Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Marina Abramović, unul dintre cei mai importanți artiști contemporani, la festivalul UNFINISHED

Marina Abramović, unul dintre cei mai importanți artiști contemporani, la festivalul UNFINISHED

Artista Marina Abramović va purta o conversație despre încredere în cadrul UNFINISHED, primul festival multidisciplinar din România.

Petronel Tudor 0 comentarii

Pionieră în arta performativă și experimentală, Marina Abramović a explorat de-a lungul carierei sale propriile limite fizice și mentale în reprezentații care au făcut înconjurul lumii. La UNFINISHED, artista va vorbi despre multiplele fațete ale încrederii și rolul acestora în artă și societate.

Preocupată de relațiile interumane și de modul în care influența unui om asupra altuia poate fi letală, Abramović a rezistat durerii, epuizării și pericolului, în detrimentul transformărilor emoționale și spirituale. Performance-uri precum Rhytm 0 (1974), Death Self (1976), Imponderabilia (1977), Rest Energy (1980), Balkan Baroque (1997) și The Artist Is Present (2010) au fost găzduite de marile centre mondiale al artei contemporane, ca MoMA - Muzeul de Artă Modernă din New York și Venice Bienale - Biennala de artă la Veneția, unde a fost și distinsă cu Leul de Aur pentru cel mai bun artist în 1997.

Prezența și momentul Marinei Abramović în festivalul UNFINISHED va gravita în jurul ideii de TRUST, care va fi și tema centrală a evenimentului de anul acesta. Capucine Gros, directorul artistic al UNFINISHED, a explicat că “pornind de la două dintre lucrările artistei, vom avea o conversație sinceră despre rolul și implicațiile încrederii și vom explora relația dintre risc și vulnerabilitate în același context. Totodată, ne dorim să abordăm și subiectul imposibilității de a separa toate aspectele din viața noastră (viață personală și profesională, minte și trup, spectacol și realitate), o temă esențială în practica Marinei, dar și pentru UNFINISHED, pe care mulți au descoperit-o abia în ultimele luni”.

De asemenea, artista va vorbi și despre cel mai recent proiect al ei, “7 Deaths of Maria Callas”.
Producția a fost prezentată în premieră mondială luna aceasta la Opera Bayerische Staatsoper din Munchen și va porni mai apoi într-un turneu în mai multe țări. Un proiect în pregătire este și expoziția individuală “After Life” la Royal Academy din Londra, care a fost amânată pentru 2021. Cu ocazia acestei expoziții, Marina Abramović va deveni prima femeie din istoria de 250 de ani a instituției care ocupă cu operele sale întregul spațiu al galeriei.

Cea de-a cincea ediție UNFINISHED va avea loc în perioada 27 septembrie - 4 octombrie 2020, într-o nouă platformă digitală - [F] OS - creată de la zero. Participarea la evenimentul online se va face pe bază de înscriere, în limita a 3500 de locuri, completând formularul de la următorul link: https://bit.ly/unfinished20.

Comentarii

loading...