10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăCulturăFilmul de Piatră. Noua ediție va fi în mijlocul naturii

Filmul de Piatră. Noua ediție va fi în mijlocul naturii

Noua ediție va purta eti-cheta CAMP Edition și va avea loc între 25 și 28 iulie 2019, în mijlocul naturii. Cei cinci jurați ai ediției din acest an sunt Marius Olteanu, Judith State (regizorul, respectiv actrița principală din filmu ”Monștri”), scriitorul Iulian Tănase, fotograful Vlad Eftenie și documentaristul Charlie Ottley (regizorul seriei „Wild Carpathia”).

Aceștia vor desemna premiile competiției principale a festivalului, care reunește scurtmetraje de ficțiune, documentare, animații experimentale și videoclipuri -realizate de autori din România și Moldova.

Înscrierile pentru cineaști și voluntari sunt deschise până la data de 15 mai 2018. Pentru a fi eligibile, filmele trebuie să aibă durata maximă de 30 de minute și să fi fost realizate de către cineaști din România sau Republica Moldova în 2018 sau 2019. Acestea pot fi înscrise prin intermediul platformei FilmFreeway, regulamentul fiind disponibil pe www.filmuldepiatra.ro. P

e site-ul festivalului se pot înscrie și voluntarii dornici să se alăture organizării festivalului.

Programul Filmul de Piatră, CAMP Edition va fi dezvăluit pe pagina de Facebook a evenimentului. Pe lângă proiecțiile în aer liber, nu vor lipsi concertele live, masterclass-urile, workshop-urile și întâlnirile informale cu juriul și invitații, dar și focul de tabără sau programele organizate de gazda festivalului, Tășuleasa Social: Școala de mers pe munte, Pădurea pedagogică și Via Transilvanica.

Filmul de Piatră a fost fondat de regizorul Andrei Dăscălescu și s-a desfășurat, timp de 11 ediții, la Piatra Neamț. Printre câștigătorii edițiilor anterioare se numără cineaști precum Ivana Mladenovic, Paul Mureșan, Andrei Tănase și Alina Manolache, iar filmele incluse în program au circulat în festivaluri prestigioase precum cele de la Cannes, Berlin, Veneția și Locarno.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă