21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăCulturăGiverny, universul naturii al lui Claude Monet

Giverny, universul naturii al lui Claude Monet

Născut la Paris, la 14 noiembrie 1840, Claude Monet ar fi trebuit să preia afacerea familiei, băcănia. Pasiunea pentru pictură a fost însă mai puternică, astfel încât a început să studieze cu Eugène Boudin, iar mai apoi cu Charles Gleyre.

A absolvit Şcoala Naţională de Arte Frumoase la Paris, unde, împreună cu Pierre Auguste Renoir, cel de care îl leagă o prietenie pe viaţă, pune bazele mişcării impresioniste.

După moartea primei soţii, Camille, se mută într-o locuinţă din Normandia, la Giverny, unde se înconjoară şi de o magnifică grădină.

Monet este unul dintre puţinii pictori impresionişti care s-au bucurat de succes în timpul vieţii, vânzarea lucrărilor sale permiţându-i o viaţă îmbelşugată alături de un grup numeros de prieteni, la frumoasa casă cu grădină din Giverny. De altfel, aceasta a reprezentat o inepuizabilă sursă de inspiraţie, faimoşii nuferi care au ţinut capul de afiş la marile case de licitaţie de artă provenind din grădinile de aici. Prin intermediul culorilor şi decorului, această „casă de la ţară” a fost transformată de Monet, având mai degrabă atmosfera şi caracteristicile unui mic conac, în special datorită păstrării mobilierului tradiţional.

 

Inegalabilul creator de magie cromatică se stinge din viaţă la vârsta de 86 de ani şi este înmormântat în cimitirul bisericii din Giverny.

În 1980, fundaţia ce îi poartă numele reconstruieşte în întregime atmosfera care l-a înconjurat în timpul vieţii şi pe care a imortalizat-o pe pânzele sale.

Pasiunea pentru natură, pentru jocul de lumini şi umbre, pentru felul în care forma se topeşte în culoare s-a concretizat într-un creator de şcoală, stilul său fiind mai apoi unul care a inspirat generaţii de artişti. 

Odată cu lucrările de restaurare, s-au efectuat şi studii de cercetare în ceea ce priveşte atmosfera fără pereche care l-a înconjurat pe marele maestru. Demersul a fost unul cu atât mai minuţios şi elaborat cu cât există puţine instantanee care să redea în culori interiorul casei din Giverny.

Claude Monet a fost, cu siguranţă, un om care a iubit viaţa, energiile creative, natura, omul.

S-a înconjurat de prieteni, de intelectuali fini, de scriitori ca Zola, Mirbeau, Sacha Guitry, de artişti precum Renoir, Cézanne, Signac, Pissarro, Berthe Morisot sau Degas, de un sculptor de geniu precum Rodin şi de un mare om de stat, Clemanceau. Aceştia se regăseau deseori în atelierul său, care păstrează într-un mod admirabil până şi culoarea tapetului, şevaletul şi mai ales calmul şi filtrul imaginativ, prin care natura sau modelul se transforma în operă de artă. 

Comuniune perfecta între interior şi exterior

Despre casa de la Giverny se poate vorbi ca despre un adevărat salon cultural al vremii,, în mijlocul unui spectacol mirific: lacul, grădina cu ale sale poduri, dintre care cel mai cunoscut este cel japonez, prezent pe pânze.

De altfel, cele două etaje ale casei reiau atmosfera de atunci, cu minunatele stampe japoneze expuse în micul salon albastru şi în sala de mese galbenă, Monet fiind un împătimit al veritabilelor bijuterii semnate de Utamaro, Hokusai sau Hiroshige.

Culorile interiorului au fost păstrate exact aşa cum le-a imaginat Monet la timpul său, când a ales o schemă de culori axată pe albastru şi galben, astfel încât să permită luminii „să intre în casă” (soluţie arhitecturală recomandată şi practicată pe larg în zilele noastr) şi totodată să sublinieze particularităţile arhitecturale. Fereastra din salonul-atelier încadrează grădina întocmai ca o pictură vie, ale cărei culori sunt într-o schimbare perpetuă. 

Casa şi grădina 

Într-o perioadă în care decorul interior era întunecat, Monet a ales o schemă decorativă originală, dovedind că este nu numai un mare maestru al culorilor, ci şi al designului.

Diningul, scăldat în raze de soare aurii, este proiectat astfel încât să încapă 12 persoane (casa a fost gândită pentru familie, prieteni şi creaţie). În acelaşi timp, această încăpere este un adevărat spaţiu pictural: pereţii, ca şi toate suprafeţele, sunt vopsiţi în galben crom. O remarcă specială: pardoseala din gresie roşie şi albă (caracteristică tipic rustică), precum şi perdelele cu broderie englezească albă.

Bucătăria se remarcă prin ceramica albastră şi albă de la Rouen, dar şi prin tâmplăria vopsită în ton, în albastru lucios. Tigăile din cupru, modelul interesant al bateriei, cuptorul (o adevărată piesă de rezistenţă care ar face furori într-un decor contemporan în stil industrial) şi platourile de serviciu întregesc decorul special.

La momentul respectiv, fără doar şi poate, casa de la Giverny a reprezentat un adevărat manifest.

La primul etaj, într-una dintre camere, maestrul a adunat lucrări ale prietenilor săi, pe care le admira şi le studia ore întregi. În fiecare încăpere, mobilierul şi decorul reconstituie cu fidelitate gustul epocii în materie de amenajări interioare.

O plimbare prin grădinile de la Giverny este sinonimă cu o experienţă senzorială, în care practic toate simţurile sunt răsfăţate cu superlative.

Totodată, este bine de ştiut că, în momentul refacerii grădinii, s-au plantat aceleaşi specii de plante şi arbuşti, după un studiu foarte atent al lucrărilor. Poziţionarea florilor în funcţie de specie – un adevărat spectacol cromatic – s-a făcut în aşa fel încât că recreeze grandoarea de odinioară. Saltul în timp a fost regizat de artişti grădinari, arhitecţi şi peisagişti de prim rang. De altfel, cea mai bună perioadă de vizitare este primăvara târziu, atunci când florile transformă grădina într-un adevărat paradis terestru. Dacă există o magie a pictatului „în aer liber“, atunci, cu siguranţă, aici se simte cel mai bine.

Unicitatea acestui concept o constituie faptul că, la un moment dat, interiorul şi exteriorul fac corp comun.

Chiar dacă locuinţa propriu-zisă este caracterizată de arhitectura mai degrabă sobră, întâlnită la casele din Normandia, aceasta se topeşte într-un mod miraculos în lumina diafană a vegetaţiei, ce îmbrăţişează cald pereţii „bătrânei doamne”. Verdele, prezent în numeroase ipostaze cromatice, de la cel crud, plin de sevă şi parfum, până la cel ce migrează discret în galben, albastrul relaxant, nuanţele de roşu solar, toate compun un tablou de ansamblu, în care impresia de lumină capătă contur. Giverny reprezintă un reper important în parcursul artistic mondial, fiind o eternă şi inepuizabilă sursă de frumuseţe.

Cele mai citite

BEC a stabilit că alegătorii ce au domiciliul în străinătate și reședința în țară din 11 aprilie nu vor vota la alegerile locale

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat, marţi, o hotărâre care prevede că alegătorii cu domiciliul în străinătate, care şi-au stabilit reşedinţa în ţară începând...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

Echipamente agricole esențiale pentru o fermă

Echipamentele agricole sunt indispensabile pentru o activitate prosperă. Acestea sunt necesare pentru optimizarea proceselor, precum și pentru obținerea unor producții de calitate, indiferent că...
Ultima oră
Pe aceeași temă