Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Alexandru Repan, o viață dedicată scenei

Alexandru Repan, o viață dedicată scenei

Azi, 24 februarie, ora 19.30 suntem invitați la spectacolul ”Vizitatorul”, de Eric-Emmanuel Schmitt, ocazie cu care actorul Alexandru Repan va fi aniversat la 50 de ani de activitate în Teatrul ”Nottara”.

Rl online 0 comentarii

S-a născut pe 26 februarie 1940, la Bucureşti. Este un bărbat şarmant, cu privire pătrunzătoare şi cu zâmbet cuceritor. A fost fratele mijlociu din ”Fraţii Karamazov”, fermecătorul Claudiu din ”Hamlet” sau Lopahin din ”Livada de vişini”. Alexandru Repan, căci despre el este vorba, aniversează 50 de ani de activitate în Teatrul ”Nottara”. Actorul mărturiseşte că hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa.


A urcat pentru prima dată pe scenă în clasa a V-a, într-o piesă de I.L. Caragiale. Anul următor, făcea prima regie şi aducea în scenă Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu, unde interpreta şi rolul lui Baiazid. La 14-15 ani, ştia, deja, pe dinafară, o mulţime de roluri din piese celebre. După absolvirea liceului, Alexandru Repan a urmat cursurile Facultăţii de Istorie, răstimp în care a jucat şi a montat spectacole la Casa de Cultură a Studenţilor. O perioadă unică, în care teatrul era făcut cu pasiune şi la intensitate maximă.


În 1961, intră la Institutul de teatru, la clasa profesorilor Mony Ghelerter şi Zoe Anghel. Îi are colegi, printre alţii, pe Emil Hossu, Ruxandra Sireteanu, Ştefan Sileanu, Olga Bucătaru.
Alexandru Repan îşi începe cariera la Teatrul ”Barbu Ştefănescu Delavrancea”. În 1969, este remarcat de Horia Lovinescu, care îl aduce în trupa Teatrului ”Nottara”. Au urmat roluri memorabile şi colaborări cu regizori de marcă, precum: Dan Micu, Dan Nasta, Dinu Cernescu, Dominic Dembinski, Alexandru Dabija, Felix Alexa. A împrumutat vocea-i inconfundabilă unor personaje celebre din spectacole radiofonice şi a făcut parte din distribuţiile unor filme de succes (Rochia albă de dantelă, Hanul dintre dealuri, Lumini şi umbre). O viaţă plină şi un destin împlinit. Alexandru Repan a fost distins cu numeroase premii şi decorat cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler.
Alexandru Repan are doi băieţi, Alexandru și Matei.


În stagiunea 2018-2019, îl puteţi vedea pe Alexandru Repan pe scena Teatrului ”Nottara” în spectacolele ”Vizitatorul” de Eric-Emmanuel Schmitt, regia Claudiu Goga, ”Efecte colaterale”, de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, ”Figaro”, după Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, regia Mihai Lungeanu (producție în repetiții), precum și la Cafeneaua lui Repi. La cât mai mulți ani pe scena ”Nottara”, Alexandru Repan!

Comentarii

loading...