6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăCulturăColinda, o magie multimilenară. Proiectul “Restitutio - Colinda transilvană printre veacuri“

Colinda, o magie multimilenară. Proiectul “Restitutio – Colinda transilvană printre veacuri“

Într-un cadru relaxat, cei aproximativ 100 de participanti, specialiști și pasionați de folclor au discutat despre modalități de preluare a creației artistice din teren și de interpretare, de restituire a acesteia către marele public. În cuvintele lui Ioan Bocșa, cea mai înaltă treaptă a performanței artistice pe care și-o pot dori este redarea autentică a creației populare, așa cum era ea cântată în satul românesc, cu sute de ani în urmă. Și pentru a atinge o asemenea realizare este necesară în primul rând o prodigioasă activitate de cercetare, dăruire și, din partea publicului, deschidere.

Primele condiții sunt îndeplinite, căci în cadrul proiectului s-a pus în valoare activitatea de cercetare etnomuzicologică desfășurată în teren de către prof. univ. dr. Ioan Bocșa împreună cu o echipă formată din tineri specialiști și studenți, timp de mai bine de 25 de ani, prin culegeri de folclor în județele Alba, Hunedoara și Sălaj (peste 3500 de producții muzicale folclorice) și alcătuirea unei arhive/ fonoteci digitalizate.

De asemenea,  a avut loc analiza, sistematizarea și editarea acestor valori ale patrimoniului tradițional imaterial (cea mai valoroasă lucrare, ”Colinda în Transilvania – catalog tipologic muzical” vol. I și II plus DVD documentar, autori prof .univ. dr. Ileana Szenik și Ioan Bocșa, are caracter de unicat în România și chiar în Europa cuprinzând peste 7500 de colinde).

Nu în ultimul rând, s-a făcut restituirea acestor valori către marele public prin concertele susținute și CD-urile înregistrate de Ansamblul de Muzică Tradițională Românescă ”Icoane” (conducător Ioan Bocșa, instructor Alina Stan).

”Aducerea în lumină a creațiilor populare folclorice este o datorie față de neam”

A doua condiție, cea a dialogului emoțional cu publicul, se înfăptuiește cu fiecare concert, cu fiecare colindat pe versuri străvechi. Un prilej de minunată contagiune cu forța binefăcătoare a colindelor este Concertul de iarnă susținut de Ansamblul de Muzică Tradițională Românescă ”Icoane”, avându-i ca invitați pe artiștii Corului de cameră PRELUDIU, condus de maestru dirijor Voicu Enăchescu, în seara zilei de 5 decembrie 2018, la Ateneul Român din București, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

”Aducerea în lumină a creațiilor populare folclorice este o datorie față de neam, o șansă de întărire a legăturilor naționale sufletești și culturale. Speranța și urările de bine aduse de către colinde, încărcătura lor pozitivă sunt elemente importante ale spiritualității românești, cu mare valoare identitară, mai ales acum, într-o perioadă acut marcată de comercial și import de valori nefiltrate. Una din marile noastre șanse ale europenității este chiar cultura noastră tradițională, cea în care ne-am născut și am crescut și pe care nici Dumnezeu nu ne va ierta dacă o vom uita. Prin proiectul nostru ne dorim nu doar să aducem la lumină valori culturale românești străvechi ci și să pregătim un viitor onest raportat la propria istorie”, subliniază Ioan Bocșa.

Lucrarea „Colinda în Transilvania – Catalog tipologic muzical vol I și II” are un caracter unic în țara noastră și în Europa, poate chiar pe plan mondial, reflectând bogatul patrimoniu imaterial al colindelor transilvănene, împreună cu setul de trei CD-uri de colinde transilvănene interpretate de Ansamblul ICOANE. Aceasta reprezintă instrumentele unui act de diplomație culturală, servind la creșterea notorietății specificului românesc în străinătate, în medii relevante în plan internațional. Se vor distribui pachete (carte și set CD-uri) către instituții de cultură prestigioase din România, din țările europene și din Republica Moldova.

Fundația Culturală TerrArmonia a fost înființată în 1996 și acționează alături de un număr însemnat de parteneri, colaboratori și specialiști cu o înaltă calificare în domeniul muzical-cultural. Prin Statut, obiectivul principal îl constituie salvarea, prezervarea, valorificarea și promovarea patrimoniului tradițional imaterial românesc și a identității noastre naționale.

Fundația susține activitatea Ansamblului de Muzică Tradițională Românească ICOANE. O altă direcție importantă a activității Fundației vizează cercetarea, culegerea, prelucrarea și arhivarea producțiilor muzicale folclorice autentice, cele mai valoroase fiind selectate și integrate în repertoriul Ansamblului ICOANE. Aceste valori sunt restituite publicului larg prin editarea unor volume de cărți, CD-uri audio și DVD-uri. Anual beneficiază de produsele și serviciile noastre culturale cel puțin 20.000 de iubitori și consumatori de muzică tradițională  autentică. S-au editat cărți de specialitate: 1.484 de colinde cu text și melodie – (două volume); Colinde românești (două volume); Muzică vocală tradițională din Sălaj; Colinda în Transilvania – Catalog tipologic muzical; Muzică vocală tradițională din Munții Apuseni și CD-urile: Colinde Transilvane – I, II, III, IV; Praguri – Cântece rituale din Transilvania I-II; Praguri –  Muzică vocală tradițională din Sălaj; Muzică tradițională din Munții Apuseni.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă