9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăCulturăMinisterul Culturii poate rămâne în Castelul Peleș încă două luni

Ministerul Culturii poate rămâne în Castelul Peleș încă două luni

Ministerul Culturii a făcut această precizare la solicitarea ziarului România Liberă, după ce, în ultimele săptămâni, apăruseră informații conform cărora ultimul termen fixat de Casa Regală a României pentru evacuarea spațiilor ocupate de Muzeul Național Peleș ar fi expirat.

“Informația conform căreia Ministerul Culturii și Identității Naționale ar fi fost somat să evacueze Castelele Peleș și Pelișor, nu este adevărată. Până la momentul redactării prezentei, ministerul nu a fost notificat de proprietar în acest sens. Contractul de locațiune încheiat în anul 2010 între M.S.R. Mihai I, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (în prezent Ministerul Culturii și Identității Naționale) și Muzeul Național Peleș, a fost prelungit succesiv, prin acte adiționale, până la data de 31.12.2019. Menționăm faptul că imobilul Căsuța Poartă și terenul aferent clădirii au fost predate, la solicitarea Casei Majestății Sale Custodele Coroanei, către aceasta. Astfel, actul adițional a fost modificat în consecință, cuantumul chiriei plătite de locatar diminuându-se corespunzător”, precizează comunicatul transmis ziarului România Liberă de către Ministerul Culturii.

La sfârșitul lunii septembrie, senatorul USR Dan Lungu anunța că Ministerul Culturii ar fi primit o notificare din partea Casei Regale, care îi solicita ca “până la data de 15 septembrie 2019, să evacuați acest imobil și să ne predați cheile imobilului, în conformitate cu prevederile specifice din contractul expirat, care în această privință este titlu executoriu”.

După ce Ministerul Culturii a predat Casei Regale imobilul denumit  Căsuța Poartă și terenul aferent acesteia, expozițiile Muzeului Peleș, totalizând mii de piese de colecție, au rămas a fi găzduite în Castelele Peleș și Pelișor.

Amintim că, în iunie 2008, în momentul întoarcerii sale la Sinaia, ultimul suveran al României, Regele Mihai, anunța că “porțile Peleșului vor rămâne deschise românilor pentru eternitate”.

“România trăiește o reparație istorica si identitară. Sperăm ca întoarcerea mea definitivă la Peleș și la Sinaia, Scaunul istoric al Familiei Regale, să fie începutul respectului definitiv, total al proprietății private, al demnității, al democrației și libertăților, al instituțiilor din societatea românească. Porțile Peleșului vor rămâne deschise românilor pentru eternitate, așa cum a fost mereu, începând cu anul 1914”, promitea Regele Mihai.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă