În 1983, cântăreața Maria Nagy s-a autoexilat peste hotare, iar revenirea ei în țară după Revoluție nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor sale.
Recent, însă, televiziunea română o redescoperă și este readusă în prim-plan, precum un bibelou prețios pe care, deși s-a așezat praful, timpul nu a reușit să-l estompeze.
Miile de mesaje de încurajare și de susținere de pe Facebook sunt dovada cea mai elocventă că publicul românesc încă o mai iubește, deși atât ea, cât și mulți alți artiști români din vechea generație sunt uitați, undeva, într-un colț, și cu greu mai sunt readuși în fața publicului iubitor de muzică bună.
Maria Nagy, însă, nu renunță și merge înainte…
Viorel Vintilă: Maria, îmi pare bine că ne regăsim după patru ani… ce mai faci? Tot în Ungaria ești?
Maria Nagy: Bună, Viorel, și mie îmi pare bine să ne regăsim și mulțumesc că nu m-ai dat uitării. Sunt foarte bine… în ultimul timp cam ocupată… cu naveta Budapesta-București (râde). După cum bine știi, am tot avut apariții la TVR și la Radio. Da, m-am stabilit în Ungaria, în anul 1998, lângă Budapesta, într-un orășel turistic care are un lac foarte frumos, asemănător cu cel de la Balaton, dar puțin mai mic. Sinceră să fiu, eu niciodată nu am vrut să părăsesc România, dar destinul a avut alte planuri cu mine. Am ales Ungaria, deoarece vorbesc limba maghiară și deoarece o parte din familia mea se stabilise în Ungaria, în 1994. Am ajuns în noua țară adoptivă în 1997, dar România a fost și este veșnic în inima mea – este țara unde m-am născut și pe care o iubesc.
În anii ’70–’80 erai o mare vedetă în România. Cenaclul Flacăra a fost rampa ta de lansare. Cum era muzica în acei ani și de ce ai ales, totuși, în culmea succesului, să părăsești țara?
Nu știu dacă am fost o mare vedetă… eu nu cred și nu m-am crezut o vedetă – în niciun caz. Știam însă că sunt o cântăreață cu o mare popularitate, deoarece umpleam sălile de spectacol și devenisem chiar cap de afiș (râde) – probabil, datorită stilului meu, avangarde, mai puțin obișnuit și mai puțin sprijinit și acceptat în perioada comunistă.
Marea mea șansă a fost Cenaclul Flacăra, cu Adrian Păunescu! În urma câștigării Premiului I, cu formația de folk din Miercurea Ciuc, Folk-Group 5, am fost selecționați de Adrian Păunescu la o emisiune care se numea „Antena vă aparține – Județul Harghita“. Cele trei melodii lansate de mine la această emisiune au avut un imens succes și Cenaclul Flacăra m-a lansat în fața a peste 30.000 de spectatori pe Stadionul Republicii din București.
Plecarea mea din țară a avut loc în anul 1983; eram colaboratoare la Teatrul C. Tănase din București, când am primit un telefon de la directorul teatrului, care m-a întrebat dacă vreau să plec în Cairo, cu Arșinel, Cristina Stamate și trupa de balet condusă de Cornel Patrichi, pentru o perioadă de 30 de zile.
Ajunși acolo, contractul ne-a fost prelungit cu încă 30 de zile, în urma succesului avut.
În România începuse perioada cruntă a dictatorului Ceaușescu, barurile se închideau la ora 21, străzile în beznă, program TV de 2 ore, fără turnee, hoteluri fără încălzire și fără apă caldă… așa că, în momentul în care am primit un contract cu Sheraton-Cairo Towers, am zis, instantaneu, DA!
După Egipt au urmat Maroc, Franța și Yemen. Credeam că dacă lipsesc o perioadă scurtă publicul nu mă va uita și pot reveni cu succes, la terminarea contractului… Din păcate, nu a fost să fie așa… a fost începutul sfârșitului carierei mele… după Revoluție s-au schimbat lucrurile în televiziune și, deși am încercat, nu am mai putut redeveni… Maria Nagy de altădată.
„Măria Sa Publicul nu m-a părăsit niciodată“
Când ai revenit în țară? Ai încercat să revii în muzica românească?
Am revenit în țară în 1990. Am fost invitată la TVR pentru a realiza un interviu cu Tudor Liviu Samuilă, care, din păcate, nu mai este printre noi. Cred că dacă nu aș fi plecat aș fi putut să fac față noii generații și, în paralel cu noua generație, să am și eu succesul meu.
Pentru mine cea mai mare pierdere s-a numit marele om de televiziune Tudor Vornicu, decedat prematur în anul 1989. Dacă Tudor Vornicu încă trăia, Maria Nagy încă ar fi existat pe piața muzicală. Am fost sprijinită doar de o mână de oameni, care au crezut în mine și în talentul meu. Când aceștia au încetat să mai existe fizic, și eu, la rândul meu, am încetat să mai exist în muzică. Piața muzicală se schimbase și muzica generației mele era trasă undeva pe linia a șaptea.
Bucuria mea enormă, însă, este că publicul nu m-a uitat, încă mă iubește și încă dorește să asculte muzica mea. EL, Măria Sa Publicul, nu m-a părăsit niciodată.
De ce crezi că a fost greu să redevii vedeta care ai fost odată?
Nu m-am considerat niciodată o vedetă, ci o cântăreață foarte populară și iubită de public. Ar fi fost foarte greu să redevin „vedetă“, așa cum frumos mă numești tu, deoarece nu mai aveam 20 sau 30 de ani. Nu am nici compozitor și nici manager. Nu știu cine ar investi în mine, dacă nu am un marketing și un management puternic în spatele meu și, după cum am spus, nu mai sunt la vârsta de 20 de ani. Vocea și talentul meu nu ar fi de ajuns să răzbată în jungla muzicală din zilele noastre. Din păcate, nu am nici măcar un CD… nici măcar un best of Maria Nagy.
Cum ți se pare muzica din ziua de azi, în comparație cu muzica generației tale?
Muzica din anii ’60-’70-’80 este considerată muzica generației de aur – muzica evergreen – din care ne hrănim și noi astăzi și care, din fericire, are căutare și în rândul tineretului de azi. Îți spun asta din propria mea experiență și din sutele de mesaje pe care le primesc din partea celor tineri, care mă descoperă și care îmi trimit mesaje foarte emoționante și foarte încurajatoare. Pentru mine aceste mesaje sunt o terapie a sufletului meu, un suflet care încă mai speră că se va putea bucura în viitor de un best of Maria Nagy.
Cât despre muzica de azi, fiecare generație are muzica ei de succes. Acum, ca și în trecut, există muzică bună cu voci extraordinare. Muzica bună… este muzică bună, indiferent de generație sau de stil.
Știu că ai o fiică. Îți moștenește talentul?
Fata mea, Julia, va împlini în curând 18 ani, în noiembrie. Nu știu dacă a moștenit talentul meu, dar pot spune că este un multitalent. Studiază pianul, compune muzică modernă, pictează, scrie poezie și își realizează și editează propriile videoclipuri. Chiar recent a câștigat Premiul I la un concurs de desen între liceele din județ; în plus, la școală are numai note maxime, ceea ce mă face o mamă foarte fericită.
În opinia mea, Julia încă încearcă să se descopere și încearcă multe lucruri și, eventual, va decide ceea ce îi place cel mai mult. Nu știu încă ce va decide… și sunt foarte curioasă și eu. Apropo, Julia are o voce superbă… cine știe, poate va și cânta (râde).
În ultimii ani ai făcut mai multe vizite, în țară, la TVR… despre ce este vorba?
Așa este, în ultimii doi ani, mai precis începând cu sfârșitul anului 2012 – când am fost invitată, după mai bine de 10 ani, la o emisiune la TVR. Pe această cale vreau să mulțumesc Clarei Mărgineanu și lui Doru Ionescu, care au făcut o emisiune-interviu și au dat pe post melodiile mele de succes din anii ’80. A fost un vis mai vechi de-al meu să reapar pe sticlă și să fiu reintrodusă vechilor mei fani… cu această ocazie am aflat că am și foarte mulți fani din noua generație – lucru care mă face foarte fericită.
Au urmat apoi alte invitații la TVR din partea Marinei Almășan și din partea Corinei Dănilă și a lui Carmen Movileanu. Parcă trăiesc a doua tinerețe (râde).
„Eu nu mă consider o vedetă“
Lumea nu te-a uitat și dovada cea mai bună este că ești din nou căutată de posturile TV din țară… ai mii de fani pe FB cărora le răspunzi personal la fiecare mesaj adresat… nu știu o altă vedetă din țară care să facă acest lucru…
Facebook-ul a însemnat un lucru minunat pentru mine. Un fan și un admirator incurabil – Sorin Teodoriu – care m-a descoperit pe Facebook a insistat să revin în țară și să mă invite la un spectacol de poezie și muzică. A avut, într-adevăr, mare dreptate, lumea nu m-a uitat! Îi mulțumesc din suflet și pe această cale!
După această vizită-fulger au urmat și alte vizite la TVR 1 și m-am convins că încă lumea mă iubește și îmi apreciază muzica. Tu mă cunoști bine, știi că sunt o persoană modestă, dar dă-mi te rog voie să pun puțin modestia în raft și să mă laud că, la una dintre emisiunile de la TVR 1 unde am fost invitată, am făcut o audiență-record! Mulțumesc din inimă fanilor, publicului și prietenilor mei care nu au încetat până în ziua de azi să fie alături de mine și să mă încurajeze la fiecare emisiune și la fiecare suspinare a mea.
Prietenii virtuali de pe Facebook reprezintă pentru mine marea mea familie. Crede-mă, nu aș fi făcut acest pas, să reapar la TVR, dacă nu aș fi avut parte de încurajările și mesajele de susținere din partea prietenilor virtuali – ei mi-au redeschis, din nou, poarta succesului și sper să nu îi dezamăgesc. Cât despre faptul că le răspund în parte, fiecăruia, la mesajele de pe Facebook, ce pot să spun… eu nu mă o consider vedetă, probabil adevăratele vedete chiar nu au timp de așa ceva (râde).
Ai de gând să dai concerte în țară? Cum rămâne cu visul tău – best of?
Concerte în țară? Cu mare drag m-aș întâlni cu publicul meu și aș fi chiar total dezinteresată din punct de vedere financiar – numai faptul de a fi din nou pe scenă ar fi cea mai mare satisfacție personală de după 1989. Mă întreb unde sunt organizatorii de altădată… eu, din păcate, singură, nu pot organiza așa ceva.
Cât despre best of… ca să poți scoate un CD astăzi este foarte greu. În primul rând, trebuie să ai un repertoriu de succes. Eu am câteva piese de succes, dar problema este că majoritatea sunt cover-uri. Aici, situația se complică, deoarece trebuie să obținem aprobarea tuturor compozitorilor din străinătate cu textele traduse din română în engleză și trebuie prezentată lor piesa gata înregistrată. Așadar, foarte greu.
„Fericirea este relativă“
Ce-ți lipsește cel mai mult din România?
Cel mai mult îmi lipsește… scena! Îmi este foarte dor de publicul meu, de comuna mea natală, de prietenii mei, de munții și de aerul lor curat… și de Marea Neagră… îmi este dor de publicul meu minunat care nu m-a uitat și pe care nici eu nu l-am uitat.
Te consideri o femeie fericită, Maria?
Fericită? Fericirea e relativă…Toți trăim, muncim și facem eforturi ca să fim fericiți. Da, am momente de fericire – și nu sunt puține –, momente pe care le trăiesc cu intensitate, dar sunt conștientă că sunt pasagere… viața are suișuri și coborâșuri.
Și poate e mai bine așa! Pe mine momentele de nefericire m-au motivat și au scos la iveală niște lucruri din mine necunoscute și neștiute până atunci… pentru un artist, suferința și nefericirea sunt o hrană esențială de a crea lucruri noi, frumoase, dramatice și cu adevărat nemuritoare.
Un mesaj pentru fanii tăi?
Am început deja un proiect interesant și care sper să placă… Deși nu am compozitori, preiau melodii din repertoriul vedetelor din România și le prelucrez, le reorchestrez pe stilul meu. Îi îmbrățișez pe toți fanii mei cu drag și sper să ne revedem la un concert live. De aici, din Budapesta, un gând minunat tuturor. Cu dragoste, Maria Nagy!
CV
Maria Nagy s-a născut la 16 septembrie 1957 la Remetea. A urmat Școala Populară de Arte, la clasa profesoarei Florica Orăscu, în același an cu Gabriel Dorobanțu și Natalia Guberna.
Primul disc cu melodii din repertoriul internațional, cu text scris de Józsa Erika, înregistrate cu redactorul muzical Boros Zoltán, a apărut în 1982 la Casa de discuri Electrecord.
[…] vedetă în România. Cenaclul Flacăra a fost rampa ei lansare. Într-un interviu dat publicației România Liberă, artista vorbea despre perioada ei de […]