20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăCulturăArte: Expoziţia “Generation” de la Teatrul Naţional

Arte: Expoziţia “Generation” de la Teatrul Naţional

Dacă mergeţi la teatru (Naţional) sau dacă sunteţi prin preajmă sau în centrul Capitalei, nu omiteţi să vizitaţi expoziţia de artă de la Teatru Naţional (intrarea este prin spate, din strada Tudor Arghezi). Sunt expuse lucrările celor mai apreciaţi artişti al momentului, cu participări numeroase la expoziţiile din ţară dar şi din străinătate.

Vernisajul a avut loc chiar de Înălţare, când se comemorează şi Ziua Eroilor,  expoziţia fiind un omagiu adus generaţiilor trecute, dar şi tinerilor care și-au dăruit viața pentru acest pământ, printre care și eroul Mihai Gîtlan, care s-a luptat pentru visul de a se exprima și de a trăi în libertate, într-o lume mai bună

Ion Gîtlan

Expoziția impresionează nu numai prin bogăția culorilor și expresivitatea pânzelor expuse, dar și prin finețea și libertatea volumelor șlefuite a sculpturilor!

Artiștii expozanți, atât pictorii: Ion GÎTLAN, Andreea GHERGHEL, Alexandra TEACĂ, Paula CRAIOVEANU, Rareș KEREKES, Laurențiu MIDVICHI, Raluca ȘERBAN, Ammar ALNAHHAS, cât și cei doi sculptori, Liviu BREZEANU și Elena SURDU STĂNESCU, surprind fiecare în manieră proprie, nu numai frumusețea naturii sau a trăirilor interioare, dar și zbuciumul, suferința, efortul generațiilor trecute de a clădi  o lume mai bună.

Aşa cum remarca şi criticul de artă Marius Tiţa, expoziţia se caracterizează printr-o abundență cromatică și formală, pornind de la peisaje insolite care se regăsesc pe tot cuprinsul ţării, până la flori, frânturi și decupaje din arhitectura locală sau, pur și simplu, viziuni proprii, compoziții libere sau compoziții manifest, capabile să trezească sentimentele cele mai profunde față de cei care au existat înaintea noastră, dar continuă să existe prin gândurile lor, prin ceea ce ne-au transmis, îndemnând privitorul la un anumit tip de comportament îndreptat către prețuire, omagiu și meditație.

Alexandra Teacă

Interesant este faptul că mulţi dintre pictori prezintă mai multe specializări: Alexandra Teacă este şi arhitectă, Ammar Alhanahhas este şi designer de interior şi de mobilier precum şi sculptor, în timp ce Paula Craioveanu este arhitectă, fotograf şi designer de interior.

Paula Craioveanu

Desigur că fiecare artist are personalitatea proprie şi numai la faţa locului, iubitorul de artă îşi va putea face o părere.  Nu putem să nu evidenţiem lucrările lui Ion GÎTLAN, artist plastic de renume internațional, prieten și împărtășind aceleași idealuri estetice cu Horia Bernea, pictor care dă glas cu o deosebită sensibilitate peisajelor transilvane, dobrogene, urbane sau sătești.

Laurenţiu Midvichi

Deasemenea pe cele ale lui Rareș KEREKES, cunoscut drept  ”pictorul Sighișoarei”. Alexandra TEACĂ  ne propune o nouă viziune care exprimă frumusețea și fragilitatea lumii în care trăim, scoate în evidență asemănările care există în natură, care se regăsesc și în modalitatea de a construi edificii, în timp ce Paula CRAIOVEANU impresionează cu picturi care surprind Balcicul sau care abordează tema eternului nud feminin.

Ammar ALNAHHAS

O prezenţă inedită este constituită  de  sirianul Ammar ALNAHHAS  prin tehnica sa de pictură precum şi prin aducerea la cunoştinţă pe plaiurile noastre a stilului Damascus.

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă