Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cătălin Mesaru: „Natura umană este cheia fricii. Industria horror întotdeauna merge bine“

Cătălin Mesaru: „Natura umană este cheia fricii. Industria horror întotdeauna merge bine“

Vânătoare de fantome, ateliere fantastice, un horror musical iconic și povești de groază din șapte țări - la cea de-a VII-a ediție a Festivalului de Film Horror și Fantasic „Lună Plină“, eveniment care va avea loc între 9 și 12 august în Biertan, județul Sibiu.

Eva Tipaldos 0 comentarii

Natura umană este cea care te terorizează cel mai mult. Este cheia fricii“, spune Cătălin Mesaru, director artistic al Festivalului de Film Horror și Fantastic „Lună Plină“, eveniment organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, care va avea loc între 9 și 12 august la Biertan, județul Sibiu.

O ediție în care au fost înscrise peste 2.000 de filme, tot atâtea aventuri printre resorturile subtile care ne declanșează groaza și, nu de puține ori, excelente teste pentru ne identifica limitele. De-a lungul timpului ne-au speriat fantomele, vampirii, păpușile, ucigașii din umbră, extratereștrii, monștrii sau posedații, deși motorul cel mai profund al fricii rămâne, totuși, natura umană. Un univers al infinitelor posibilități, cercetat amănunțit, de altfel, în cadrul acestei ediții a festivalului, prin filme semnate de regizori din Belgia, Irlanda, Chile, Argentina, Spania sau Finlanda, producții care regândesc coșmaruri locale și care sunt reunite sub o umbrelă tematică, anume cea a călătoriei.

Un indie care se încadrează perfect în gen este horror-ul „Beyond the woods“ („Dincolo de pădure“ - Irlanda, 2018), debutul în lungmetraj al regizorului Sean Breathnach, care urmărește povestea a șapte prieteni vechi care plănuiesc o excursie într-o cabană izolată la munte. Desigur, planul le este dat peste cap, de data aceasta de o gaură apărută în pământ din care iese un miros oribil. Tot relaxare și distracție vor și doi prieteni din Spania care plănuiesc weekendul perfect la un festival de muzică rock. Dar mașina li se strică, iar orășelul sărac în care rămân nu este unul tocmai prietenos. „Povestea din Sant Marti“ (Spania, 2017) este un Texas Chansaw Massacre născut din „The Hills Have Eyes“ cu un final care te transportă invariabil cu gândul câteva decenii bune în urmă, la „Deliverance“. Este lungmetrajul de debut al regizorului David C Ruiz.

„Nu știu cum s-a întâmplat, dar anul ăsta m-am trezit că am selectat destul de multe filme cu rădăcini latine. N-a fost ceva premeditat“, spune Cătălin Mesaru, anunțând o serie în care un loc special îl au călătorii din „Los Olvidados“ („Cei abandonați“ - Argentina, 2017), un grup de cineaști care filmează un documentar despre unul dintre cele mai faimoase orașe abandonate din Argentina.

 

„Rocky Horror Picture Show“, proiectat la festival

Însă orașul nu este atât de părăsit pe cât pare... „Los Olvidados își câștigă un loc de cinste în rândul filmelor cu familii psihopate“ - așa cum îl prezintă ScreenAnarchy. Una dintre cele mai dramatice finalități ale unui voiaj ce se dorea amuzant vine din Chile. Patru femei sunt puse față în față cu rezultatul dement al torturilor din timpul regimului Pinochet. Unul dintre cele mai traumatizante și controversate filme din memoria recentă, „Trauma“ (Chile, 2017), este comparat de critici cu deja celebrul „A Serbian Film“. „Filmul începe cu interogarea prin tortură a unui prizonier politic de către un agent al regimului Pinochet, în 1978. Dacă reușești să treci de prolog ai o șansă să reziști până la finalul filmului brutal și devastator al lui Lucio Rojas“, aflăm de pe ScreenAnarchy. Pe lângă petrecerile ghost-hunt, atelierele fantastice, plimbările cu bicicleta sau târgul de produse tradiționale și hand-made, actuala ediție a festivalului „Lună Plină“ include și o proiecție specială a filmului iconic „Rocky Horror Picture Show“, irepetabilul muzical din 1975, regizat de Jim Sharman, care se petrece într-un castel din Transilvania. „Este înnebunitor de antrenant, fără limite, plin de desfătări și desfrâuri, muzicalul «Rocky Horror Picture Show» este un eveniment ce nu trebuie ratat“ – spun organizatorii.

România liberă: Filme de coșmar sub lună plină! Spre deosebire de noi, amatorii, care am rămas la vreo două-trei iconice, gen „The Ring“ sau „The Blair Witch Project“, dvs. sunteți în situația de a analiza tendințe și a evalua producții de gen. Care sunt lucrurile care ne sperie cel mai adesea în 2018 și în ce filme le-ați regăsit?

Cătălin Mesaru: Eu știu clar ce mă sperie pe mine: fluturii! Dar cred că pe restul oamenilor îi sperie natura umană. Și ăsta nu-i lucru de ieri, de azi. Altfel te sperie un criminal în serie care îți omoară prietenii în timpul vacanței de vară și altfel te sperie un monstru cu zeci de tentacule. Natura umană e aia care te terorizează cel mai mult, e cheia fricii, practic. Pentru că orice ai face, în viața reală vei tot auzi de mame care-și omoară copiii, de elevi care o iau razna-n școli. De monstruleți cu tentacule nu
prea...

Spuneți-ne câteva povești din actuala ediție a festivalului Lună Plină. Aveți în program diverse intrigi, de la filme care pornesc cu o gaură apărută în pământ, la weekendul perfect care se transformă într-un Texas Chansaw Massacre, aventuri într-un oraș doar aparent părăsit din Argentina…

Într-adevăr, avem filme diverse și delicioase. Nu știu cum s-a întâmplat, dar anul ăsta m-am trezit că am selectat destul de multe filme cu rădăcini latine. N-a fost ceva premeditat, jur. Oricum, nu prea-mi place să distrug tensiunea pre-festivalieră și să dau spoilers, dar poveștile care m-au impresionat cel mai mult au de-a face cu femei în roluri principale.

 

Un musical horror? De ce este iconic „Rocky Horror Picture Show“? Și de ce este un fel de motto al acestui festival?

Nu-i neapărat un musical horror – e un musical-tribut, o privire tandră înapoi spre cinemaul de serie B din anii ‘30 până prin anii ‘60. Și e al naibii de fredonabil și de adorabil și unul dintre cele mai importante fenomene din cinema – e un film care rulează chiar și-n ziua de azi în țările civilizate, cu tot cu midnight screenings, replici urlate la ecranul de proiecție și spectatori deghizați în personaje.

 

Cum arată industria internațională a filmului horror? Este sau nu, până la urmă, un gen marginal de fapt?

Industria horror întotdeauna merge bine, oamenii-s pasionați și au fost pasionați întotdeauna. Acum, ce-i drept, în cinemaurile autohtone nu prea găsești producții independente sau producții care să fie cu adevărat bune (sunt și excepții, desigur, vezi „Hereditary“), dar din câte am văzut pe pagina de Facebook a festivalului nostru, există fani ai horror-ului mai puțin mainstream, ceea ce mă bucură maxim. Nu pot decât să sper că în câțiva ani o să avem și noi festivaluri de horror/fantasy de talia celui de la Sitges sau Frightfest sau Brussels International Fantastic Film Festival.

Un film făcut de o aparentă colonie de nudiști bătrâni

 

Care este cel mai bun film horror pe care l-ați văzut vreodată? Dar cel mai prost?

Unul singur în niciun caz nu pot să aleg – nici la bune nici la proaste. Dar aș zice așa: „Halloween“-ul lui Carpenter, „Suspiria“-ul lui Argento, „The Beyond“ al lui Fulci, „Day of the Dead“ al lui Romero, „The Wailing“ al lui Na Hong Jin, și lista poate continua încă vreo 5 pagini. Iar proaste – din memoria recentă: „A Quiet Place“, „Jeepers Creepers 3“, „Phantom of the Theatre“, „A Guidebook To Killing Your Ex“ (deși ăsta-i bun de văzut cu prietenii) și „Leatherface“-ul lui Maury&Bustillo.

 

Ați văzut peste 2.000 de filme, lung și scurtmetraje, cât au fost înscrise la ediția a 7-a a Festivalului „Lună Plină“? Pe cele mai bune, probabil, le vom vedea în cadrul evenimentului. Cum arătau cele mai rele?

Cele mai rele sunt de obicei cele făcute fără niciun fler vizual și fără o înțelegere minimă a gramaticii cinemaului. Mi-ar plăcea ca, la un moment dat, să avem o secțiune de cinema alternativ – în sensul că mi-ar plăcea să dăm publicului să vadă filmele alea atât de proaste încât sunt excelente sau filmele alea atât de dubioase încât nu mai știi ce să faci cu tine și cu viața ta. Și aici dau ca exemplu un scurtmetraj care m-a lăsat absolut perplex (și care n-a intrat în selecție pentru că era too much): un film făcut de o aparentă colonie de nudiști bătrâni despre mitul lui Hermes în care totul părea a fi o prezentare-n PowerPoint făcută pe LSD.

 

Comentarii

loading...