15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăCulturăDans și cântec în lumea animală

Dans și cântec în lumea animală

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe cei mici sâmbătă, 23 februarie 2019, de la ora 11:00 la prima întâlnire din acest an cu temerarii exploratori Dodi și Roni, care vor fi însoțiți de Andreea Cătălina Drăghici, cercetător al muzeului.

Numeroși specialiști consideră că animalele sunt capabile să simtă și să exprime emoții, de la cele primare, precum teama, până la cele mai complexe, cum ar fi dragostea. Ele își ocrotesc puii, își manifestă dragostea sau luptă pentru supraviețuire. În prima parte a întâlnirii, Andreea le va face cunoștință copiilor cu trei maeștri ai cântecului și dansului din lumea animală: Pasărea paradisului, care își atrage partenerul prin penajul fabulos și prin cântecele și dansurile sale uluitoare, femela cangur, care își poartă timp de 8-9 luni puii în marsupiu, și veselul greier. Copiii vor afla acum că greierul își selectează foarte atent partenerii prin cântec, că fiecare specie are un cântec distinct, dar și că melodiile speciilor care trăiesc lângă drumuri zgomotoase sunt diferite de cele ale speciilor care locuiesc în zone mai liniștite, deoarece zgomotul de fond poate împiedica femelele să recunoască masculii din specia lor.

În a doua parte a evenimentului vă propunem o serie de jocuri și ghicitori realizate sub forma teatrului de umbre, la care copiii vor fi pe rând spectatori și protagoniști. Actorii păpușari Ana Crăciun-Lambru, Ana-Maria Cucută, Monalisa Toncu și Victoria Radu au pregătit o mică surpriză tuturor celor care vor fi inspirați de momentele artistice și vor dori să-și facă acasă propriul teatru de umbre!

La întâlnire sunt invitați copiii cu vârste cuprinse între 4 și 9 ani. Înscrierile se pot face pe adresa de e-mail info@antipa.ro, în limita a 80 de locuri, iar taxa de participare este de 15 lei/copil.

Parteneri: Pipo și Doxi

Parteneri media: Radio Romania Cultural, UnitedMedia, Calendar Evenimente, Centruldepresa.ro, Grădinite.com, Prokid.ro,GoKID.ro, mamica.ro, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, HotNews, SmartWoman, Mămica de azi, Mami, stiripentrucopii.com, kidsnews.ro, labucatarie.ro.

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.

Cele mai citite

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...
Ultima oră
Pe aceeași temă