11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăCulturăCine vine anul acesta la FILIT Iași

Cine vine anul acesta la FILIT Iași

Organizatorii au anunţat luni numele invitaţilor, autori cu milioane de exemplare vândute în întreaga lume, laureaţi sau nominalizaţi ai National Book Award, Man Booker Prize, ai Premiului Goncourt, Premiului Uniunii Europene pentru Literatură, Premiului Consiliului Nordic pentru Literatură, între altele.

La cea de-a şasea ediţie vor fi prezenţi Jonathan Franzen (SUA; premiat cu National Book Award, în 2001, pentru „Corecţii”, finalist Pulitzer Prize), Jón Kalman Stefánsson (Islanda; opera sa a fost de trei ori nominalizată la Premiul pentru Literatură acordat de Consiliul Nordic), Kamila Shamsie (Marea Britanie; Women’s Prize for Fiction 2018 pentru „Home Fire”), Sylvie Germain (Franţa; Prix Goncourt des Lycéens 2005 pentru „Magnus”), Iuri Andruhovici (Ucraina), Eduardo Caballero (Spania), Evald Flisar (Slovenia), Catherine Lovey (Elveţia), Lluis-Anton Baulenas (Spania), Goce Smilevski (Macedonia), Roland Orcsik (Ungaria), Sveta Dorosheva (Ucraina/Israel), Lorenzo Silva (Spania), Yannick Haenel (Franţa), Tomas Zmeskal (Cehia), Carl Frode Tiller (Norvegia) şi Catherine Gucher (Franţa).

Lor li se alătură autori români precum Gabriela Adameşteanu, Irina Teodorescu, Liliana Lazăr, Carmen Firan, Augustin Cupşa, Dorina Rusu, Ana Maria Caia, Andrei Crăciun, Florina Ilis, Mihai Buzea, Iulian Ciocan,Tudor Ganea, Cristian Fulaş, Alex Tocilescu, Bogdan Răileanu şi Adela Greceanu.

Pe lângă structura cunoscută a evenimentelor (Serile FILIT, Scriitori în Centru – Casa FILIT, Casa Poeziei, întâlniri în licee etc.), vor fi continuate şi proiectele Casa Copilăriei şi Casa Fantasy, în urma succesului înregistrat anul trecut, când au fost lansate.

Astfel, publicul se va întâlni la Casa Copilăriei cu autoarele Moni Stănilă, Adina Rosetti, Delia Calancia, Simona Antonescu, Alexandra Rusu. La Casa Fantasy, vor avea evenimente scriitorii Oana Arion, Cristina Nemerovschi, Oliviu Crâznic, Florin Corneliu Pîtea şi Daniel Timariu.

Casa Poeziei îi va avea invitaţi pe Andrei Dosa, Florin Partene, Nicoleta Nap, Radu Niţescu, Nichita Danilov, Ioan Es. Pop, Alex Văsieş, Theodor Dună, Andra Rotaru, Benji Horvath, Diana Geacăr, Robert Şerban şi Nicolae Coande.

În avanpremiera FILIT, pe 1 octombrie, va avea loc o întâlnire cu Éric Vuillard, laureatul Premiului Goncourt, eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Francez.

Traducătorii prezenţi la FILIT vor fi Ingrid Baltag (Germania), Mauro Barindi (Italia), Olga Bartosiewicz (Polonia), Elena Borras (Spania), Florica Courriol (Franţa), Jean-Louis Courriol (Franţa), Inger Johansson (Suedia), Bruno Mazzoni (Italia), Steinar Lone (Norvegia), Philippe Loubiere (Franţa) şi Eva Ruth Wemme (Germania).

Invitaţilor li se alătură jurnalişti, manageri culturali, editori din ţară şi străinătate, care vor participa la mese rotunde, ateliere, dezbateri şi întâlniri cu autorii prezenţi la festival.

Tot la FILIT 2018 va fi lansată colecţia de cărţi „Scriitori de poveste”, care va readuce în centrul atenţiei scriitorii cărora le sunt dedicate muzeele din reţeaua Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi: Ion Creangă, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Vasile Pogor, Nicolae Gane, Constantin Negruzzi, Vasile Alecsandri, Mihai Codreanu şi Mitropolitul Dosoftei. Astfel, 11 scriitori contemporani au acceptat provocarea de a scrie câte o biografie romanţată, reprezentând povestea fiecăruia dintre cei 11 scriitori menţionaţi.

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT este un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi. Ediţia de anul acesta beneficiază de patronajul Comisiei Europene.

Cele mai citite

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....
Ultima oră
Pe aceeași temă