13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăAldineStil de viaţă hippie

Stil de viaţă hippie

De la titlul cărţii lui Huxley s-a inspirat şi Jim Morrison în 1965 pentru a da numele celebrei formaţii The Doors,  o reprezentantă de seamă a muzicii psihedelice. De altfel uşa are un înţeles spiritual, denumind o trecere într-o altă  dimensiune, o lume a culorilor, sunetelor şi experienţelor legate de simţuri, în cazul doctrine hippie. La consumarea de droguri, creerul elimină informaţiile neesenţiale, rămâne numai ce este esenţial iar impresiile vizuale sunt intensificate la maxim. De fapt mescalina, care este la baza LSD, era folosită de indienii nativi americani în ceremoniile religioase  şi de aici s-au inspirat şi cei din comunităţile hippie.
 

 Simbolul mişcării  hippie a fost ales în persoana lui Che Guevara, cunoscut ca unul dintre cei care căutau să dărâme sistemul (capitalist), de altefel un luptător mercenar de gherilă, plătit ca exportator al regimului comunist  şi pentru ajutor militar pentru instaurarea de guverne comuniste. Alegerea lui Comandante nu a fost doar pentru înclinaţia sa comunistă ci şi prin faptul că persoana sa reprezenta, atât la propru cât şi la figurat, un revoluţionar, aşa cum se considerau mulţi tineri protestatari din acea perioadă. Uniformă militară, pentru care hippie aveau o adevărată atracţie, păr lung care ieşea din beretă, barbă, haine neîngrijite, multe din înfăţişarea lui Che Ghevara au fost adoptate de moda hippie.
Viaţa în stil hippie se desfăşura într-o simfonie de culori, sunete şi senzaţii, un rol foarte important avându-l consumul de droguri (hasiş, LSD), nefiind (suficient) conştientizat efectul dezastruos pe care îl va avea după un timp precum şi asupra întregii societăţi. Aceşti tineri și-au creat cu timpul comunități proprii, au apărut şi secte spirituale, fiind şi adepți ai promiscuității sexuale, mişcarea degenerând total, mai ales că de acestea se leagă multe cazuri de orori. După oribila crimă în care a fost asasinată frumoasa actriţa Sharon Tate, soţia celebrului regizor Roman Polanski, împreună cu întreaga familie în 1969, de către o bandă de hippie drogaţi, mişcarea a început să fie privită cu alţi ochi şi mulţi au început să se dezică de ea. Evenimentul tragic care a zguduit lumea întreagă este şi acum o atracţie pentru literatură şi cinematografie. Ultimul film al lui Quentin Tarantino, Once Upon The Time In Hollywood,realizat chiar în acest an, încearcă la rândul său, să surprindă faptele şi filozifia care a stat în spatele lor, folosindu-se de un formidabil cuplu de actori: Brad Pitt şi Leonardo Di Caprio.

Mişcarea hipie nu a dispărut însă total, moştenitori fiind actualmente mai multe comunităţi spirituale-eco aşa numite “autoîntreţinute”. Însă moda şi valorile hippie au avut un efect major în special asupra muzicii de masă dar şi a televiziunii cinematografiei, literaturii și artelor
 

Moda şi stilul aduse de mişcarea hippie au fost primite cu răceală, de multe ori stârnind chiar şi sentimente de ură, deşi se dorea tocmai contrariul. Totuşi, nimeni nu poate să contrazică faptul că moda adusă de acest fenomen, cu imprimeuri florale şi multă culoare, a fost deosebit de spectaculoasă şi frumoasă, propunând un adevărat show stradal, în opoziţie cu cea din perioada de după război în care predominau elemente de fashion clasice dar perimate şi monotone..
c

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă