11.3 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăCulturăComunicat de presă

Comunicat de presă

Teatrul Arte dell`Anima este primul teatru din România dotat cu termoscanner, un sistem inteligent de măsurare a temperaturii corpului uman, la nivel individual și de grup, sistem dezvoltat de către echipa de integrare, dezvoltare și cercetare a Dacia Military Industry, o companie românească privată.

Totodată, în această perioadă, Teatrul Arte dell`Anima a trecut printr-un proces de modernizare și dezinfecție, iar personalul a fost instruit și dotat cu materiale și echipamente necesare prevenirii unei eventuale infectări.

„În această perioadă am încercat să ne adaptăm schimbărilor survenite din cauza pandemiei de Coronavirus, astfel că marea parte a activității noastre am mutat-o în mediul online, inclusiv cursurile de dezvoltare personală prin teatru atât pentru copii, cât și pentru adulți și seniori. Chiar daca încă nu știm momentul în care vom redeschide teatrul, am considerat că este o perioadă bună pentru a face o serie de modernizări. Pentru noi grija, atât pentru personalul teatrului, cât și pentru spectatorii și partenerii noștri care ne vor călca pragul imediat după încheierea acestei perioade, este motorul care ne-a făcut să facem această investiție. Ne dorim un mediu de desfășurare a activității cât mai sigur, mai ales că în acest spațiu vom relua cursurile de dezvoltare personală prin teatru pentru copii, iar pentru noi siguranța este pe primul loc”, a declarat Crina Lință, președintele și fondatorul Teatrului Arte dell`Anima București.

Cele mai citite

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...
Ultima oră
Pe aceeași temă