Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Împotriva caricaturilor - în apărarea Bisericii Ortodoxe Române

Împotriva caricaturilor - în apărarea Bisericii Ortodoxe Române

În ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung, a apărut săptămâna trecută un articol defăimător la adresa BOR, ce a fost acuzată de istoricul Oliver Jens Schmitt că ar fi fost „slugă a puterii“, atât sub regimurile autocrate carlist și antonescian, cât și sub dictatura comunistă.

Rl online 0 comentarii

Teologul evanghelic bavarez Jürgen Henkel îi dă o replică în același ziar, prin care contrazice complet aceste calomnii, ce au fost preluate inclusiv în presa română. 

„Sine ira et studio“ (Fără ură și părtinire, n.tr.), așa sună o maximă a istoricului roman Tacitus adresată cercetării istorice. Pentru istoricul vienez Oliver Jens Schmitt această poruncă de breaslă cu privire la obiectivitate nu pare să se aplice, atunci când scrie despre Biserica Ortodoxă Română (BOR).

Cine cercetează BOR se întâlnește cu singura Biserică Ortodoxă de limbă latină, care a fost întotdeauna văzută ca o punte de legătură între Biserica Răsăriteană și cea Apuseană. BOR este intens implicată în mișcarea ecumenică, face parte din Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) și Conferința Bisericilor Europene (CEC). În 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România ca prima țară ortodoxă, la invitația BOR. În 2007, la inițiativa BOR, în România a avut loc a treia Adunare Ecumenică Europeană (AEE3), iar aceasta tocmai nu în celebrele mănăstiri ortodoxe din Moldova, ci în Sibiu, cetatea luteranismului și a sașilor transilvăneni.

 

Jocul de șah al Securității

 Decizia referitoare la vizita Papei și pentru locul de desfășurare a celei de-a treia conferințe a Bisericilor Europene a fost impusă de către fostul Patriarh Teoctist (1986-2007) în conferința sa episcopală (Sfântul Sinod, n.tr.). Din personalitatea sa sunt extrase în Occident imagini caricaturizate fără precedent. „Loialitatea“ lui la adresa lui Ceaușescu bântuie astăzi peisajul jurnalistic.
Aceasta a fost o strălucitoare mutare de șah a Securității. După congresul de partid din noiembrie 1989, toți liderii religioși și-au trimis telegramele standardizate către conducerea partidului. Telegrama lui însă a fost reținută și publicată tocmai în zilele fierbinți ale Revoluției din decembrie. Atunci Patriarhul s-a retras, pentru a nu fi piedică pentru un nou început în drum, dar a fost convins de reprezentanții Bisericii din țară și din străinătate să își continue slujirea, pentru a evita o ruptură în biserică. A urmat o perioadă de înflorire a Bisericii.

 

În ciuda unor voci anti-occidentale din rândul monahismului, după ’89 Biserica a susținut mereu integrarea occidentală a țării.

 Teoctist a slujit ca mitropolit și patriarh chiar în faza opresiunii celei mai mari. Odată cu confiscarea comunistă a puterii în 1944, a început o persecuție brutală și împotriva BOR. Au fost desființate episcopii, au fost interzise revistele teologice, au fost închise facultățile de teologie și sute de mănăstiri, au fost cenzurate publicațiile. Numai facultăților din Sibiu și București li s-a permis să continue – fiind retrogradate însă la rangul de școli superioare bisericești. Episcopi ortodocși, teologi și creștini laici au fost închiși și uciși cu miile. „A fi la putere“ arată totuși altfel.

Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului vorbește despre peste 1.700 de preoți ortodocși care au suferit până în 1989 în temnițe și lagăre. Mulți și-au pierdut viața, așa cum este documentat în Martirologiul Românesc - o inițiativă comună a teologilor ortodocși, catolici și protestanți, arhiviști și istorici. Acest volum din anul 2007 documentează în 800 de pagini imagini din viața preoților, teologilor și episcopilor, precum și a creștinilor laici care au fost victime ale comunismului.

Schmitt nu pare să cunoască această sursă. Astăzi Radu Preda, un recunoscut teolog ortodox conduce Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (și Memoria Exilului Românesc, n.tr.), instituția centrală care se ocupă cu studierea violențelor trecutului. În ultimul an BOR a dedicat numeroase proiecte de cercetare și conferințe în întreaga țară memoriei victimelor comunismului. Nu se mai poate ca Schmitt să ridiculizeze mii de victime ale comunismului din rândurile acestei Biserici și să răspândească teze anti-ortodoxe ale unei vini colective.

 

Compromisuri inevitabile

Istoricul vienez pur și simplu ignoră multe fapte și surse. Astfel îl defăimează pe teologul de renume internațional Dumitru Stăniloae ca naționalist. Însă ignoră faptul că acesta a fost întemnițat, din 1958 până în 1963, ca oponent al regimului. Schmitt pare să ia în serios simulacrele de procese comuniste. Nimic nu era mai convenabil pentru regim decât declararea clericilor drept fasciști prin decizii judecătorești pentru a-i pune pe adversari în spatele gratiilor. Faptul că filozofii și politicienii, teologii ortodocși și greco-catolici din perioada interbelică și din timpul fascismului au realizat o adevărată competiție în retorica națională care concorda cu discursul mișcării legionare de dreapta poate fi criticat din punctul de vedere al zilelor noastre, dar corespundea Zeitgeist-ului de atunci. Stăniloae s-a îndepărtat mai târziu de tezele sale naționaliste timpurii.

Toate comunitățile religioase au trebuit, în timpul comunismului, să dispună la compromisuri cu regimul, pentru a-și menține viața religioasă. Exemplar este volumul jubiliar pentru a marca aniversarea de 60 de ani ai dictatorului Ceaușescu („Omagiu președintelui Nicolae Ceaușescu“), din 1978. Acolo pot fi citite elogiile tuturor liderilor religioși, de la Patriarhul Iustin la episcopul romano-catolic Márton Aron al Transilvaniei, episcopii protestanți maghiari și până la episcopul evanghelic Albert Klein, muftiul Mehmet Jakub și șef-rabinul Moses Rosen. În dosarele Departamentului Cultelor se află, de asemenea, cu grijă enumerate, elogiile reprezentanților bisericești catolici și evanghelici la adresa Statului și regimului la conferințe bisericești. Îi pare a fi cu totul necunoscută lui Schmitt mărturisirea Sinodului Episcopilor ortodocși (a Sfântului Sinod, n. tr.) din ianuarie 1990, în care episcopii cer iertare pentru faptul că nu au făcut o rezistență decisivă împotriva regimului.

În ciuda unor voci anti-occidentale din rândul monahismului, după‘89, Biserica a susținut mereu integrarea occidentală a țării. La conferința de la Snagov din 2000, BOR împreună cu reprezentanții altor comunități religioase au susținut, printr-o declarație comună, aderarea țării la UE. Biserica a intervenit, într-adevăr, în politică. În același an, Patriarhul Teoctist a avertizat, chiar înainte de alegerea președintelui, cu privire la candidatul naționalist Corneliu Vadim Tudor. Faptul că în mod izolat, un preot de țară a polemizat în 2014 împotriva alegerii lui Klaus Iohannis, poate fi considerat cel mult o notă de subsol la aceste alegeri. Conducerea Bisericii s-a distanțat în mod clar de această poziție.

Aserțiunea cu privire la o instrumentalizare a BOR de către Biserica Ortodoxă Rusă aparține domeniului miturilor. Cele două Biserici se află într-un conflict feroce din cauza revendicărilor jurisdicționale din Republica Moldova, unde există o Mitropolie rusă și una românească. Întâlnirile oficiale cu fotografii frumoase nu sunt decât un ornament mediatic. BOR se distinge în mod hotărât de Biserica Ortodoxă Rusă și a participat, de asemenea, decisiv cu 25 de episcopi la Sinodul panortodox din Creta în 2016, care a fost respins de Ortodoxia rusă. BOR a refuzat categoric criticile fundamentaliste venite din interiorul său. Faptul că BOR se plasează în favoarea familiei tradiționale și împotriva căsătoriilor homosexuale o așează de aceeași parte a baricadei cu Biserica Catolică.

 

Dreptul la catedrala proprie

 Cu totul falsă este prezentarea lui Schmitt că patriarhii ortodocși au colaborat la distrugerea Bisericii Greco-Catolice. Rezoluția dictată de guvern cu privire la dizolvarea acestei Biserici a fost emisă în 1948, an în care Biserica Ortodoxă însăși era deja doar un obiect, și nu subiect al acțiunii. Ea a primit doar biserici și nu bunuri ale uniților, acestea fiind confiscate de stat. Și legat de aceasta, fonduri guvernamentale sunt distribuite tuturor comunităților cultice din România. Cifrele pot fi găsite în rapoartele anuale ale Departamentului Cultelor.

 Este ridicolă asocierea credibilității Bisericii exclusiv cu trei scandaluri care implică homosexualitatea unor clerici. Biserica s-a distanțat de aceștia în timp-record. Iar faptul că BOR își construiește o mare catedrală în capitală, este dreptul ei. Ce ar fi Viena fără „Steffl“ ? (Domul Sf. Ștefan, n. tr.)

 Se pot aduce multe critici la adresa Bisericii Ortodoxe Române. Defăimarea și vina colectivă nu aduc însă nici un câștig cunoașterii.

Jürgen Henkel, dr. teol., pastor evanghelic luteran în Selb, Bavaria, este un specialist în teologia Părintelui Dumitru Stăniloae. Teza sa de doctorat - Eros und Ethos. Mensch, gottesdienstliche Gemeinschaft und Nation al Adressaten theologischer Ethik bei Dumitru Stăniloae, Lit Verlag, Münster – Hamburg – London, 2003, apărută în româneşte, în traducerea diac. Ioan I. Ică jr., la Editura Deisis din Sibiu, în 2004, cu titlul „Îndumnezeire şi etică a iubirii în opera părintelui Dumitru Stăniloae“, a fost distinsă cu un premiu de promovare al Societăţii Sud-Est Europene din München.
A condus între 2003 și 2008 Academia Evanghelică Transilvania. Este editor al Bibliotecii Teologice Germano-Române și co-fondator al Institutului German-Român „Ex fide lux“ pentru Teologie, Știință, Cultură și Dialog“.

Traducere preluată de pe site-ul Biroului de Presă al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Comentarii

loading...