Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Steagul României, pe cele mai înalte vârfuri din lume

Steagul României, pe cele mai înalte vârfuri din lume

Viața începe la 5.000 de metri altitudine

Doi alpiniști din Constanța vor să cucerească cele mai înalte șapte vârfuri de pe cele șapte continente ale Terrei. Este pentru prima dată când o echipă de alpiniști din România -încearcă proiectul -„Seven Summits”.

Cristian Hagi 0 comentarii

Seven Summits”. Cele șapte vârfuri. Cei mai înalți mulți de pe fiecare continent. Probabil că visul oricărui alpinist care are muntele în ADN este să ducă la îndeplinire acest proiect, să urce pe cele șapte piscuri. Mihai Nenciu și Nicu Rotaru sunt doi constănțeni care au crescut pe plajă, dar care iubesc muntele. For-mează singura echipă de alpiniști care încearcă acest proiect. De unul singur, a reușit acest lucru doar un român, Ticu Lăcătușu, a fost primul român care a atins Everestul (pe 17 mai 1995). „Cel mai important lucru în acest proiect este partenerul. Îți pui viața în mâinile lui, la propriu. E o legătură fizică, suntem legați în coardă, dar și una mentală. Dacă el cade, cad și eu”, spun cei doi temerari.

Primele vârfuri

Mihai Nenciu și Nicu Rotaru au urcat deja pe primele două vârfuri din cele șapte. Primul bifat a fost Elbrus, 5.642 de metri, cel mai înalt din Europa (se pare că există un consens că Elbrus, aflat în Caucaz, face parte din Europa). A fost o excursie cu peripeții, cu numai o săptămână înainte de a urca pe munte o bucată din drum se surpase, din cauza alunecărilor de teren. Au riscat și au reușit să ajungă în vârf. A urmat, în decembrie 2017, Kilimanjaro, cel mai înalt vârf din Tanzania, 5.895 metri. Urmează, dacă lucrurile merg conform planului, Kosciuszko (2.228 m, Australia), Aconcagua (6.962 m, Argentina), Denali (6.190 m, Alaska, SUA), Vison (4.892 m, Antarctica), și, evident, Everest (8.848 m, Nepal).

 

Prea rapizi pe Kilimanjaro

Viața unor alpiniști -este plină de aventuri și de -povești interesante. Pe Kili-manjaro, de exemplu, au ajuns foarte rapid. S-au trezit imediat după miezul nopții și au ajuns pe vârf foarte devreme, înainte de răsăritul soarelui. Sunt sportivi de performanță și au depășit, datorită condiției fizice excelente, celelalte grupuri. -Mihai Nenci este ultramaratonist, alear-gă peste 100 de km într-o cursă, iar Nicu Rotaru este campion național și balcanic la culturism. „În mod normal, pe vârf se stă foarte puțin, zece minute. Am vrut să punem steagul României pe acoperișul Africii, acesta este motivul pentru care am fost. A trebuit să stăm o oră până a răsărit soarele, ca să putem să facem o fotografie”, spune Mihai Nenciu. „A fost foarte frig, deși eram foarte aproape de Ecuator. Aveam două perechi de mănuși pe mâini și simțeam cum îmi degeră degetele”, spune Nicu Rotaru. Erau minus 15 grade, dar vântul puternic făcea ca temperatura resimțită să fie în jur de minus 25 de grade Celsius. „Kilimanjaro ne-a scos din zona de confort. În orașul în care am stat, Moshi, erau circa 27-30 de grade. Vremea într-o zi era foarte schimbătoare. Am plecat de acolo în pădurea ecuatorială, apoi în deșertul alpin, cum îi spun ei, apoi pe ghețar. O diferență de 55 de grade în decurs de 7 zile”, spune Nicu Rotaru.

 

Drumul lung și greu spre vârf

Kilimanjaro este un vârf cucerit doar de 70% din cei care încearcă să-l escala-deze. Aconcagua este cucerit numai de 60%. Cel mai important dușman al alpiniștilor este altitudinea. „Nivelul de oxigen aduce corpului niște transformări pe care nu toți le pot suporta. Capacitatea pulmonară este la jumătate față de normal după 5.000 de metri. Imaginați-vă că vă pune cineva mâna pe față și nu puteți respira decât la jumătate din capacitate, și când mâncați, și când dormiți. Un pachet de șervețele umede se umflă la altitudine, din cauza presiunii, presiune resimțită și de corpul uman. Nivelul de oxigen din sânge este de 90%. În Cons-tanța, la un astfel de nivel ajungeam în Urgență”, spune Nicu Rotaru.

Risc de deces

În ciuda greutăților, nu vor să folosească oxigen în ascensiuni. E și foarte scump și nici nu te ajută foarte mult, spun ei. Drumul e lung și pentru că lipsa de oxigen nu te lasă să dormi. „Te trezești aproape la fiecare oră și visezi foarte urât”, adaugă el. Altitudinea se resimte la început prin dureri de cap, apoi prin vărsături, ame-țeli. Se instalează apoi hipoxia, care te îndeamnă să iei decizii iraționale. Se poate ajunge la edem pulmonar sau cerebral, adică la deces. „Tu, în interiorul tău, ai senzația că 3 plus 3 fac 10, nu te îndoiești niciodată de acest lucru”, afirmă Mihai Nenciu. Din această cauză sunt foarte atenți. „Cel mai important lucru într-o ascensiune nu este bifarea unui vârf, ci să te întorci sănătos acasă”, pune Mihai Nenciu punctul pe “i”. El spune și că cel mai greu lucru este coborârea, pentru că atunci intervine autosuficiența, o oboseală accentuată, o stare de semirelaxare și o diminuare a motivației. Statistica spune că cele mai multe accidente în alpinism se produc pe coborâre.

 

Cum faci poze la peste 5.000 de metri

Sunt și alte lucruri pe care noi, cei care nu urcăm pe munte la peste 5.000 de metri, nu le știm. Cortul are -câțiva zeci de centimetri înălțime, dar temperatura nu depășește zero grade. Dorm cu sticla de apă în sacul de dormit. Bateria mobilului moare aproape instantaneu dacă vrei să faci o poză la acea temperatură. Pentru a-l putea folosi, bateria externă stă în chiloți. În ascensiune, apa e și ea ferită de frig, să nu înghețe. Tuburile care ies din bidon mai îngheață, însă. Au urcat și în Nepal, la 5.000 de metri. Nu există vegetație, oamenii de acolo se încălzesc dând foc la excrementele iacilor. Se încălzesc e un fel de a spune, e mai mult fum și o vagă senzație de căldură.

Curățenia pe munte -este strictă. Nu se lasă nimic în urmă, tot gunoiul se -trans-portă în locuri special amenajate. Inclusiv cel -organic.

 Everest - programări pentru următorii 30 de ani

Everestul rămâne cel mai greu vârf de escaladat, nu numai din cauza înălțimii. Perioada de tracking, cum spun ei, adică de urcat cu rucsacul în spate, este de circa două luni. Taxa de ascensiune, plătită taxului nepalez, este de 10.000 de euro. În total, costul -fiind pentru o expediție pe Everest pleacă de la 45.000-50.000 de euro de persoană. „Lista este destul de închisă pentru următorii 20-30 de ani. Numărul de permise de ascensiune este deja epuizat. Mai există o șansă, prin interme-diul statului român, care să -comunice statului nepalez că există o expediție -națională. Dacă nu, te poți alipi unei -expediții private, care a cumpărat locuri”, spun cei doi.

 

Bucătari la altitudine

Alpiniștii au un regim alimentar special, atât pe munte, cât și acasă. Mâncăruri tradiționale, precum ceafa de porc sau ciorba de burtă, sunt excluse din alimentație. Legume, orez, cartofi, paste, toate ușor de preparat. Au tigaia în rucsac, topesc zăpada și gătesc. Mai au cu ei semințe, fructe uscate, ciocolată, dar și batoane proteice. Apetitul lipsește, din cauza altitudinii. Ai sau nu poftă de mâncare însă, trebuie să mănânci, pentru că organismul are nevoie de calorii.

 Sindromul Dravet

Ascensiunile lor au și o latură umanitară. Cei doi atrag atenția asupra sindromului Dravet, o formă rară și incurabilă de epilepsie, mult mai gravă decât epilepsia clasică (o criză a poate dura, în cazul Dravet, și 30 de minute). Circa 20.000 de copii din -România sunt afectați. Urcă pe cei mai înalți munți și cu gândul la acești copii, care nu o vor putea face niciodată. Ajunși pe vârf, înfig steagul României acolo, dar și un steag care are gravat rpe el un fluture mov, simbolul Dravet. De ce fac acest lucru? „Facem acest lucru pentru că ne definește, ne reprezintă și ne face plăcere. Viața cu adevărat începe  în momentul în care depășești zona de confort. Când ai ieșit din zona de confort începi să trăiești cu adevărat. Viața începe după 5.000 de metri altitudine”, spune Mihai Nenciu.

De cealaltă parte, Nicu Rotaru este de părere că „sunt oameni care se uită la calculator și sunt oamenii care își doresc să iasă din zona de confort. Pentru noi cu cât este mai greu, cu atât ne simțim mai satisfăcuți la finalul etapei”.    

 

"România este minunată. Este un rai atât de frumos. Când m-am întors din Katmandu, îmi venea să pup pământul când am coborât. Jur. Compar cu Nepal, Rusia și Tanzania. Tei continente, trei tipuri de oameni. Noi suntem extraordinari, avem oameni și locuri nemaipomenite". Nicu Rotaru, Alpinist

Comentarii

loading...