Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Codruța Varadi: „Sunt EU.”

Codruța Varadi: „Sunt EU.”

Codruța Varadi: „Sunt EU.”

Codruța Varadi s-a născut la data de 15 ianuarie 1987, în orașul Beclean, iar în prezent locuiește în Florești, județul Cluj. În timpul studiilor în domeniul Teatru a fost actor-colaborator al Teatrului Național Radu Stanca.

COMUNICAT DE PRESA 0 comentarii

Codruța Varadi s-a născut la data de 15 ianuarie 1987, în orașul Beclean, iar în prezent locuiește în Florești, județul Cluj. A absolvit Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița, profil Filologie – Limbi modern, în anul 2005. După terminarea liceului s-a înscris la Facultatea de Litere și Arte, din cadrul Universității ”Lucian Blaga” Sibiu, la specializarea Artele spectacolului, clasa prof.univ.dr. Marian Râlea. În 2010 a absolvit studiile de masterat în cadrul aceleași facultăți, specializarea Arta caracterelor dramatice, clasa prof.univ.dr. Constantin Chiriac și prof.univ.dr. Dan Glasu. În timpul studiilor în domeniul Teatru a fost actor-colaborator al Teatrului Național Radu Stanca.

În 2015 a obținut certificatul de formator, iar în 2016 certificatul de Interpret în Limbajul Mimico-gestual. Din 2013, face parte din trupa independetă de teatru Re-Act, în cadrul căreia a jucat în spectacole, care au fost prezentate la diverse proiecte culturale și la Festivalul Internațional Fringe Sibiu, dar și la Versailles, în cadrul unui proiect în parteneriat cu Asociația BIBLIOPOLIS. În 2016, a făcut dublarea live la un film animat pentru copii, proiect realizat de Cinema Dacia Cluj-Napoca – KINOdiseea.

„Ef(f)ect-Af(f)ect” este o iniţiativă a Asociației Mise en Scene și a trupei independente de teatru Re-Act, împreună cu Centrul Pentru Identitate și Promovare Culturală. Proiectul îşi propune o formă de teatru educativ, a cărui spectacol are ca temă – ABUZUL SEXUAL; sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul, în urma reprezentațiilor, cu participarea unui psiholog cu rol de moderator. Proiectul reunește o paletă largă de instituții și asociații, de la teatre de stat și instituții media cu renume, la organizații care combat în mod activ violența sexuală și domestică și este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Următorul eveniment din cadrul proiectului este o reprezentație a spectacolului „Cirque du vérité”, produs de Teatrul Re-Act, în data de 05 mai 2018, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11. Accesul la spectacol este GRATUIT. Pentru rezervări, puteți accesa pagina de Facebook a Asociației MISE EN SCENE sau puteți accesa linkul https://goo.gl/forms/DuOZrXRN0znAud0z1.

Gina Șerbănescu: Cum privești, din perspectiva actriței, acest labirint de roluri pe care îl încorporezi?

Codruța Varadi: Nu l-am privit niciodată ca un labirint. Când am început repetițiile la spectacol nu am lucrat pe bucăți fiecare personaj, ci am adăugat în poveste încă unul și încă unul și tot așa, astfel încât au ajuns să fie de fapt unul singur. Așa îl percep eu. E un întreg. De la începutul spectacolului până la finalul discuțiilor de după spectacol e același rol, chiar dacă se văd mai multe. Sunt EU.

GȘ: Cât de riscant este, în scenă, demersul interactiv al spectacolului?

CV: Spectacolele interactive, în sine, sunt riscante, pentru că la fiecare reprezentație te întâlnești cu alt public. În spectacolele interactive spectatorii sunt partenerii tăi de joc, cei cu care nu ai avut ocazia să repeți. Așadar, trebuie să fii mereu pregătit pentru orice fel de reacție. Totul se schimbă în funcție de ei. Se aplică proverbul ”socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Sunt oameni care ți se alătură, dar în același timp sunt persoane care preferă să nu fie implicate. Spectacolul Cirque du vérité e un spectacol cu un subiect delicat - abuzul sexual, ceea ce amplifică riscul, pentru că nu știu care este trecutul fiecărui spectator. Îmi doresc ca fiecare dintre ei să conștientizeze gravitatea situației, însă am foarte mare grijă să nu zdruncin prea tare universul lor. Au fost și păreri cum că ar trebui să perturb în totalitate lumea publicului, având în vedere scopul spectacolului, însă, personal, consider că, din punct de vedere etic, nu sunt îndreptățită să fac acest lucru. Pentru mine e foarte importantă siguranța publicului. Așa cum ne protejăm colegii actori în timpul repetițiilor și a spectacolelor, la fel se întâmplă și în cazul spectatorilor. Aș zice că de zece ori mai mare e protecția. Motiv pentru care la finalul spectacolului există discuții cu un psiholog, o persoană specializată, care poate să echilibreze emoțiile simțite în timpul spectacolului.

GȘ: Poate acest spectacol să provoace schimbarea mentalității celor care asistă? Și cum?

CV: Da. Mentalitatea e schimbată deja din clipa în care au acceptat să fie spectatori. Ne este foarte ușor să schimbăm canalul la televizor când aflăm o știre despre un viol sau să nu citim un articol despre astfel de evenimente, însă în momentul în care ești deja în sală, ai realizat care este tema spectacolului, nu îți mai este așa de ușor să fugi. Trebuie să menționez că spectacolul se joacă cu ușa deschisă, asta însemnând că oricine se poate ridica să plece în orice moment. Până acum nu a plecat nimeni. De ce? Din rușinea de a nu deranja, din rușinea de a nu fi judecați, din dorința de a vedea ce se întâmplă, din incapacitatea de a te deplasa în momentul în care în tine se activează niște emoții. Motivele sunt multe, dar, indiferent de ele, decizia lor a fost de a rămâne. Sunt spectacole de la care publicul se ridică și pleacă. Totuși, consider că noi, oamenii, nu am devenit inumani și că ne pasă, că am vrea să facem ceva să schimbăm lucrurile, dar nu știm cum. Poate ne gândim că nu putem schimba ceva de unul singur, dar, când vedem că mai sunt și alții care își doresc, nu mai fugim. Așadar, primul pas a fost făcut. 

GȘ: Ai primit feedback-uri care au modificat viziunea ta asupra interpretării?

CV: Au fost ajustări, am primit sfaturi de la colegi. Nu mi-am modificat viziunea, ci am adăugat pe latura tehnică. Pentru mine spectacolul acesta nu e un spectacol de teatru, e o mărturisire. E un dialog între mine și fiecare spectator în parte. Nu e un dialog între o actriță și un spectator. Nu mă simt actriță în acest spectacol, nu mă gândesc la ”am jucat bine, am jucat prost”. Ceea ce îmi place cel mai mult la acest spectacol e faptul că, la final, nu primesc ”Felicitări”, primesc îmbrățișări, sunt întrebată dacă sunt bine. Lăsând ipocrizia la o parte, știm cu toții că, de multe ori, spunem ”Felicitări” fără a crede în ele, însă când simți emoția, căldura unui străin într-o îmbrățișare, când te întreabă dacă ești bine, sunt sigură de sinceritatea lui. Astfel știu că viziunea mea este aceeași cu a spectatorilor.

GȘ: Care a fost cel mai emoționant moment din istoria prezentării spectacolului?

CV: Au fost foarte multe. Nu a fost o reprezentație fără vreun moment care să mă marcheze. Într-unul din ”numerele de circ” interacționez cu un spectator feminin, dându-i rolul de fiica mea. La una dintre reprezentații persoana aleasă nu a vrut să mă lase de mână, mă ținea atât de strâns și avea ochii plini de lacrimi. Se vedea durerea, frica, grija ei. A fost cea mai puternică conexiune avută cu un spectator. Îmi e greu să descriu ce am simțit, dar puritatea acelui moment nu am să-l uit vreodată.

GȘ: Care este momentul din spectacol pe care îl simți cel mai aproape de tine? De ce?

CV: Cine a văzut spectacolul și mă cunoaște ar fi sigur că momentul cu femeia ucisă îmi este cel mai aproape. Sunt o fire sensibilă și poate respectivul număr e cel mai delicat din spectacol, însă răspunsul meu e altul. Ultimul număr din spectacol, cel cu închisoarea îmi este cel mai aproape. Acea situație cred că e cea mai veridică în ceea ce înseamnă trauma după un viol. Dacă privești dincolo de imaginea fizică a mesajului din acest număr, faptul că cel violat ajunge abuzator, o să realizezi că asta se întâmplă cu fiecare dintre noi. Trecem printr-un moment greu, negativ, care ne bulversează și ajungem să fim ceea ce nu am crezut că o să ajungem sau să facem lucruri pe care nu ni le-am imaginat că le-am face. Toți am zis măcar o dată ”eu nu o să fac niciodată asta” și atunci când am fost în situația în care am fost nevoiți să alegem cum să facem am ales ceea ce nu am crezut vreodată că o să facem. Acest număr e momentul care îmi amintește de fiecare dată cât de imprevizibili și adaptivi suntem. Ne este în fire să fim supraviețuitori. Sunt o supraviețuitoare.

GȘ: Dacă ar fi să dai un sfat actorilor care se implică în demersuri similare, care ar fi acela?

CV: Să fie sinceri cu ei, să ia în calcul toți monștrii cu care o să se confrunte. Să nu le fie frică de judecată și să nu se abată de la ceea ce ei cred doar pentru că alții spun că ar fi trebuit să facă altfel.

 

Citește totul despre:

#spectacole #interviu

Comentarii

loading...