18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăCulturăExpoziție Korniss Peter

Expoziție Korniss Peter

Personalitate marcantă a artei fotografice maghiare, Korniss Péter (n. Cluj, 1937) a creat una din cele mai bogate opere fotografice din Ungaria. A dobândit recunoaştere internațională ca artist fotograf documentarist, imortalizând cu precădere viaţa şi cultura ţărănească din Europa de Est, tema predilectă a întregii sale opere. Începând cu primele fotografii realizate în anul 1967 la Casa dansului (táncház) şi până la seriile conceptuale de fotografii din ultimii ani, Korniss nu s-a limitat la un singur spaţiu geografic.

El a imortalizat în imagini și alte colţuri ale lumii, de la America de Nord şi de Sud, Yemenul de Sud până la Siberia. Începând din anul 1978, vreme de un deceniu, Korniss Péter a surprins scene din viaţa navetiştilor, seria de fotografii „Muncitorul navetist” (1988) constituind un reper important pentru arta fotografică maghiară. Artistul este, de altfel, primul fotograf maghiar în viaţă căruia Galeria Națională Ungară i-a consacrat în 2017 o expoziţie aniversară de anvergură, semn al recunoașterii unei operei deosebit de valoroase.

Expoziţia „Korniss Péter: Memorie continuă” prezintă o selecție de treizeci și șapte de fotografii realizate în anii 1960-1970 în satele româneşti, slovace şi maghiare, până la cea mai recentă serie reprezentând femeile din Sic (jud. Cluj). Expoziţia cuprinde şase serii de fotografii care spun poveştile a patru personaje diferite – a fetei care întoarce fânul, a lui Boldizsár Mari, a lui Bálint Anna şi a lui Ioan – în imagini care lasă să se întrevadă legătura profundă, personală dezvoltată de artist cu subiectul de-a lungul întregii sale creații artistice.   

Cele mai citite

Cea mai mare rețea de clinici de recuperare medicală, Centrokinetic, se extinde în vestul țării

Fondul de investiții de growth AGISTA a sprijinit cel mai mare lanț de recuperare medicală din România, Centrokinetic, în achiziția celei de-a opta clinici...

Cod galben de viituri până joi dimineața

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiștii I.N.H.G.A. au instituit Codul galben începând de astăzi, 8...

Șase austrieci responsabili de o escrocherie online cu criptomonede au fost arestați

Agențiile de aplicare a legii din Austria, Cipru și Cehia au arestat șase austrieci responsabili de o escrocherie online cu criptomonede. Europol și Eurojust...
Ultima oră
Pe aceeași temă