Profesorul Bulei face o sinteză a elitei politice ce a însoțit domnia lui Carol I, aceeași care a pregătit și a făcut posibilă Marea Unire.
În conducerea ţării peste care domnea Carol I, el se susţine şi este susţinut de o elită politică valoroasă, formată din oameni politici inteligenţi, buni sau foarte buni, cu influenţă în opinia publică. Între ei existau, fireşte, diferenţe, dar toţi erau la un nivel peste medie. Diferenţe erau şi în capacitatea de efort, în angajarea în opera de guvernare.
Dacă ar fi să definim omul politic al veacului al XIX-lea, am constata că el era educat în Occident. România lui Carol I se deschisese larg către şcolile Occidentului. Din cei 155 de miniştri pe care România i-a avut între 1866 și 1916, 101 studiaseră în afară. Studiile erau mai ales în Drept (în 1900, din 120 de judecători inamovibili 50 erau pregătiţi în Occident şi din 2.800 de avocaţi 400 erau cu studii afară). Fenomenul era general pentru ţările est-europene. La un număr de 30.000 de intelectuali est-europeni ai vremii, 1.102 au studii în ţară, 717 în Europa de Vest, 771 în Europa Centrală, 41 în Europa de Est, 32 în Europa de Sud-Est.
Centrele unde se formează sunt Paris, Aix-en-Provence, Montpellier, Toulouse, Bonn, Berlin, Erlangen, Freiburg, Gissen, Göttingen, Halle, Heidelberg, Jena, Marburg, München, Tübingen, Würzburg, Viena, Graz, Geneva, Zürich, Bologna, Padova, Pavia, Roma… Între 1800 și 1900, circa 10.000 de tineri din Europa de Sud-Est şi-au făcut studiile integrale sau parţiale în universităţile din vestul Europei, unii dintre ei, nu puţini, cu doctoratele susţinute (pentru detalii vezi lucrările Elenei Supiur). Ei sunt cei care conduc mişcările sociale şi politice ale popoarelor din zonă, societăţile politice, partidele politice, sau formează guvernele. Politica e folosită de nou-veniţi ca o trambulină socială, existând o mare confuzie între interesul public, interesul de partid şi interesul privat.
Fireşte, în vremea lui Carol, oamenii politici, în principal, aveau să fie recrutaţi dintre aceştia.
Aristocraţii sunt primii care aduc Occidentul la noi
Noii politicieni, odrasle ale vechii boierimi sau nou-veniţi social, sunt, de regulă, buni oratori, cu forţă de expresie, farmec, imaginaţie, ritm şi gesticulaţie, precum Take Ionescu, Titu Maiorescu, Al. Lahovari, B. Delavrancea… Discursurile lor arată competenţă în probleme sociale, financiare, economice, politice, în problemele care agitau vremea. Sunt unii oratori concişi, inteligenţi, într-un Parlament român unde frazeologia romantică, arguţia avocăţească dominau adesea. Aşa e P.P. Carp. Exprimarea lui pare turnată în bronz. Chiar şi astăzi discursurile sale stârnesc un viu interes. Evident, spiritul care domină aceste discursuri e unul aristocratic, la modă în epocă. Oamenii politici au un slab dialog cu alegătorii, se orientează spre o bunã relaţie cu capul statului, cu suveranul. Unii reuşesc, precum Brătienii, D.A. Sturdza, E. Costinescu, T. Maiorescu… I.C. Brătianu va fi cel mai bun sfetnic al lui Carol I o lungã perioadã (1876–1888), la fel D.A. Sturdza (1895-1909). Tot aşa, I.I.C. Brătianu, care sub domnia lui Ferdinand, între 1914 și 1927, va fi adevăratul conducător politic al României.
Aproape toţi componenţii elitei române provin din familii aristocrate. Din cei 18 prim-miniştri dintre 1866-1914, observă Mihai Rădulescu, 16 proveneau din familii boiereşti (doar Titu Maiorescu, care venea din familia lui Petru Maior, şi P.S. Aurelian nu erau boieri). Dintre ei, Brătienii şi P.P. Carp aparţineau boierimii mijlocii, ceilalţi erau din marea boierime. Cei 24 de preşedinţi de Cameră (15 munteni, 7 moldoveni şi un armean, Vasile Missir) erau toţi boieri, cu excepţia lui Anastasie Fătu, fiu de preot. E adevărat că unii erau de boierie recentă, precum Gh. Costa-Foru, Mihail Pherekyde, D. Gianni, Grigore Triandafil şi Vasile Missir, dar tot boieri erau. Preşedinţi ai Senatului au fost 19, dintre ei doar mitropolitul Nifon fiind de provenienţă orăşenească. În rest, erau reprezentanţi ai boierimii de diferite straturi. Doi dintre oamenii politici aveau să deţină toate cele mai importante trei funcţii în stat: prim-ministru, preşedinte al Camerei şi preşedinte al Senatului. Şi aceştia au fost Gh.Gr. Cantacuzino şi Dimitrie Ghica, adică doi reprezentanţi ai unor familii boiereşti. Din 47 de fruntaşi politici, şefi de guvern, preşedinţi de Cameră şi Senat, 23 sunt din aristocraţia cea mai înaltă. În rândurile liberalilor, fie ale celor munteni, fie ale celor din Moldova, numărul aristocraţilor era dublu faţă de conservatori. I. Emanoil Florescu, Gh. Manu, I.N. Lahovary, Gh.Gr. Cantacuzino, C. Grădişteanu sau C. Olănescu, toţi munteni, sunt conservatori. După cum D.A. Sturdza, C. Negri, D. Lecca, M. Costachi Epureanu, toţi moldoveni, sunt liberali.
La fel ca în Occident, aristocraţii noştri îşi împărţeau viaţa între oraş şi moşie sau alte localităţi destinate odihnei. Gh.Gr. Cantacuzino avea o superbă casă în Bucureşti, pe Calea Victoriei, dar şi un castel la Floreşti, Prahova, şi un palat la Zamora, P.P. Carp la Ţibăneşti, Lascăr Catargiu la Golăşei, D. Lecca la Radomireşti, I. Ghica la Ghergani, N. Kreţulescu la Leordeni, Gh. Manu la Budeşti, Gh. Rosetti-Roznovanu la Roznov. Nu-i mai puţin adevărat că cei mai mulţi dintre boieri locuiau puţin la moşii, preferând să le arendeze şi să trăiască în Apus o bună parte din an (79% dintre moşii erau arendate, probabil cea mai mare proporţie din Europa). Aristocraţii sunt primii care aduc Occidentul la noi. Ei sunt pionierii modernizării. Nou-veniţii din comerţ, industrii, profesii liberale îi vor imita iniţial. Această clasă dirigentă, elita, va fi un model pentru societatea românească întreagă.
Legături strânse între elitele politice din provinciile românești
Toţi au legături în lumea politicã europeană (se remarcă în acest sens Take Ionescu, P.P. Carp, D.A. Sturdza…) şi, prin ei, lumea românească este „în Europa”. Unii dintre noii politicieni sunt intelectuali, profesori, medici, jurişti, istorici – şi intră în elita politică prin propriile merite, ceea ce dă o calitate în plus acestei elite. Ea, elita, nu e numeroasă (C. Bacalbaşa dădea pentru Vechiul Regat cifra aproximativã de 50 de personalităţi în jurul cărora se învârtea lumea politică prin ceea ce avea ea mai interesant).
Se observă o tendinţă de amestec între diferitele straturi ale elitei boiereşti şi burgheze, liberale şi conservatoare (Al.I. Cuza e căsătorit cu Elena Rosetti, fiica marelui boier Iordache Rosetti, I.I.C. Brătianu cu principesa Moruzzi şi apoi cu Eliza Ştirbei, altă principesă, mai înainte soţia lui Al. Marghiloman…). Desele căsătorii moldo-muntene omogenizează noua elită. Elita Vechiului Regat se aflã într-o foarte strânsă legătură cu elitele românilor din Transilvania, Banat, Bucovina sau Basarabia, legături întreţinute prin numeroase vizite reciproce, schimburi culturale intense, susţineri materiale ale celor aflaţi în afara graniţelor Regatului. Elita românilor din secolul al XIX-lea (secolul cel lung, în spaţiul românesc de la 1821 până la 1914) e la nivelul vremurilor de schimbare pe care le-a trăit acest spaţiu, la nivelul provocărilor la care au fost supuşi românii. Ea a făcut faţă acelei perioade istorice. A fost depăşită doar în câmpul social, în care n-a reuşit să găsească o rezolvare unor chestiuni precum a fost chestiunea rurală, din care cauză s-a confruntat cu… 1907.
