Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Acasă la Tartarin

Acasă la Tartarin

În Piaţa Castelului din Tarascon se desfăşoară diverse ceremonii, manifestări, festivaluri legate de istoria reală sau imaginară a tarasconezilor, cum ar fi Sărbătoarea Tarascăi şi a lui… Tartarin.

Dodo Niță 0 comentarii

 

Aici, într-o seară întunecată din anul de graţie 186…, plecând de la armurierul Costecalde, Tartarin a dat nas în nas cu un leu feroce… închis într-o cuşcă aparţinând Menajeriei Mitaine. Atunci s-a hotărât bravul campion al vânătorilor de şepci să plece în Sahara algeriană, să vâneze regele animalelor!
Iar noi, după ce ne-am închinat la Doamne-Doamne, la icoanele şi statuile din Biserica Sfânta Marta, am plecat la drum, în căutarea „căsuţei cu baobab“ a lui Tartarin.

Pe Tartarin îl cunoaşteţi din romanele lui Daudet: „Un bărbat între patruzeci şi patruzeci şi cinci de ani, mic, pântecos, bondoc, roşcovan, numai în cămaşă, cu izmene de flanelă, cu barbă ţepoasă şi nişte ochi fulgerători; într-o mână ţinea o carte, cu cealaltă flutura în aer o pipă enormă cu căpăcel de tinichea şi, chiar citind nu ştiu ce istorisire extraordinară a unor vânători de frizuri frumoase, el făcea, împingând înainte buza de jos, o mutră înspăimântătoare care dădea figurii sale blajine de mic rentier tarasconez acelaşi caracter de ferocitate care domnea în toată casa lui“.

Campion neîntrecut al vânătorilor de şepci din Tarascon, cel mai tare interpret al duetului din romanţa „Robert Diavolul“, călător neobosit (mai mult cu imaginaţia) pe tot planiglobul, preşedintele clubului alpiniştilor locali, guvernatorul coloniei Port-Tarascon din Arhipelagul Poligamiei, Oceanul Indian, Tartarin este cel mai îndrăgit personaj literar din Provenţa, dar ce spun eu, poate din Franţa sau chiar din întreaga lume!

Inspirat de vărul său, Henri Reynaud, care îi povestea în copilărie peripeţiile sale în Africa, dar şi de cărţile de aventuri ale unui anume Charles-Louis Bombonnel (nume real!), mare vânător de lei în Africa, Alphonse Daudet a scris „Prodigioasele aventuri ale lui Tartarin în Franţa şi Algeria“ în anii 1860. La început îşi botezase personajul Barbarin, dar după ce romanul a fost publicat, în serial, în ziarul „Le Figaro“, de-a lungul anului 1870, a primit ameninţări cu tribunalul din partea familiei… Barbarin din Tarascon. Aşa că a schimbat numele personajului în Tartarin („Tarte“, în argoul francez, desemnează pe cineva mai lent în gândire, mai prostuţ).

Romanul a apărut sub formă de carte în 1872 şi a fost bine primit de intelighenţia din Hexagon, însă nu şi de… tarasconezi, care l-au întâmpinat cu fluierături şi huiduieli pe Daudet la prima sa vizită în Tarascon, pentru că nu le-a plăcut să se recunoască în caricaturile de burghezi de provincie creionaţi de autor.

Dar istoria îşi are meandrele sale necunoscute şi, pe măsură ce romanul a devenit din ce în ce mai popular şi mai tradus în lume, Tartarin a devenit simbolul Tarasconului şi, poate, al întregii Provenţe.

În 1985, tarasconezii au deschis o falsă casă memorială într-o clădire din secolul XIX, de pe bulevardul exterior Itam, la numărul 55 bis, pentru a-i mulţumi pe nenumăraţii turişti care veneau din întreaga lume să se fotografieze în faţa locuinţei lui Tartarin.

În 2009 au mutat aşa-zisul muzeu în interiorul unei vechi mănăstiri din centrul vechi al oraşului, pe strada cu nume de poet provensal Frédéric Mistral, la numărul… 55 bis.Am ajuns aici după ce am deambulat printr-un labirint de străduţe întortocheate şi înguste, dar foarte curate. Cloître des Cordeliers este o fostă mănăstire a călugărilor franciscani, transformată de municipalitate într-un spaţiu cultural dedicat artelor şi literaturii. Spaţiul Tartarin este compus din două mari încăperi, în care sunt reconstituite „cabinetul de lucru“ al celebrului personaj şi salonul familiei Bezuquet. Ambele corespund la detaliu descrierii lui Daudet din romanul „Tartarin din Tarascon“.

Cabinetul de lucru este „o sală imensă, căptuşită cu arme şi săbii de sus până jos, dar cu toate armele din toate ţările lumii: carabine, puşti ghintuite cu ţeava lungă, flinte, cuţite corsicane, cuţite catalane, cuţite-revolver, cuţite-pumnal, pumnale malaieze, săgeţi caraibiene, săgeţi de silex, buzdugane, măciuci, bâte hotentote, lasouri mexicane, şi câte şi mai câte altele. […] În mijlocul cabinetului era o măsuţă. Pe aceasta se afla o sticlă cu rom, o pungă cu tutun turcesc, Călătoriile Căpitanului Cook, romane de Cooper şi Gustave Aimard, povestiri de vânătoare: vânătoare de urşi, cu şoimi, vânătoare de elefanţi etc.“

În salonul farmacistului îl vedem pe Tartarin – sub formă de manechin – interpretând celebrul duet din romanţa „Robert Diavolul“, alături de manechinul mamei lui Bezuquet, care cântă la pian, în timp ce manechinul farmacistului îi ascultă extaziat, aşezat într-un fotoliu.

Atmosfera romanelor cu Tartarin merită prelungită cu o plimbare pe jos prin oraş, pe străduţe întortocheate, dar şi pe marile bulevarde, drepte, parcă trasate cu echerul, umbrite de bătrâni platani şi pini parasol. Merită şi să te aşezi la o terasă de pe marginea unui astfel de bulevard, să apreciezi specialităţile gastronomice locale şi poate chiar să savurezi o licoare magică, cum ar fi… elixirul cucernicului părinte Grancher. Abia după aceea poţi să te declari mulţumit de sejurul tău la Tarascon, oraşul magic al lui Tartarin!

Comentarii

loading...