13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăCulturăFilarmonica „George Enescu” prezintă Oratoriul bizantin în ajunul Crăciunului

Filarmonica „George Enescu” prezintă Oratoriul bizantin în ajunul Crăciunului

Spectacolul oferit în 2020 este o înregistrare a unui concert din luna decembrie din 2019 ce va fi transmisă pe canalele online ale instituției. Remarcabil este că prima audiție a acestei lucrări monumentale a avut loc tot la Ateneul Român, pe 21 decembrie 1947, cu maestrul Constantin Silvestri la pupitru.

Prin cele două oratorii ale sale, de Crăciun (Naşterea Domnului) și de Paște (Patimile și Învierea Domnului), Paul Constantinescu realizează pentru prima dată în muzica românească o versiune a genului de oratoriu, prin excelență apusean, pe care l-a adaptat tradiției bizantine.

Oratoriul bizantin de Crăciun se bazează, în principal, pe  Evangheliile după Luca şi Matei dar și pe alte surse de inspirație și religioase. Muzica impresionează profund prin atmosfera arhaică, spirituală, înălțătoare, datorată folosirii melodiilor și armoniilor specifice universului sonor bizantin.

În interpretarea Orchestrei simfonice și a Corului Filarmonicii „George Enescu”, sub conducerea dirijorului Iosif Ion Prunner, strâns înrudit cu marele compozitor și dirijor Constantin Silvestri, această nouă versiune „Naşterea Domnului – Oratoriu bizantin de Crăciun” i-a avut invitați pe soprana Veronica Anuşca, mezzosoprana Antonela Bârnat, tenorul Călin Brătescu și basul Iustinian Zetea.

Înregistrarea concertului din 20 decembrie 2019 va putea fi ascultată pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw).
Partener media al evenimentului este  Radio România Muzical. Concertul este transmis, joi seară, și pe pagina de Facebook a Radio România Muzical (https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990).

Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă