20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăCulturăCel mai mare târg de meşteşugari din România, în weekend, la Muzeul...

Cel mai mare târg de meşteşugari din România, în weekend, la Muzeul ASTRA

Pe lângă expozanţii cu produse tradiţionale din toată ţara, până duminică muzeul va găzdui şi concerte, dansuri populare, dar şi ateliere demonstrative de tors, ţesut, croit, cusut sau brodat ii şi cămăşi tradiţionale.

Cunoscut şi sub denumirea de “Târgul de Sfânta Maria”, Târgul Creatorilor Populari reuneşte încă din 1983 meşteri populari de diferite etnii şi din diverse zone etnografice ale ţării.

“Şi în acest an, evenimentul va sta sub semnul interactivităţii şi asta pentru că ne dorim să încurajăm o simbioză între minunile pe care le creează meşterii populari, pe de o parte, şi vizitatorii Muzeului. Meşterii populari se vor răspândi prin Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, unde vor susţine ateliere interactive. Practic, “fenomenul ASTRA” devine locul unde cei care vin în vizită fac cunoştinţă cu produsele şi poveştile autentice făurite în inima satului românesc. Vorbim despre oale, străchini, icoane, ţesături, ii, cămăşi populare, pălării, mobilier pictat şi alte valori. Acest capitol al menţinerii meşteşugurilor tradiţionale în prim plan este unul dintre obiectivele pe care ni le propunem an de an”, a declarat managerul general al Muzeului ASTRA, Ciprian Ştefan.

Un număr de membre ale şezătorii online Semne Cusute, coordonate de arhitect Ioana Corduneanu, vor susţine pe toată durata târgului ateliere demonstrative de tors, ţesut, croit, cusut sau brodat ii şi cămăşi tradiţionale la Gospodăria din Râşculiţa.

De asemenea, de joi până duminică, la Muzeul ASTRA vor avea loc workshopuri de dansuri populare organizate de Ansamblul Tudoriţele din raionul Ungheni, Republica Moldova. În program mai sunt ateliere de teatru interactiv (Teatrul Mic din Sibiu ), workshopuri de dansuri săseşti şi spectacole de dansuri populare şi de muzică populară la Târgul de ţară în Muzeul în aer liber.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă