12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăCulturăDominic Vîrtosu: „Eden-ul este memoria culturală a unor timpuri mai simple“

Dominic Vîrtosu: „Eden-ul este memoria culturală a unor timpuri mai simple“

Un loc care are similitudini cu paradisul cercetat de cineastul-documentarist francez Jean Rouch în zonele în care trăiesc triburile vechi care vehiculează ideea numirii, a scoaterii din necunoscut a oricărui lucru prin cuvânt. Peste 40 de serii de ananași populează universul realist-fantastic al lui Dominic Vîrtosu, un tânăr pictor cu vocație și har pentru a inventa gramatici extravagante, daruri pe care uneori le ignoră în numele unui sens profund: arta trebuie să aibă substanță. Ca și faimoasa lui serie cu cai tolăniți pe te-miri-unde, răsturnați într-o cadă albastră sau lăfăindu-se pe tronuri somptuoase, ananașii lui Dominic Vîrtosu sunt compuși nu de puține ori din elemente stranii, mâini și sâni, precum și din structuri geometrice neașteptate, aceasta fiind o fază intermediară, înainte ca ananașii să capete ochi și urechi sau alte detalii antropomorfe.

Este un artist cu o declarație clară, o tușă personală evidentă și cu o lume stranie, în care orice vizitator riscă să devină rezident permanent: realism fantastic. Lucrările lui reunesc elemente reale, concrete, dar din familii complet diferite, care sunt transformate, sunt juxtapuse, sunt obligate să relaționeze într-un spațiu nou, în care funcționează alte reguli. Să zicem că am putea alătura unui astronaut niște bomboane. Par decupaje din lumi separate, dar, odată ajunse împreună, ele construiesc o altă gramatică, definesc alt perimetru, altă lume, alt univers.

Dominic Vîrtosu este în prezent bursier al guvernului francez, prin Campus France, și studiază pedagogia artei la Școala de arte din Tourcoing, cu intenția de a porni în România un proiect ambițios, „School of Motivation“, pentru tinerii liceeni care doresc să-și identifice punctele forte și să-și clarifice valorile prin interacțiunea cu mentori de nivel înalt, în cadrul conferințelor și workshop-urilor menite să-i provoace și să-i responsabilizeze.

RL: Realismul fantastic al pictorului Dominic Vîrtosu pare a se îmbogăți cu diverse elemente semi-realiste, de la variante de ananași, serie care se dezvoltă paralel cu mulțimea cailor, supradimensionați, albaștri, verzi, surprinși în diverse ipostaze stranii. Puțin disco ’80 sau un suprarealism realist-fantastic ce combină mai multe curente iconice? Probabil că fiecare dintre aceste serii are o poveste realist-fantastică de fundamentare. Care este aceea?

Dominic Vîrtosu: La sfârșitul anului 2017, am început, în Franța, să creez seria de ananași care acum a ajuns la „episodul“ 40 și continuă să crească. Munca mea este o constantă explorare pe multiple planuri creative. Unul dintre atributele care mi se par fundamentale în această explorare, pe care am început-o acum mai bine de 20 de ani, este elementul intuitiv și neașteptat care mă conduce mereu către subiecte noi și direcții surprinzătoare. Fascinația mea pentru ananași, de pildă, vine mai ales din simbolistica acestui fruct, gândindu-ne că, încă de la descoperire, a fost folosit drept simbol al abundenței și al ospitalității. Asemenea unui obiect, unei bijuterii, să zicem, ananasul era atât de rar în Europa încât existau oameni care închiriau acest fruct prețios pentru a decora cele mai alese mese, urmând ca la finalul acestora să-l returneze proprietarilor. Apoi mai este aspectul de serializare pe care îl abordez în demersul meu: folosind structura aproximativă a ananasului, mi-l apropriez și îl transform în forme sugestive, care transcend simpla idee de ilustrație. Procedând astfel, am ales să dau frâu liber imaginației și, în același timp, să mă motivez pentru a depăși limitările impuse ale formei. Am creat, spre exemplu, mai mulți ananași care sunt compuși din mâini și sâni, precum și din structuri geometrice neașteptate – fără îndoială, vor urma o mulțime de alte elemente, precum ochi și urechi sau chiar ananași sculptați.

Grădina Eden – o altă temă de meditație în opera ta… Este aceasta nostalgia lucrurilor definitiv pierdute? Dacă ar fi să le trecem în revistă, care ar fi acelea?

Am ales să investighez ideea grădinii primordiale întrucât mă interesează nu numai aspectul bogat vizual pe care imagistica acesteia îl oferă, ci și, în sine, conceptul de transformare, de renunțare la Paradis în favoarea cunoașterii. Paradis (din iraniana veche „paridayda“ – „grădină/spațiu împrejmuit“) și Eden (cu o rădăcină aramaică, însemnând „loc bine udat“) sunt două concepte care ne amintesc că habitatul omului este un amalgam între structură socială (metafora zidului) și natură (metafora apei). Am devenit interesat de aceasta și de alte povești biblice urmărind prelegerile despre mitologie ale profesorului Peterson. Căderea din Paradis reprezintă, potrivit acestuia, o metaforă pentru maturizarea individuală, întâi a femeii și apoi, prin aceasta, a bărbatului. Maturizarea – trezirea la realitate/căderea în păcat – devine practic momentul de conștientizare a existenței. Este momentul în care devenim cu adevărat oameni și ne primim întreaga sumă de responsabilități ce ne sunt sortite din punct de vedere biologic: greutățile nașterii, ale vieții și apoi finalul tragic – moartea. Fără nostalgie pentru inocența pierdută, ci cu o acceptare a responsabilității, acest sacrificiu suprem, ilustrat ca un gest necugetat de acceptare a fructului oprit, vorbește despre nevoia omului de a deveni apt să funcționeze în lume. Subscriu astfel ipotezei emise de Alan Millard conform căreia Grădina Eden nu reprezintă un loc „geografic“, ci mai degrabă o „memorie culturală“ a unor „timpuri mai simple“, când omul trăia din darurile dumnezeiești – așa cum vânătorii și culegătorii „primitivi“ încă o mai fac – în opoziție cu truda agriculturii – odată devenit „civilizat“. Mi-a plăcut mult și mi s-a părut plină de sens această formulare, astfel că am hotărât să încep un ciclu de lucrări în care să explorez ideea de paradis vid. O imagistică naturalistă și orientată către figurativ, care însă ascunde necunoscutul într-un desiș de frunze exotice și forme neclare – precum necunoscutul care se așterne în fața noastră pe măsură ce ne trăim viața.

Aici am găsit similitudini cu triburi africane documentate de cineastul-documentarist francez Jean Rouch, triburi care vehiculează ideea numirii – a scoaterii din necunoscut a oricărui lucru prin cuvânt (prin numire). Mă interesează și ideea – implicită în alchimie, dar și în revoluția științifică a secolului 20 – conform căreia oamenii pot interacționa cu realitatea într-o manieră care să le permită să se bucure de beneficiile vieții, diminuând totodată suferințele care sunt parte a ei – acest efort constant fiind parte constitutivă a unei încercări a omului de revenire în Paradis sau, mai corect spus, de manifestare a Paradisului. Paradisul lui Hyeronimus Bosch, acest suprarealist al Evului Mediu târziu, este un exemplu al unui univers în care aceste responsabilități nu există încă sau au fost eliminate/minimizate.

Andy Warhol sau Van Gogh? Care sunt condițiile absolut necesare de supraviețuire – ca să păstrez conceptul de mai devreme – a unui artist în zona artelor vizuale contemporane? E o lume a introvertiților sau a unor personalități expansive?

În ciuda a ceea ce v-ați putea imagina, atât Van Gogh, cât și Andy Warhol au avut un puternic spirit întreprinzător. Acesta este secretul care diferențiază, după părerea mea, artiștii pe care piața îi remarcă și îi promovează. De altfel, în calitate de artist, munca mea se aseamănă cu cea a unui antreprenor, diferența fiind numai domeniul de activitate. În peisajul social și media actual, am oportunități nenumărate de a face cunoscută arta mea: de la prezența web pe www.dominicvirtosu.ro la profilele de Facebook și Instagram dar și pe canalul de Youtube, unde prezint întregul proces de creație în video-uri rapide care arată evoluția fiecărei lucrări. Iar oportunitățile nu se opresc aici: platformele Patreon și Kickstarter sunt unelte grozave de finanțare pentru artiștii determinați. Toate acestea, dar și prezența constantă la vernisaje și socializarea directă reprezintă 50% din munca artistului și sunt elemente esențiale pentru creșterea artistică. Cele 50% rămase revin muncii creative propriu-zise – acele 8-10 ore pe care le petrec în atelier lucrând se reflectă în calitatea conceptelor și a pânzelor pe care le propun. Această magie se reflectă în vânzări: deși publicul descoperă lucrările pe internet, cumpărătorii preferă să vină apoi la atelierul meu, pentru a intra în contact direct și a simți cu adevărat opera de artă. Lumea artei este destinată tuturor celor care vor să o acceseze, indiferent de tipul de personalitate. Este adevărat, însă, că abilitățile de comunicare și relaționare influențează într-un mod fundamental rata de succes în orice domeniu, de aceea am început să vorbesc cu entuziasm la conferințe, dar și studenților și elevilor mei, despre motivație și calitățile pe care le putem cultiva pentru a face față acestor provocări. În acest spirit, am lansat „School of Motivation“ – pe Facebook și pe web – sub umbrela companiei mele, Art Management International, pentru a veni în sprijinul tinerilor care se luptă să-și clarifice calea și să fie mai motivați în activitatea lor. Organizând workshop-uri și seminarii cu sprijinul profesioniștilor din lumea artei și antreprenoriatului, intenția mea este să ofer tinerilor un cadru care să fundamenteze motivația din spatele fiecărei intenții și să aibă aplicabilitate în lumea artei și a meseriilor conexe.

Obișnuiești să investești pentru a vedea cele mai importante expoziții, deschise în toate colțurile lumii. Care sunt tendințele generale în artă și care sunt cele mai interesante curente pe care le-ai remarcat? Cum arată lumea artelor vizuale în Franța?

Tendința cea mai puternică pe care o resimt în acest moment este o „explozie a vizualului” în întreaga lume. Am asistat la conferința Tables Rondes-Art Matignon despre colecționari tineri și piața de artă la Paris,unde s-a prezentat statistica uluitoare conform căreia sunt 296 de târguri de artă anual în întreaga lume – este un număr colosal, care reflectă disponibilitatea pentru creștere a pieței internaționale de artă. Sunt din ce în ce mai multe galerii și din ce în ce mai mulți artiști de toate tipurile. Pentru mine există un sentiment real de inundare cu artă – și aici mă refer inclusiv la mediul electronic care, acum, este platforma predilectă pentru descoperirea de noi talente. Dintr-o cercetare realizată de Thibault Bissirier, doctorand la Ecole du Louvre, rezultă că, înacest moment, colecționarii descoperă noii artiști pe platforme de socializare – cu precădere pe Instagram. De asemenea, este încontinuare uimitor contrastul între lumea comercială a artei – un târg precum FIAC la Paris, de exemplu, unde am sesizat o apetență pentru ceeace aș numi „valori sigure și vandabile” – și Bienala de la Veneția – unde norma este anti-comercialul. Aceasta pare a fi o schismă care se adâncește – ambele părți conținând în profunzime elemente din cealaltă – precum un Yin și Yang al lumii artei – deși, în aparență, par a se situa la poluri opuse de valori. Sentimentul meu este că Franța este destul de insulară și conservatoare atunci când vine vorba despre artă și, ceeace m-a surprins puternic, a fost că, și aici ca și în România, valoarea se afirmă printr-o plecare și o confirmare în afară (o țară din Asia, America de Sud sau Statele Unite fiind locurile preferate).

Un lucru funcțional în Franța în lumea artistică este sistemul subvențiilor (locale, regionale și naționale) cât și cel al parteneriatelor public-privat care permit artiștilor să beneficieze de condiții cât de cât decente de trai; însă viața majorității artiștilor este una destul de precară – la nivel occidental, desigur – și numai o mână de artiști consacrați se bucură de recunoaștere internațională. Aceasta corespunde tendinței globale de aglomerare a valorii la vârful piramidei economico-culturale: cei 500 de artiști din vârful piramidei generează, de exemplu,  50% din veniturile pieței de artă, cu vânzări record pe sume amețitoare – iar această tendință continuă să se accentueze.

Acesta nu este un fenomen nou și nu este un fenomen care se limitează strict la lumea artei:legea Pareto explică foarte bine cum, în orice domeniu de activitate, rădăcina pătrată a numărului de oameni care activează în acel domeniu produce jumătate din totalul valorii sau capitalului domeniului respectiv. De asemenea, nu este, după părerea mea, un fenomen anormal – eu mi-l explic prin arhetipul valorii sigure  – investitorii și colecționarii vor fi interesațisă investească în ceea ce este căutat, valorizat – și, ca urmare logică, vor apăra și vor susține și mai mult ceeace acum a devenit investiția lor.

A doua tendință pe care am remarcat-o este o revenire la forma clasică – în special în pictură și desen. Această revenire se produce de câțiva ani și s-a accentuat în ultima perioadă pe fondul unei cerințe a pieței de a achiziționa opere ușor de stocat și de expus: ultima „veste bombă” din lumea artei a venit atunci când s-a anunțat că artistul britanic Damien Hirst – celebru pentru lucrările sale conceptuale pentru care contracta specialiști în îmbălsămare și alte domenii-  a început să creeze cu mâna lui pictură în stil impresionist.

După o bună perioadă în care ai trăit în București, te-ai mutat într-o casă la sat. Apoi în Franța, cu o bursă a statului francez, pentru a studia pedagogia artelor. Care este cumulul gândurilor aflate în spatele acestor decizii? Unde își găsește locul, la răscrucea acestor drumuri, un alt concept care te interesează, respectiv arta ca formă de supraviețuire?

Ultimii doi ani au reprezentat pentru mine cu adevărat o „trezire“ la viață. Am început să devin conștient de misiunea mea, iar faptul că trăiesc această conștientizare mă provoacă să îmi revizuiesc temeinic atât scopurile, cât și stilul de viață. Aceste schimbări au fost influențate și de faptul că am început să pătrund în filosofia budistă practicând meditația și urmărind prelegerile mai multor călugări și maeștri spirituali; am astfel acces la o energie și o stare detașate și pozitive, care îmi îmbunătățesc capacitatea de concentrare, precum și calitatea emoțiilor. Unul dintre gândurile fundamentale care s-a dovedit determinant a fost acela că am datoria să trăiesc o viață constructivă – acceptând astfel premisa că avem, fiecare dintre noi, o părticică inalienabilă, unică și, prin aceasta, divină, prin care putem contribui la construcția umanului – acesta fiind, după cum am înțeles din excelentele prelegeri ale profesorului și psihanalistului canadian Jordan B. Peterson, și fundamentul mitologic care stă la baza poveștilor biblice.

Am început astfel prin a „părăsi“ pentru o perioadă Bucureștiul – mi-am mutat atelierul la țară pentru că am învățat să apreciez liniștea, concentrarea și bucuria unui stil de viață mai simplu. În același timp, mi-am făcut un scop din a ieși, prin practica mea artistică, din granițele culturii noastre și de a-mi confrunta demonii și fricile în teritorii necunoscute mie: de aceea am aplicat pentru o bursă de studii în Franța, prin agenția de burse a guvernului francez (Campus France) și, primind această finanțare, am ales să îmi investesc o parte din timp, energie și interes în înțelegerea conceptului de pedagogie a artei la Școala de arte din Tourcoing.  Ideea subiacentă acestui gând este proiectul meu ambițios de a iniția „School of Motivation“ pentru tinerii liceeni români și străini, care să-i ajute să-și identifice punctele forte și să-și clarifice valorile prin interacțiunea cu mentori de nivel înalt în cadrul conferințelor și workshop-urilor menite să-i provoace și să-i responsabilizeze.

Tot în Franța am intrat în contact cu viziunea „orizontală“ asupra educației artistice de nivel înalt (urmare a revoluției conceptuale începută în anul 1968), care a dominat  – și continuă să domine – gândirea franceză asupra artei. Aceasta preconizează o colaborare pe plan orizontal între studenți și profesori, aceștia din urmă ghidând și încurajând proiectele artistice. Astfel, tendința este către teoretizarea artelor – cu argumentări conceptuale solide – și mai puțin către o practică intuitivă și spontană, născută din însăși practica plastică.

Orizontalitatea este manifestă în majoritatea școlilor de artă – studenții sunt liberi și încurajați să își urmeze intuiția și să dea frâu liber proiectelor artistice personale și nu mai sunt constrânși să urmeze clasa unui maestru, ci doar cursurile obligatorii din programa școlii. Am învățat să apreciez libertatea responsabilizantă pe care o impune un astfel de sistem: prin lipsa de constrângeri la nivel formal, studenții sunt încurajați să ia decizii creative și să găsească cele mai bune forme artistice de exprimare pentru
acestea.  

Am lansat «School of Motivation» pentru a veni în sprijinul tinerilor care se luptă să își clarifice calea și să fie mai motivați în activitatea lor. Organizând workshop-uri și seminarii cu sprijinul profesioniștilor din lumea artei și antreprenoriatului, intenția mea este să ofer tinerilor un cadru care să fundamenteze motivația din spatele fiecărei intenții și să aibă aplicabilitate în lumea artei și a meseriilor conexe.“

Dominic Vîrtosu, pictor

Dintr-o cercetare realizată de Thibault Bissirier, doctorand la École du Louvre, rezultă că în acest moment colecționarii descoperă noii artiști pe platforme de socializare – cu precădere pe Instagram.

Camaro bear montaj

Life is not Fair

The Blue Horse of Happyness

Cele mai citite

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...
Ultima oră
Pe aceeași temă