13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăCulturăIaşi: Fosta Baie Turcească, transformată în Centrul Internaţional de Artă Contemporană

Iaşi: Fosta Baie Turcească, transformată în Centrul Internaţional de Artă Contemporană

Mihai Chirica a declarat că, după finalizarea evaluării ofertelor tehnice şi financiare, contractul a fost atribuit unei companii italiene contra unei sume de 14 milioane de lei. Lucrările ar urma să dureze 36 de luni de la data semnării ordinului de începere a lucrărilor.

Potrivit edilului, valoarea totală a proiectului “Centrul Internaţional de Artă Contemporană: Reabilitarea, consolidarea şi refuncţionalizarea clădirii fostei Băi Comunale (Baia Turcească)” este de 22 milioane de lei, din care 21 de milioane de lei reprezintă fonduri europene derulate prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

“Este una din cele mai frumoase clădiri istorice din această zonă a oraşului. Ea aduce în atenţie o parte a culturii noastre care încă nu este suficient susţinută şi valorizată: arta contemporană. Edificiul construit în secolul al XIX-lea a fost lăsat uitării, intrând într-un stadiu avansat de degradare. Din fericire, am reuşit să exploatăm oportunitatea fondurilor europene pentru a reda circuitului cultural şi artistic încă un monument istoric. Ne dorim ca la sfârşitul anului 2020 să poată avea loc loc inaugurarea Centrului de Artă Contemporană, care să devină un loc expoziţional şi de creaţie pentru artiştii ieşeni şi nu numai”, a spus Mihai Chirica.

Conform proiectului, Baia Turcească va fi recompartimentată astfel încât să răspundă necesităţilor funcţiunilor propuse, printre acestea numărându-se posibilitatea de a găzdui manifestări de tipul “performance”, cât şi artă vizuală şi artă de obiect. Se va pune accentul pe interacţiunea artiştilor cu publicul prin spaţii în care aceştia vor putea performa sau expune.

Fostele vestiare ale Băii Turceşti vor deveni spaţii tampon şi vor permite primul contact al publicului cu evenimentele interioare prin intermediul unor prezentări media ale istoricului artelor vizuale şi artelor performative. Din fostele vestiare, publicul va putea ajunge la spaţiile expoziţionale (pentru fotografie, pictură, sculptură sau film) sau la zona teatrului contemporan. Vor exista şi dotări anexe, precum foaier, garderobă, cabine pentru actori, circulaţii, inclusiv lift pentru persoane cu dizabilităţi.

La demisol va fi organizată o zonă de socializare între artişti şi public. Alte spaţii ale monumentului istoric vor fi utilizate pentru proiecţii video, cinema şi teatru experimental.

Etajul va cuprinde ateliere deschise în care publicul va putea lua parte la evenimentele ce se organizează, o sală de tip workshop de dans/teatru şi o zonă de mediatecă în care vor putea fi vizionate evenimente artistice contemporane înregistrate.

De asemenea, terenul din jurul imobilului va fi reamenajat inclusiv pentru viitoare spectacole în aer liber.

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă