10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăCulturăCronică de spectator „Breaking News“ – Presa, atunci și acum

Cronică de spectator „Breaking News“ – Presa, atunci și acum

Piesa lui Mihail Sebastian a fost montată postum, în 1946, la Teatrul Național (Sala Studio din Piața Amzei, în actuala clădire a Teatrului „Ion Creangă“). Atunci se numea „Ultima oră“, acum se numește „Breaking News“. În rest, nicio deosebire. E doar o constatare.

O galerie de personaje cu un aer oarecum caragialesc (intenționat create de autor, care nu credea că societatea românească s-ar fi „descaragializat“: „Pretutindeni, în politică și în cultură, Cațavencii și Farfurizii abundă“) se perindă prin redacția ziarului „Deșteptarea“. Un ziar despre care Pompilia spune încă de la început: „Gazetă să pută ca a noastră nu am mai văzut“. O redacție ce pare uitată de Dumnezeu, în care nimeni nu respectă niciun deadline și fiecare face ce vrea.

Aceeași Pompilia, interpretată de Ana Maria Turcu, uită să scrie reportajul, dar ce contează, „oricum nu o citește nimeni“, spune Voicu, interpretat de Andrei Runcanu. Atmosfera de dolce far niente este tulburată și dată peste cap de apariția în redacție a inocentului Alexandru Andronic, aflat într-o căutare romantică pe urmele lui Alexandru Macedon. Din greșeală, articolul lui, proiectat să apară într-o revistă istorică, este publicat în ziarul „Deșteptarea“, eveniment ce va bulversa viețile tuturor celor implicați.

Umorul, bine potențat de interpreți, gestual și prin tonalitate, apare la orice replică și orice cuvânt. Pe care fiecare personaj îl înțelege în funcție de interesele proprii. Pe directorul ziarului, I.D. Borcea, grobian, plin de el sau umil cu nuanțe, interpretat de Sandu Pop, nu-l interesează doar ca în gazetă să apară „în fiecare zi cât mai multe infamii“, ci și legătura care îi aduce beneficii personale cu industriașul Grigore Bucșan. Acesta, obișnuit să corupă cu ușurință miniștri, ziariști și pe oricine i-ar putea fi de folos, judecă totul doar prin puterea banului. Pentru el contează „ce știi, cât știi și cât vrei să nu mai știi“. Iar aici George Mihăiță este „afaceristul perfect“.

Siguranță, versatilitate, nedumerire, o mimică de o mare expresivitate în dialogul cu inocentul Andronic, naiv și entuziast, credibil jucat de Dragoș Huluba, o atitudine adecvată vestimentației tipice de „îmbogățit de după război“ sunt arme pe care George Mihăiță, într-un decor pe măsură, le utilizează admirabil în creionarea personajului Bucșan.

Un spectacol bine montat și jucat, alături de care puteți petrece o seară plăcută.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă