Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Artista Marina Abramović expune în România

Artista Marina Abramović expune în România

Eveniment la Timișoara: Raportul dintre fragilitate şi forţă este chestionat de Marina Abramović folosind propria identitate anatomică şi emoţională.

Eva Tipaldos 0 comentarii

Faimoasă pentru un discurs estetic puternic, cu sesiuni extreme, care îi testează limitele minții și ale trupului sau chiar îi pun viața în pericol, artista Marina Abramović expune în România.

Una dintre cele mai cunoscute instalații de artă din lume, „Balkan Baroque”, prezentată la MoMa și premiată cu Leul de Aur la Bienala de la Veneția, va fi expusă la Timișoara, în cadrul unui amplu proiect care reunește - sub titlul “Woman, All Too Woman” - lucrări semnate de peste 30 de femei, nume importante ale scenei artistice europene.

Evenimentul este organizat în perioada 15 august – 15 octombrie de Asociația timișoreana MetaSpațiu și găduit de Muzeul de Artă din Timișoara. Expozițiile urmează să fie instalate pe patru etaje ale muzeului din Timișoara, la demisol, parter, etajul I, etajul II, iar evenimentele speciale vor fi găzduite de curtea instituției.

Vernisajul expoziției a avut loc în data de 15 august, la ora 19:00, la Muzeul de Artă din Timișoara. Vârf de lance al acestui eveniment, Marina Abramovic și-a sporit, fără îndoială, imensa faimă internațională pentru meritul de a fi stat stană de piatră vreme de 736 de ore (30 de zile, neîntrerupt!) la intrarea în Muzeul de Artă Modernă din New York, un performance cunoscut la nivel internațional și intitulat „The Artist is Present“.

Tăcere de mormânt în sala muzeului, Marina a stat așezată în fața unei măsuțe maronii de lemn, în timp ce vizitatorii de la MoMa erau invitați să se așeze câteva momente în fața ei și să suporte liniștea. Printre cei care au trecut atunci în fața artistei s-a numărat și Lady Gaga, întâmplare care, deși a fost întâmpinată cu rezerve de critici, a sporit și mai mult notorietatea evenimentului.

„Raportul dintre fragilitate şi forţă este chestionat de artista Marina Abramović prin intermediul folosirii propriei identităţi anatomice şi emoţionale. Prin performance aceasta iniţiază şi concretizează un nou mod de raportare la public, la putere, la suferinţă, la propriile limite fizice şi psihice, la identitatea intimă şi colectivă”, spune Andreea Foanene, curatorul expoziției de la Timișoara.

Născută în fosta Iugoslavie, Marina își explorează în majoritatea instalațiilor identitatea culturală, serie în care o importanță aparte are o lucrare din 1973, numită “Rhythm 5”, al cărei principal simbol a fost o stea de lemn supradimensionată, amintind de steaua roșie comunistă, care a fost arsă în timpul faimosului performance, alături de unghiile și de șuvițe din părul artistei.

În seria lucrărilor introspective, „Balkan Baroque” pune în discuție stereotipurile specifice Balcanilor, brutalitatea războiului, tragedia, naționalismul, nebunia și ostilitatea. “În lucrarea „Balkan Baroque” artista interoghează limitele și funcțiile durerii, ale morții, ale violenței ucigătoare”, spune Andreea Foanene, curatorul expoziției. Prin amabilitatea artistei, organizatorii de la Timișoara vor difuza, în cadrul unei conferințe, screening-ul lucrării „Balkan Epic Erotic” realizat în aceeași perioadă cu instalația și care construiește, antagonic, cealaltă față a Balcanilor: una a naivității pure, a comunității rurale, a naturii și a dragostei.

Seria “Woman, All Too Woman” reunește lucrări semnate de peste 30 de artiste din România, Serbia, Ungaria, Austria și Franța, nume importante ale scenei contemporane și moderne românești și est europene, femei pe care – spun curatorii expoziției -  le unește o forță deosebită, o putere de înțelegere, sintetizare și exprimare inedită, o dorință de cunoaștere și o capacitate creativă de excepție. Andreea Foanene, curatorul expoziției “Woman, All Too Woman”, este doctor în Arte Vizuale și absolventă a masterului „Politici Culturale Europene”, din cadrul Universității de Vest din Timișoara – Facultatea de Arte și Design, unde a și predat Istoria Artei, în timpul desfășurării studiilor doctorale. Alături de Mirela Vlăduți, coordonatorul întregului  proiect, Andreea Foanene a explicat, pentru România Liberă, importanța evenimentului de la Tmișoara.

Rep: Încadrată în seria lucrărilor prin care Marina Abramovic își explorează propriul sine, ați putea vorbi de instalația care urmează să fie expusă la Timișoara? 

Andreea Foanene: Raportul dintre fragilitate şi forţă este chestionat de artista Marina Abramović prin intermediul folosirii propriei identităţi anatomice şi emoţionale. Prin performance aceasta iniţiază şi concretizează un nou mod de raportare la public, la putere, la suferinţă, la propriile limite fizice şi psihice, la identitatea intimă şi colectivă. În acest context, propriul trup este folosit ca esenţă a unei strategii personale de percepţie, cunoaştere, dialog, vindecare şi diseminare a viziunii personale asupra lumii. În lucrarea „Balkan Baroque” artista interoghează limitele și funcțiile durerii, ale morții, ale violenței ucigătoare. Rana nu poate fi cusută, dar poate fi vindecată, sângele nu poate fi spălat, dar poate fi transformat, prin artă, în experiență a iertării, a înțelegerii, a împăcării, a conștientizării potențialului distructiv al războiului. Marina Abramović dezvăluie traumele unui război universal, acel conflict care ne înconjoară pretutindeni, atât în exterior, cât și în interior. Ea trezește în spectator potențialul de a lupta creativ împotriva forței distructive care a caracterizat dintotdeauna omenirea. Dincolo de formă, integritate funcţională sau convenţii culturale, corpul artistului, entitate singulară şi totodată universală, devine în arta contemporană canal de comunicare, subiect şi instrument de lucru.

În interviurile sale de după Bienala de la Veneția, artista a spus că este vorba de o interograre culturală a propriului sine și că dorește să atragă atenția lumii că a fost născută într-o țară care aproape că nu mai există. Poate că nu întâmplător, un spațiu învecinat dvs., context în care publicul ar putea găsi multe simboluri comune, începând de la tema părinților ortodocși, de pildă. Ne puteți vorbi despre alegerea acestui artist, poate inclusiv din această perspectivă?

O parte din Banat a devenit România acum 100 de ani. Pentru o bună bucată de timp bănățenii români, sârbi și maghiari au avut o situație politică și socială apropiată. Ceea ce ne leagă de artista Marina Abramovic și de Serbia nu reprezintă doar o vecinătate formală, ci o istorie culturală, confesională, liturgică, lingvistică, mitologică, etnică, spațială. În Europa de Sud-Est, granițele sunt o convenție acceptată. Ceea ce ne unește, însă, reprezintă mult mai mult: un trecut al bucuriei și al traumei comune, o proximitate imersivă față de un spațiu natural de o deosebită frumusețe, o prietenie și o înțelegere a alterității din perspectiva înțelegerii sinelui, o cruzime și un anonimat știut și asumat, care devin surse de inspirație extraordinare pentru artiștii contemporani. Dacă țara Marinei Abramović a suferit defragmentări fizice, România este într-un proces al dezintegrării principiale, valorice, structurale. Pericolul pierderii identității ne este comun, chiar dacă discutăm despre planuri diferite ale proprietății și identității naționale. Artiștii văd și simt acest lucru. Ei trăiesc într-o realitate emoțională foarte rafinată și vizionară, își acordă creația și își cresc lucrările în directă legătură cu mutațiile, contorsiunile și anomalile sociale și politice pe care le trăiesc. Așa cum foarte bine observă într-unul dintre performance-urile ei Marina Abramovic, artistul este prezent, The artist is present. Expoziția |WOMAN, ALL TOO WOMAN|,dedicată creației feminine din spațiul balcanic dorește să contextualizeze și să promoveze câteva artiste reprezentative perioadei contemporane. Lucările lor sunt rodul locuirii acestui loc și al libertății creative care le este caracteristică.

Ne-ați putea vorbi, în acest context, despre complexitatea acestui artist și despre felul în care această operă este actuală?

A vorbi despre amploarea, bogăția și influența unui creator important este un subiect bun. Opera unui mare artist este anacronică, sporește în mister și în conținut cu fiecare privire care o străpunge, actualitatea ei se joacă întâi cu viitorul și apoi cu trecutul pe care-l influențează. Marina Abramović spune că banii și celebritatea unui mare artist nu reprezintă ținta acestuia, ci sunt semnul unor efecte secundare. Un artist complex este un om care schimbă ceva esențial în ceilalți, un om care aduce întotdeauna ceva nou, care își asumă riscuri, care își conștientizează forța și fragilitatea, care este mereu în căutare de noi teritorii de cercetare, de chestionare, de acțiune. Marina este o artistă excepțională, a cărei influență a schimbat cursul istoriei culturale. Face performance de peste 40 de ani și  își folosește corpul pentru a exprima diverse stări, emoții pozitive și negative, temeri și dorințe. Pentru ea, corpul este „unealta” cea mai sinceră, cea mai validă, cea mai potrivită discursului vizual contemporan. De la testarea limitelor trupului prin performanțele practicate în perioada de început, precum ciclul Rhythm (1973-1974), artista a evoluat către explorarea relațiilor interumane prin artă, prin modalități dinamice și sinestezice de raportare la public, de implicare a spectatotului, și, timp de peste 10 ani, alături de partenerul ei, Ulay (Uwe Laysiepen),a creat lucrări precum: In Relation in Space (1976), Relation in Movement (1977), In Relation in Time (1977) Breathing In/Breathing Out (1977, 1978) Imponderabilia (1977 și 2010), AAA-AAA (1978) Rest Energy, (1980) și altele. Performanțe precum The Great Wall of China, Balkan Baroque sau The Artist is Present nu mai au nevoie de referințe sau prezentări. Selecția făcută pentru expoziția |WOMAN, ALL TOO WOMAN|a avut în vedere potențialul extraordinar al fiecărei artiste invitate, precum și forța pe care acestea o întrunesc  împreună.

Au fost diverse încurcături organizatorice pornind de la această instalație, mai ales din cauza nenumăratelor oase de vită pe care le include. Cum vor fi aduse acestea în România și ce alte adaptări organizatorice presupune acest eveniment?

Mirela Vlăduți, coordonator proiect: Într-adevăr, dacă, așa cum precizați, în alte țări au fost încurcături organizatorice, și sigur aici faceți referire directă la MoMA New York, care a și documentat acest episod cu ocazia retrospectivei Marina Abramović. Vă puteți da seama care este scara la care au ajuns acestea în cazul expoziției noastre. În primul rând, nu am putut să aducem aceste oase din cauza normelor de transport, la fel cum s-a întâmplat și în SUA. În al doilea rând, am încercat să achiziționăm cele 512 kg  de oase, așa cum prevede fișa tehnică de instalare a lucrării Balkan Baroque, de la un furnizor din România, dar căutările noastre nu au avut succes, nu am reușit să identificăm nici o firmă care să se ocupe cu igniezarea oaselor. Instalarea a 512 kg de oase neiginizate într-un spațiu destinat publicului nu este posibilă, întrucât încalcă normele de sănătate publică, iar după trei zile ar fi devenit, practic, imposibil de intrat în muzeu. Dar, desigur, această opțiune nici nu a intrat în calcul. Întrucât am beneficiat, pe tot parcursul căutărilor, de sprijinul echipei de atelier a Marinei Abramović, precum și al reprezentanților colecției LIMA, cea care gestionează patrimonial artistic al acesteia în Europa, soluția acestora a fost, și asta s-a întâmplat și în alte expoziții din marile muzee unde lucrarea a mai fost expusă, ca instalația să fie prezentată fără oase, dar cu celelalte obiecte care fac parte din ansamblu și pe care vă invităm să le descoperiți la fața locului.

Expoziția este parte dintr-o serie, adunată sub cupola |WOMAN, ALL TOO WOMAN|. Care este conceptul acestei suite de expoziții și care sunt highlighturile sale?

Expoziția este parte a unui proiect mai amplu, aflat la cea de-a treia ediție în acest an – BaroquellUrban, organizat de META Spațiu, în colaborare cu Muzeul de Artă din Timișoara, prin care ne-am propus să creăm un spațiu de dialog între artă și public. WOMAN, ALL TOO WOMAN aduce 35 de artiste din România, Serbia, Ungaria, Austria și Franța, care acoperă un spectru larg de expresie și care, împreună, creează un univers complex al unor tematici, tehnici și concepte puternice: Marina Abramović, Aura Bălănescu, Josѐpha Blanchet, Elena Bobi Dumitrescu, Alina Cioară, Andra Ciocoiu, Dana Constantin, Suzana Fântânariu, Andreea Hereșanu, Emilia Jagica, Aurora Kiraly, Adriana Lucaciu, Andreea Medar, Liliana Mercioiu Popa, Jelena Micic, Doina Mihăilescu, Silvia Moldovan, Ada Muntean, Ana Maria Negara, Simona Nuţiu Gradoux, Carmen Nicolau, Marilena Preda Sânc, Florica Prevenda, Kristina Rațiu Demuth, Axenia Roşca, Eva Maria Schartmüller, Diana Serghiuţă, Alina Ondine Slimovschi, Linda Saskia Menczel, Oana Stoian, Nada Stojici, Minodora Tulcan, Agnes Varnai, Simona Vilău, Victoria Zidaru.

De asemenea, așa cum bine ați punctat, expoziția va cuprinde și o serie de evenimente speciale: conferințe, dezbateri, performance, artist talk, teatru, ateliere, tururi speciale și multe altele. Anul acesta, echipa proiectului și-a dorit să pună în lumină creația feminină, acoperind un spectru larg de expresie artistică, cu focus pe artistele din estul Europei, dar și prin prezența unor creatoare din zona centrală europeană, care activează în zona Balcanilor, concept care leagă creația feminină românească, din diverse generații, de practicile sociale și contextele istorice actuale. Andreea Foanene, curatorul expoziției, a reușit să creeze un discurs curatorial de maximă acuratețe, care pune în lumină personalitatea artistică a fiecărei participante și, în același timp, aglutinează în jurul unui substrat epistemologic ce aduce la suprafață un discurs eterogen despre feminitate, practica artistică în relația spațiu interior – spațiu exterior, atelierul artistei, rolul artei produse de femei în contemporaneitate. Cred că aceste multe și deosebit de importante imagini care compun expoziția (pictură, sculptură, obiect, instalație, performance) converg într-una care exprimă o forță fantastică și un mister profund pe care vizitatorii sunt invitați să îl descopere.

Este acest eveniment parte din programarea cultural în anii de pregătire pentru implementarea titlului de Capitală Culturală? Ce credeți că a schimbat acest titlu până acum în viața orașului și care sunt perspectivele?

Prima ediție a proiectului Baroque||Urban a coincis cu momentul în care Comisia Europeană urma să selecteze orașul câștigător și, se pare, că, deși nu au fost gândite împreună, cele două au un destin comun și legat printr-un fir roșu pe care îl putem numi, probabil, intuiție. Înanul 2016, vizita membrilor juriului Comisiei Europene și întâlnirea cu autoritățile locale și județene s-a produs chiar în cadrul expoziției, care trata atunci o problematic foarte important privind identitatea, relația dintre biserică și omul contemporan, dihotomia sfânt/animalic, prin pictura de forță a lui Gheorghe Fikl și instalația video de o finețe aparte a Josѐphei Blanchet. Decizia a fost favorabilă Timișoarei, unul dintre punctele forte fiind multiculturalitatea și toleranța interetnică, iar proiectul nostru este, de asemenea, construit pe principiul cooperării și al dialogului, al colaborării dintre artiști, al deschiderii față de public, într-un mod care rămâne permanent ancorat în sfera artei și comunicării culturale. Asociația Capitală Culturală Timișoara 2021 este, la fel ca în anii precedenți, partener al proiectului, dar sperăm că începând cu anul acesta colaborarea să devină mai strânsă, iar Baroque||Urban va intra în faza de pregătire pentru expoziția din 2021, care trebuie să fie realizată pe axa Timișoara – Novi Sad –Elefsina, cele trei orașe ce vor deține acest titlu în anul menționat.

În ceea ce privește cea de-a doua parte a întrebării, consider că schimbările, deși sunt aproape imperceptibile din cauza situației de criză cu care se confruntă sectorul cultural independent din Timișoara, există o mai mare dorință de implicare, o mai mare atenție acordată culturii și chiar și o competiție mai antrenantă privind calitatea proiectelor artistice desfășurate. Sigur că este aproape imposibil să organizezi un eveniment de calitate fără resursele financiare necesare, iar această problem trebuie rezolvată cât mai curând pentru a ne asigura că acest titlu nu rămâne doar unul onorific, ci unul care va pune Timișoara pe harta orașelor care merită vizitate pentru oferta culturală bogată, pentru că investește în artiști și în arta contemporană produsă de aceștia, pentru că elaborează un sistem inteligent de infrastructură culturală.

Perspectivelepentruechipa META Spațiu, înacest moment, suntdoarcelepe care le putemcrea cu propriileforțe, cu pasiuneașiprofesionalismuloamenilorcare fac parte din acestproiect, cu aportulartiștilor care ne suntalăturiși cu care colaborămși cu un entuziasmcopleșitor din parteapublicului, pentru care suntemrecunoscători.

Comentarii

loading...