12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăCulturăDezbatere Regională la București

Dezbatere Regională la București

În perioada septembrie-octombrie 2018 se derulează, în cadrul proiectului ”Cultura Alternativă”, evenimentele regionale de dezbatere. Acestea continuă acțiunile de susținere a implicării în procese decizionale la nivel local, regional și național a reprezentanților organizațiilor non-profit, partenerilor sociali, autorităților și instituțiilor publice relevante și presei din cele opt regiuni de dezvoltare.

Pe 31 octombrie 2018, va avea loc dezbaterea de la București, la care sunt invitați reprezentanți ai instituțiilor publice, autorităților locale și presei, dar și reprezentanți ai societății civile, implicați în activități artistice și culturale.

Dezbaterea va avea loc între orele 11.00-13.00, la Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Municipiului București, mansardă, Calea Victoriei nr. 151.

Înscrierile participanților se pot face și on-line, pe website-ul proiectului Cultura Alternativă, pe pagina https://statutulartistului.ro/eveniment-regional-de-dezbatere-bucuresti/

Proiectul ”Cultura Alternativă” a fost selectat spre finanțare în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 și este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European. POCA are ca scop principal crearea unei administrații publice moderne, capabilă să faciliteze dezvoltarea socio-economică, prin intermediul unor servicii publice competitive, investiții și reglementări de calitate, contribuind astfel la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

„Unul dintre punctele cheie ale proiectului „Cultura Alternativă” este reprezentat de asumarea, în cadrul activităților, a unor instrumente de  democrație participativă: dezbateri, workshopuri, interviuri, chestionare, forumuri, rețele sociale, prin intermediul cărora să se poată ajunge la identificarea unor probleme orizontale societale în ceea ce privește statutul socio-profesional al artistului în România de astăzi.

Deși documentația astfel strânsă este inițial eterogenă și greoaie, centralizarea, analizarea și sintetizarea ei aduce informații valoroase în direcția găsirii de oportunități și soluții în arii legislative și administrative românești; pe de o parte oportunități, prin aducerea la lumină a unor facilități deja existente dar necunoscute artiștilor și lucrătorilor în domeniul cultural extins, iar pe de altă parte, soluții viabile și fezabile în contextul social și politic actual.

Dezbaterile din cele șapte regiuni de dezvoltare sunt propuse ca întâlniri deschise, în care artiști, reprezentanți ai mediului privat profit și non-profit, personal din cadrul instituțiilor de cultură și reprezentanți ai autorităților locale, regionale și centrale să poată adresa opinii și comentarii, să poată oferi informații și posibile soluții la probleme punctuale, toate acestea în direcția aducerii laolaltă a unor drepturi și obligații specifice, aplicate pentru artist ca și contributor valoros la societatea românească.

Strângerea acestor informații, coroborate cu alte tipuri de analize, calitative și cantitative, de percepție sau de structură, de la beneficiari sau ministere de resort, vor permite conturarea și alcătuirea unei politici publice culturale, propusă ulterior spre implementare către autorități.”, explică Oana Nasui, coordonator propuneri politici publice în cadrul proiectului ”Cultura Alternativă”.

 

”Cultura Alternativă” a început prin două etape de cercetare: Studiul calitativ cu privire la bunele practici de politici publice în domeniul cultural -Statutul artistului independent în cinci țări europene, realizat de Corina Andrei-sociolog, doctor în științe politice și Sondajul de percepție, deschis sub forma unui chestionar pe site-ul proiectului, https://statutulartistului.ro. Analiza chestionarului furnizează date despre modul în care artiștii și operatorii culturali din România percep, în acest moment, situația lor în societate, drepturile și obligațiile ce le revin, și a fost realizată de Ionela Șufaru, sociolog și expert în științe politice.

Rezultatele celor două studii sunt prezentate sumar în primele trei webinarii on-line ale proiectului.  Acestea pot fi urmărite pe pagina de socializare Cultura Alternativă, https://facebook.com/statutulartistului, alături de celelalte webinarii care prezintă aspecte importante din problematica culturală și socială privitoare la artiști și peisajul cultural național, istoric și internațional în care este integrată condiția artistului român de azi. De asemenea, rezumate ale celor două studii, pot fi văzute pe pagina dedicată acestora, pe platforma on-line a proiectului, www.statutulartistului.ro

Cei implicați în activități culturale sau artistice, fie că sunt ONG-uri, artiști angajați sau independenți, sunt așteptați în continuare să completeze chestionarul, deschis on-line până la finalul proiectului.

Definirea unui statut al artistului în România nu se poate face fără implicarea celor care pot să contribuie la creionarea problemelor și a soluțiilor posibile, fără comunicarea cu toate instituțiile administrative locale și centrale, pentru identificarea unor pârghii de intervenție spre o mai bună administrare a situației actuale a artiștilor independenți și a rezolvării problemelor din ce în ce mai mari, apărute în urma transformărilor sociale, în viața artiștilor din toate categoriile și domeniile artistice.

”Consider că, alături de urmărirea obiectivului său principal, formularea unei politici publice referitoare la Statutul Artistului în România, acest proiect realizează ceva mult mai important la nivel social: punerea în discuție, împreună cu artiștii, managerii culturali și alte categorii de oameni implicați în viața culturală, a problemelor reale ale vieții culturale de la noi, mai ales ale artiștilor din generațiile mai tinere. Discuțiile inițiate și posibilitățile de comunicare pe care le deschide acest proiect, cât și cadrul necesar pentru a se lucra în grup la o propunere de politică publică,  pe perioada unui atelier prelungit, intensiv, sub coordonarea unor formatori culturali cu mare experiență în domeniu, este caracteristica cea mai importantă a proiectului. Această propunere de politică publică alternativă pe care proiectul o va  propune instituțiilor și autorităților de care depinde îmbunătățirea condiției artiștilor din România, va fi rezultatul unui efort comun al celor care au dorit să se implice în realizarea ei și s-au înscris pe parcursul etapelor de dialog propuse de proiect. Etapa în care ne aflăm acum este o etapă de culegere a informațiilor, de dezbateri și întâlniri de lucru regionale, pe diverse probleme actuale din cultură. Va urma o perioadă de extragere a liniilor principale de acțiune ale proiectului, bazată pe rezultatele de până acum. Proiectul va pune la dispoziția celor interesați și o rețea virtuală de dialog social care să ofere posibilitatea unei comunicări continue și fluide pe parcursul proiectului. Invităm, așadar, pe toți cei care vor să ia parte la acest efort comun să participe la întâlnirile noastre, să se înscrie pe website-ul nostru care se transformă zi după zi într-o platformă dedicată comunicării și informării publicului în legătură cu rezultatele proiectului și care ne dorim să devină un spațiu virtual care să ofere resurse utile tuturor celor care doresc să cunoască mai profund tema condiției artistului.”, declară Anca Constantin van der Zee, Președintele Asociației Culturale Flower Power.

Proiectul ”Cultura Alternativă” este inițiat și derulat de Asociația Culturală Flower Power, a cărei misiune este de a crea proiecte și programe care să susțină activitățile tinerilor artiști, comunicarea reală dintre aceștia și celelalte instituții și entități ce pot contribui la dezvoltarea și derularea proiectelor lor și de a susține implicarea artiștilor în diverse domenii: educație, formare profesională, evenimente culturale, formulare de politici culturale adaptate contextului cultural internațional.

”Cultura Alternativă” este un proiect susținut de TVR, RFI, Radio România Cultural, Observator Cultural, România Liberă, Modernism.ro, Docuart.ro și Comisia Națională a României pentru UNESCO. Intâlnirile regionale de dezbatere sunt realizate în parteneriat cu : Primăria Municipiului Târgu Jiu, Centrul Național de Informare și promovare turistică Târgu Jiu, Consiliul Județean Cluj, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj, Muzeul de Artă din Cluj Napoca, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Muzeul Municipiului București, Casa Filipescu Cesianu, Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța, Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” din Iași, Teatrul ”Tony Bulandra” Târgoviște, Ambasada, Centrul Cultural “George Topârceanu” din Curtea de Argeș.

Contacte ”Cultura Alternativă”:

Email: contact@statutulartistului.ro

Pagini de socializare: www.facebook.com/statutulartistului.com

https://www.linkedin.com/in/cultura-alternativa-042365164/

Website: https://www.statutulartistului.ro

 

Manager Proiect:

Daniela Apostol

daniela.apostol@statutulartistului.ro

Responsabil comunicare, Președinte Asociația Culturală Flower Power

Anca Roxana Constantin van der Zee

anca.constantin@statutulartistului.ro

Pagină de înscrieri on-line Întâlniri Regionale de Dezbatere:

https://statutulartistului.ro/evenimente-regionale-de-dezbatere/

Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...
Ultima oră
Pe aceeași temă