16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăCulturăDe la Big Bang la înţelegerea existenţei umane

De la Big Bang la înţelegerea existenţei umane

Noi suntem mici, Universul este mare. Nu primim de la el și manual de utilizare. Cu toate acestea, am descoperit un număr uluitor de lucruri despre felul în care funcționează el cu adevărat.

  • Cum putem să explicăm istoria universului nostru și motivele pentru care credem că această perspectivă este cea adevărată?
  • Putem ajunge oare la înțelegerea stării în care s-a aflat la început universul nostru în apropiere de Big Bang?
  • Ce putem face ca să ne înțelegem mai bine pe noi înșine, precum și substratul din care suntem făcuți?

Vom porni într-o călătorie în Universul microscopic și în cel macroscopic, pentru a ne înțelege pe noi și lumea în care trăim cu ocazia lansării cărții Marele tot. Imaginea de ansamblu asupra originii vieții, sensului existenței și a însuși Universului de Sean Carroll, în colecţia Mathesis a Editurii Herald – marţi, 18 decembrie 2018, ora 18:30 la Librăria Seneca Anticafe (P-ţa 1 Mai, str. Arhitect Ion Mincu, nr. 1),  în cadrul evenimentului „De la Bing Bang la înţelegerea existenţei umane”.

Invitații serii sunt: Anca Bontaş, profesor de biologie, vicepreşedinte ASUR, Corina Negrea, jurnalist de ştiinţă, realizatorul emisiunii Ştiinţa în Cuvinte Potrivite la Radio România Cultural, Cristian Român, senior editor la revista Ştiinţă şi Tehnică și George Arion Jr., traducător.

Vom discuta despre teoria câmpurilor cuantice, limbajul de bază al fizicii moderne, legile fundamentale ale naturii, teoria analitică a materiei și cum se conectează aceste principii mai profunde la bogăția lumii înconjurătoare.

Pentru că facem parte dintr-un univers care funcționează conform unor legi fundamentale impersonale, vom încerca să elucidăm și problema cea mai stufoasă cu care se confruntă naturalismul: misterul conștiinței.

Astfel, cu cât vom învăța mai multe despre mecanismele fundamentale ale vieții, cu atât vom aprecia mai mult felul în care se află în armonie cu principiile fizice fundamentale care guvernează întreg universul.

Sean Michael Carroll este cosmolog și profesor de fizică specializat în mecanică cuantică, gravitație, cosmologie, mecanică statistică și bazele fizicii. Este profesor cercetător în cadrul Departamentului de Fizică al Institutului de Tehnologie din California. Și-a adus contribuția la blogul de fizică Cosmic Variance și a publicat în reviste științifice precum Nature, precum și alte publicații, printre care New York Times, Sky & Telescope și New Scientist.

Evenimentul va fi moderat de Sorin Lucaci (PR Editura Herald).

Intrarea este LIBERĂ în limita locurilor disponibile.

Parteneri media:  Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), Știință & Tehnică, Radio România Cultural, București FM, Radio 3Net „Florian Pittiș”, Gold FM, TANĂNANA, Radio 7, Realitatea TV, România Liberă, AdPlayers.ro, 4arte, Agenția de carte, Bookaholic, Bookuria, Bookblog, Bookhub, Booknation, Drumul spre centru, Filme-Cărți, Literatura pe tocuri, Fundația Calea Victoriei, IQool, LiterNet, Povești de călătorie, PRwave, Rabbit Media, Gratuitor, Raftul cu idei, România Pozitivă, Serial Readers, SuntPitic, Trăiește conștient, Gazeta de știri, ZMEU București, Andreea Ignat, Belva.ro, Cărti, Cafea și Tutun, Gang Blog, Calea catre Carte, Cinemagia, Shape, Edu-News.

Cele mai citite

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...
Ultima oră
Pe aceeași temă