16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăCulturăFestivalul Tânăr de la Sibiu 2018 prezintă peste 40 de spectacole din...

Festivalul Tânăr de la Sibiu 2018 prezintă peste 40 de spectacole din 11 ţări

Cea de-a patra ediţie a festivalului face „o cronică provocatoare asupra lumii din jurul nostru şi propune un program captivant dedicat atât copiilor, cât şi adolescenţilor, reunind, totodată, întreaga familie pentru o experienţă ce dă energie. Proiectele noastre sunt un catalizator pentru regenerare urbană şi prin faptul că oferă o alternativă educaţională şi de incluziune socială”, transmite Adrian Tibu, manager al Teatrului Gong şi al festivalului.

Festivalul are ca menire şi construirea unui public nou pentru teatrele dramatice. „Din păcate, sistemul în care funcţionăm ca societate are foarte multe goluri şi nu putem fi în vârful piramidei când baza acesteia se clatină. Construim împreună o lume mai bună în care să trăim. Probabil că din acest motiv munca noastră e cu atât mai complexă şi poate cu atât mai importantă cu cât fiecare vârstă are specificul ei, iar publicul nostru este foarte segmentat, cu nevoi precise şi diferite. În acelaşi timp, ne interesează să discutăm despre probleme actuale, iar teatrul de mâine e teatrul acestor tineri, care dacă se obişnuiesc şi azi se regăsesc în anumite proiecte pe care le promovăm, poate că o să vină şi mâine la teatru. Construim practic un public nou şi pentru teatrele dramatice”, mai spune Tibu.

Ediţia de anul acesta va fi deschisă, pe 2 noiembrie, de la ora 11:00, cu „Grădina desfătărilor umane”, un performance de 15 minute susţinut de până la 6 ori pe zi de trupa Mere Phantoms (Canada).

Purtând numele unei picturi din secolul al XVI-lea realizată de Hieronymus Bosch, „Grădina desfătărilor umane” reprezintă o instalaţie şi un spectacol interactiv de lumini şi umbre dedicate copiilor cu vârste de peste 5 ani. Spectatorii sunt ghidaţi de proiecţii de umbre şi indicii sonore care aduc la viaţă o sumedenie de imagini. Cu ajutorul unor baghete luminoase special concepute, ei trec dintr-o junglă tropicală luxuriantă într-un labirint urban. Mere Phantoms preia noţiunile de secol XVI cu privire la rai şi iad şi le supune unei interpretări moderne.

Trupa Mere Phantoms din Montreal va susţine în aceeaşi zi, de la ora 14:00, un atelier cu durata de o oră şi jumătate în care copiii vor descoperi, cu ajutorul hârtiei, teatrul de umbre. Evenimentul va avea loc la Casa Ille et Vilaine din Sibiu (strada Konrad Haas).

Atelierul va începe cu un scurt spectacol de umbre, apoi artiştii vor face mai multe demonstraţii de tehnici de decupare a hârtiei pe care le folosesc în spectacol, ghidând participanţii în proiectarea şi procesul de creaţie al acestor elemente.

În prima zi a festivalului vor fi prezentate şi spectacolele „Visul unei nopţi de vară pentru copii autişti şi famiile lor” (Flute Theatre, Marea Britanie), de la ora 16:00, recomandat copiilor cu vârste de peste 10 ani, şi „Petrecere în ceasul cu cuc/ Party in der Kuckucksuhr” (Geraldino, Germania), dedicat copiilor cu vârste de peste 4 ani, de la ora 18:00.

Până la 15 copii diagnosticaţi cu tulburări de spectru autist vor lua parte la spectacolul trupei din Marea Britanie, alături de şapte actori, pe scenă, aşezaţi în cerc. Familiile şi însoţitorii lor sunt încurajaţi să rămână la spectacol, să încerce jocuri senzoriale alături de actorii de pe scenă. În final, copiii participanţi vor pune în scenă piesa „Visul unei nopţi de vară” a lui William Shakespeare.

Cât priveşte „Petrecerea în ceasul cu cuc”, aici copii sunt purtaţi într-o călătorie de la genul rock la pop până la muzica folk. Concertul se adresează întregii familii.

Festivalul îşi menţine în program cele două mari categorii – KIDS (evenimente pentru categoria de vârstă 0 – 8 ani) şi TEENS (10+, adolescenţi şi tineri) -, la care sunt adăugate conferinţele pentru părinţi, cadre didactice şi adulţii implicaţi în zona educaţiei nonformale.

Biletele pentru ediţia din acest an a festivalului vor fi puse în vânzare miercuri, 10 octombrie. Acestea vor putea fi achiziţionate atât de la Agenţia de Bilete de la sediul teatrului (miercuri – vineri de la 11:00 la 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 şi duminica de la 10:00 la 14:00), cât şi online din platformele entertix.ro şi myticket.ro.

Preţul unui bilet variază între 9 şi 14 lei, în funcţie de spectacol şi de locul ocupat în sală. Pentru biletele achiziţionate online nu este perceput comision.

Cele mai citite

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă