6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăCulturăCetatea dacică Sarmizegetusa Regia, reabilitată cu bani europeni

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, reabilitată cu bani europeni

Lansarea proiectului intitulat „Capitala Daciei-muzeu viu al patrimoniului cultural european”, a avut loc vineri, în sistem de videoconferinţă la care au fost invitaţi mai mulţi specialişti în domeniu, obiectivul general al acestuia fiind restaurarea şi punerea în valoare a cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia.

În acest context, se urmăreşte şi o valorificare din punct de vedere cultural şi economic a monumentului istoric, care să ducă la o creştere cu 30% a numărului de turişti care vizitează Sarmizegetusa Regia.

„Proiectul are o durată de implementare de 43 de luni. Acum suntem la kilometrul zero al acestuia, adică lansarea proiectului. În primele şase luni va trebui să facem atribuirea proiectării, realizarea proiectului tehnic şi a studiilor speciale. Când le avem pe toate putem trece la lucrările de execuţie, care, probabil, vor începe în intervalul cuprins între luna a şaptea şi luna a douăsprezecea din proiect”, a declarat managerul de proiect, Marius Munteanu.

Între altele, proiectul îşi propune lucrări de restaurare a zidului cetăţii pe o lungime cumulată de aproximativ un kilometru, după un studiu de fezabilitate efectuat de Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), la solicitarea Consiliului Judeţean Hunedoara, în perioada 2017-2018.

De asemenea, sunt prevăzute lucrări de amenajare a traseele de vizitare folosite de turişti şi amplasarea semnalisticii necesare.

Totodată, situl istoric va fi pus în valoarea prin amplasarea unor pavilioane cu rol de lapidariu, unde vor fi prezentate fragmentele de piatră antice existente.

În plus, va fi realizată o aplicaţie pentru telefoanele mobile şi tablete prin care va fi prezentată istoria cetăţii Sarmizegetusa Regia.

Proiectul beneficiază de o finanţare totală de 2,76 milioane euro, din care 30% reprezintă cofinanţarea Consiliului Judeţean Hunedoara. Diferenţa sunt sume nerambursabile obţinute prin Programul RO-Cultura al Ministerului Culturii, apelul “Restaurarea şi revitalizarea monumentelor istorice”, program finanţat prin Granturi SEE (fonduri norvegiene) 2014 – 2021.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este administrată de CJ Hunedoara din anul 2013, de atunci fiind instituite mai multe măsuri de protejare şi punere în valoare turistică a monumentului UNESCO. Situl are acum un regulament de vizitare, drumul de acces a fost refăcut şi este asigurat un serviciu de pază.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă