12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăCulturăCasa Artelor Dinu Lipatti anunță un program special de "Ziua Copilului"

Casa Artelor Dinu Lipatti anunță un program special de “Ziua Copilului”

Casa Artelor Dinu Lipatti deschide Salonul de Muzică pentru public, după o lungă perioadă în care activitatea instituției s-a desfășurat online.

Potrivit unui comunicat de presă transmis joi, Casa Artelor Dinu Lipatti invită publicul la Evenimentul „Ziua Copilului Ediția a III-a”, sâmbătă – 29 mai 2021 – de la orele 18:00.

“Datorită măsurilor de relaxare care au permis redeschiderea instituțiilor de cultură și reluarea spectacolelor cu public, vă invităm să fim din nou împreună în Salonul de muzică al Casei Lipatti, respectând toate măsurile sanitare și de distanțare fizică în vigoare. Astfel, Salonul va putea fi ocupat în proporție de 50 la sută din capacitate, intrarea la Eveniment fiind liberă, numai cu rezervare la numărul de telefon 031 425 25 63, până vineri, 28 mai 2021, la orele 16:00”, precizează comunicatul de presă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă