Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

Foto Arhiva

Lucian Dan Teodorovici: Turneu în Polonia cu „Celelalte poveşti de dragoste”

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici va întreprinde, în luna mai, un turneu în patru oraşe din Polonia pentru a-şi promova cartea „Celelalte poveşti de dragoste”.

Rl online 0 comentarii

„Celelalte poveşti de dragoste” a apărut în versiunea poloneză în primăvara acestui an, la editura Amaltea, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar.

Turneul polonez, organizat de Institutul Cultural Român de la Varşovia împreună cu editura Amaltea, va ajunge pe 8 mai, la Varşovia, 9 mai, la Legnica, 10 mai, la Wrocław, şi pe 11 mai, la Cracovia, unde vor avea loc două evenimente: la Universitatea Jagiellonă şi la Librăria „Pod Globusem”.

Lucian Dan Teodorovici este la a doua apariţie editorială în Polonia, după romanul „Matei Brunul” (editura Amaltea, 2014, trad. Radosława Janowska-Lascar), care s-a bucurat de un success deosebit, fiind nominalizat la ediţia din 2015 a Premiului Literar al Europei Centrale „Angelus”, când a şi fost laureat cu Premiul Publicului „Natalia Gorbaniewska”.

El este coordonator al colecţiei „Ego. Proză” a Editurii Polirom şi senior editor al săptămânalului „Suplimentul de cultură”. Între 2002 şi 2006 a fost redactor-şef al editurii Polirom. A colaborat cu proză, teatru şi articole la diverse publicaţii din ţară şi străinătate. Din 2017, Lucian Dan Teodorovici este director al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, scriitorul fiind totodată şi manager al FILIT, Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi.

Volumul „Celelalte poveşti de dragoste”, apărut în anul 2009 la editura Polirom şi ajuns la cea de-a doua ediţie, reuneşte unsprezece poveşti în care dragostea e privită din unghiuri surprinzătoare şi, în acelaşi timp, unsprezece secvenţe ale unui roman construit pe o unică poveste, a unei iubiri ce nu-şi găseşte ritmul. Lipsa comunicării, trădarea, gelozia, angoasele şi aşteptările, toate aceste stări, puse sub semnul superficialităţii lumii contemporane, poartă personajele prin întâmplări şi evenimente stranii, care îşi câştigă miza doar prin raportarea la întreaga lor istorie.

Comentarii

loading...