15 C
București
sâmbătă, 23 octombrie 2021

Expoziție de giuvaiergerie antică la Muzeul Național de Istorie a Moldovei

Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Arbor Institute for Culture, vă invită să descoperiți sau să redescoperiți expoziția „GIUVAIERGERIE ANTICĂ. Comorile Muzeului Național de Istorie a Moldovei“.

Aceasta este o nouă expoziție virtuală găzduită pe Theopen-art.com, prima platformă de expoziții de artă în realitate virtuală din Republica Moldova și România.

Cele 24 de piese de giuvaiergerie prezentate în această expoziție virtuală acoperă, din punct de vedere cronologic, intervalul dintre mileniul V a. Chr. – sec. XVII p. Chr. și, chiar dacă toate provin din cercetările arheologice ale siturilor dintre Prut și Nistru, originea lor ne poartă printre comunitățile care au locuit între Balcani și Carpați și până în Caucaz, care au comunicat și întreținut relații comerciale în spațiul din nordul Mării Negre. Obiectele selectate în această expoziție sunt piese rare, excepționale, realizate de predecesorii noștri în metal și pietre prețioase, de o mare valoare culturală, istorică și artistică.

Aceste piese impresionante, care pot fi admirate fizic în cadrul expoziției permanente „Comorile trecutului“ de la sediul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, sunt descoperiri ale arheologilor moldoveni făcute în perioada anilor ’60 ai secolului trecut și până în anul 2015, dacă ne referim la ultima descoperire care face parte din această colecție prezentată în realitate virtuală. Chiar dacă unele descoperiri au fost realizate de către un colectiv, ținem să amintim câteva nume ale arheologilor care au scos la lumina zilei și au cercetat aceste podoabe valoroase: G. Feodorov, Gh. Cebotarenco, T. Șcerbacova, N. Chetraru, V. Vornic, V. Bubulici, S. Popovici.

Din aur sau argint, decorate cu pietre prețioase sau nu, bijuteriile au semnificat mereu bogăția, influența și, uneori, puterea magică a deținătorilor.

Muzeul Național de Istorie a Moldovei (MNIM) se numără printre cele mai importante instituții muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât și al prestigiului științific. Înființat în 1983, muzeul deține în custodia sa 348 619 piese de patrimoniu, a căror tipologie diversificată surprinde profilul Moldovei de-a lungul secolelor, din erele preistorice până în prezent, atestând habitatul uman, fapte, evenimente, portrete de personalități. De la înființare până-n prezent, MNIM a organizat peste 650 de expoziții temporare în țară și peste hotare, axate pe propriile colecții, precum și pe cooperarea cu alte instituții de cultură și cercetare.

În ultimii ani, patrimoniul arheologic al Republicii Moldova a fost pus în valoare în cadrul unor importante expoziții internaționale, organizate în parteneriat cu muzeele europene și de peste Ocean, precum expoziția „Cucuteni-Trypillia, Una Grande Civilta dell’ Antica Europa“, la Vatican, expoziția „The Lost World of Old Europe. The Danube Valley, 5000-3500 BC“, organizată în New York (SUA), Oxford (Marea Britanie) și Atena (Grecia), „KRIEG – Eine Archaeologishe Spurensuche“, în Halle (Germania), și „Wisigoths. Rois de Toulouse“, în Toulouse (Franța). În România, patrimoniul MNIM a făcut parte din importante expoziții tematice de la București, Iași, Suceava, Brăila, Vaslui, Alba Iulia.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă