www.cdep.ro. În expunerea de motive se arăta că "24 ianuarie semnifică, practic, ziua de naştere a statului naţional modern român şi trebuie ca românii să nu uite acest lucru. (...) Recunoaşterea ca sărbătoare legală este un gest simbolic care conferă acestei sărbători statutul bine meritat, deoarece există un adevăr istoric de netăgăduit: România s-a născut la Iaşi!".

La 2 iunie 2014, proiectul de lege a fost adoptat de Senat. Camera Deputaţilor a adoptat la 3 decembrie 2014, Legea pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, ca zi de sărbătoare naţională. La 16 decembrie 2014, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române - ca zi de sărbătoare naţională. Potrivit Legii nr. 171/2014, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile. La 6 septembrie 2016, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, care completează Codul muncii, prin care ziua de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată sărbătoare legală nelucrătoare, cu 209 voturi pentru, 2 abţineri şi patru voturi împotrivă.

Comentarii

loading...