10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăCultură„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, la Festivalul...

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, la Festivalul Internaţional de Film

Organizatorii festivalului au anunţat marţi 115 filme care vor fi prezentate în cadrul festivalului. Dintre acestea, 47 au fost incluse în secţiunea Contemporary World Cinema.

La cea de-a 43-a ediţie a festivalului vor fi acordate, în baza votului publicului, marele premiu pentru lungmetraj şi, între altele, trofeul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI).

Recent, lungmetrajul lui Radu Jude a fost premiat cu trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu, la Herceg Novi Film Festival – Montenegro Film Festival. Motivaţia juriului a fost: „Un cineast unic, care este suficient de curajos să ne ţină prinşi şi să ne educe cu un scenariu care are o formă neortodoxă din punct de vedere didactic, dar care e suprinzător de accesibilă, rareori folosită în cinema. Puterea lui intelectuală şi perspectiva istorică sunt o combinaţie perfectă pentru semnificaţia subiectului dificil şi dureros din trecut care rezonează la nivel universal astăzi”.
Lungmetrajul, recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019.

Cel de-al şaselea lungmetraj al lui Radu Jude spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a masacrului de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.

Din distribuţie fac parte Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.
Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Endorfilm (Cehia), Les Films D’Ici (Franţa), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte, TVR, susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Czech Film Fund, L’Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L’Image Animée – Institut Français, Bulgarian National Film Center şi Eurimages.

Filmul va fi distribuit de microFILM, în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018.

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă