Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Moartea civilă a lui Eminescu – arestarea și eliminarea din 28 iunie 1883

Moartea civilă a lui Eminescu – arestarea și eliminarea din 28 iunie 1883

În discuţia legată de arestarea lui Eminescu și eliminarea lui de la ziarul „Timpul“ și din spațiul civil și politic intră şi evenimentele acestui torid 28 iunie 1883.

Nae Georgescu 0 comentarii

 

Lucrurile sunt foarte complicate şi necesită explicaţii de amănunt – pe care le-am oferit în cărţile mele. Geopolitic, în această zi Regatul României schimbă orientarea politică, economică etc. tradiţională – dinspre Franţa şi Anglia către Puterile Centrale. Este vorba de intrarea noastră în alianţa secretă cu Germania, Austro-Ungaria şi Italia.

După primele mele cărţi, prin anii ’90 ai secolului trecut, Alexandru Paleologu a vorbit în mod special despre ziua de 28 iunie 1883, numind-o momentul schimbării axei de interes geopolitic al României.

După aceea, Alexandru George acordă, de asemenea, o importanţă deosebită acestei zile din istoria noastră modernă. Desigur, niciunul nu face legătura cu Eminescu... Chiar şi săraca noastră istoriografie dedicată momentului, după 1994, aminteşte această zi ca pe una extrem de importantă – fără a face, desigur, nici ea – ea, mai ales! – racordarea la biografia unui... biet ziarist, în fond...

Practic, acest tratat de alianţă, foarte necesar pentru ţară, salvator la momentul respectiv, a însemnat reorientarea economiei noastre către Germania şi Austro-Ungaria – o schimbare de axă, aşadar – şi, în consecinţă, schimbarea spiritului public, devierea dinspre francofonia noastră funciară către germanofilie. De acum înainte se poate vorbi de „influenţele catalitice“ (Lucian Blaga) ale spiritului german asupra românismului şi românităţii (folosesc termenii cu sufixe categoriale obişnuite, fără conotaţii de alt fel). Asemenea lucruri se fac cu maximă atenţie şi concentrare – iar ceea ce numim astăzi „victime colaterale“ se trece sub tăcere în dobânda câştigului. Apropierea noastră de industria germană a însemnat progres, europenizare în galop. Când priveşti, însă, momentul impactului nu se poate să nu vezi rănile... responsabilităţii.

Ca evenimente între care se înseriază „boala gravă“ a lui Eminescu, sau „căderea lui bruscă“ după I. Creţu, trebuie să amintim mai ales expulzarea din ţară a lui Émile Galli, directorul ziarului francez din Bucureşti „L’Indépendence roumaine“. Era tot la 28 iunie 1883.

În aceeaşi zi s-a devastat sediul Societăţii „Carpaţii“ – al cărei membru marcant era şi Eminescu. Recent s-a descoperit că unul dintre directorii acestei societăţi, Gheorghe Ocăşanu, nimeni altul decât acela care a ajutat la arestarea lui Eminescu, era agent al poliţiei Austro-Ungariei. Această societate care lupta clandestin pentru unirea Ardealului cu ţara începuse a fi penetrată de agenţi străini – şi, practic, activitatea ei se poate reface astăzi după rapoartele secrete trimise la Viena şi găsite, în zilele noastre, în binevoitoarele arhive de acolo. Eminescu este foarte des citat în aceste rapoarte. Era, deci, tot 28 iunie 1883. Raporturile diplomatice ale Regatului României cu Puterile Centrale s-au înrăutăţit brusc după sărbătorile de la Iaşi din 6 iunie, când la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, în prezenţa lui Carol I, s-au rostit discursuri iredentiste (mai ales de către Petre Grădişteanu).

Spre 25-26 iunie 1883 vestea se lăţeşte bine de tot în Europa, graţie mai ales ziarului românesc de limbă franceză „L’Indépendence roumaine“, care era foarte răspândit pe continent, iar Austro-Ungaria va rupe relaţiile diplomatice cu România pentru 48 de ore, în timp ce Bismarck va telegrafia (în secret, desigur) că declară război Regatului României dacă nu se aduc reparaţii. Regele însuşi scrie scrisori teribil de adevărate către rude și prieteni, despre presa maghiară, mai ales cea din Budapesta, care cere imperativ ca România să fie cucerită urgent cu armele şi anexată la Austro-Ungaria. A fost un adevărat război de presă... dar şi de jurnalişti.

Iată, în acest sens, mărturii recente foarte importante ce vin să încoroneze relieful atât de accidentat al informaţiei. Este vorba chiar despre corespondenţa privată a Regelui Carol I, descifrată şi editată de dl Sorin Cristescu („Carol I – Corespondența privată 1878-1912“, Editura Tritonic, București). Avem, aşadar, scrisorile regelui din preajma lui 28 iunie 1883, către ilustrul său tată sau către alte persoane din familie, din care extragem câteva pasaje privitoare la presă: „Semnificaţia infamă care s-a dat cuvântărilor ţinute la festivităţile de la Iaşi şi comentariile despre prezenţa lui Brialmont arată cât de departe poate duce libertatea presei, fiind în stare să implice ţara într-un conflict primejdios cu vecinii. În ziarele româneşti şi austro-ungare domneşte la ora actuală o aşa de uriaşă iritare că ne-am putea teme de o explozie“; „Dacă tonul presei româneşti este extrem de regretabil, cel al ungurilor a ajuns la limita neruşinării, aceştia cer cu o nemaiauzită neruşinare pur şi simplu anexiunea /noastră/. În Germania, din nefericire, nu intră ziare scrise în limba maghiară, care aici sunt foarte răspândite, altminteri românii ar fi trataţi cu mai multă indulgenţă. Germanii iubesc banii româneşti, dar se năpustesc cu lovituri de bâtă asupra ţării“, afirmă Regele în scrisoarea din 28 iunie/10 iulie 1883 către Karl Anton de Hohenzollern, tatăl său.

Scrisoarea este trimisă de la Sinaia, unde regele se afla de două zile: suntem exact pe 28 iunie 1883, când Grigore Ventura vrea să-l ducă pe Mihai Eminescu la Palatul Cotroceni ca să-l… împuşte pe rege. Deplasările suveranului erau, desigur, publice; toată lumea, şi mai ales presa, ştia că el este în drum spre Germania. Ventura nu prea are cui spune că Eminescu îl căuta pe rege în Capitală. Se exclude așadar această falsă istorie. Acest izvor atât de limpede, regal cu adevărat, nu fusese scos la iveală. Iar acum, când îl avem, trebuie să facem racordarea acestor informaţii la domeniul eminescologiei.

Émile Galli trebuia expulzat, așadar, pentru că el relatase pe larg serbările de la Iaşi, iar ziarul său franțuzesc internaționalizase brusc chestiunea. Atâţia alţi ziarişti trebuiau neutralizaţi într-un fel sau altul. Chiar ziarul „Timpul“ din 29 iunie (numărul care conţine editorialul eminescian despre Libertatea presei) dă o ştire pe pagina întâi de acest fel: „Ni se spune că guvernul român ar avea de gând să mai expulzeze încă şi alţi străini, în urma cererilor unor puteri străine. – Dăm ştirea sub rezervă“.

Într-o zi atât de bulversată politic, Ioan Slavici pleacă din ţară, Maiorescu de asemenea (după-amiază, imediat ce a rezolvat cu internarea lui Eminescu la doctorul Şuţu) – şi, cum spune primul dintre ei: „Eminescu era vorba să plece la Botoşani“.

Acest „era vorba“ din amintirile atât de încâlcite ale lui Slavici înseamnă o vorbă vorbită anterior, o hotărâre sau decizie luată. Eminescu nu mai pleacă, însă, şi este prins sau se lasă prins în vârtejul evenimentelor din Bucureşti. Arestarea lui de către comisarul de poliţie Câţă Niculescu a însemnat eveniment public în toată regula, cu scandal şi tam-tam, iar înserierea între celelalte percheziţii, spargeri de sedii, expulzări etc. pune cel puţin sub semnul întrebării intenţia autorităţilor. În fond, care era problema de tulburare a ordinii publice, adică motivul arestării? – Că într-o baie poetul şedea închis de câteva ore. Cum poate fi tulburată ordinea publică într-o baie – şi încă în aşa fel încât să fie nevoie de furgonul poliţiei, al spitalului, de martori, prieteni etc.? Iar această arestare a fost premeditată – sub forma prezervării, desigur, a unei protecţii – de către prietenii lui Eminescu, aceia care de dimineaţă îi făcuseră rost de bilet de internare prin Titu Maiorescu.

Ştim, iată, ce cascadă de evenimente măreţe s-a dezlănţuit în ziua aceea, mai ştim că de acum înainte Eminescu – cu toate că se va însănătoşi după câteva luni – nu va mai fi persoană publică şi nimic din ce va face sau scrie nu va mai fi credibil public. Urmează pentru el moartea de dinainte de moarte – 6 ani de zile de moarte civilă.   

 

BIBLIOGRAFIE

Profesorul univ. dr. Nae Georgescu este autorul unei serii importante de lucrări despre viața, moartea și opera literară și politică a lui Mihai Eminescu – „Românul Absolut“. Cea mai recentă apariție publicistică a sa este „CUVINTE ȘI SEMNE. Hermeneutica punctuației în poezia antumă eminesciană“, Editura Academiei Române, 2019 (foto). Pentru importanta sa activitate științifică reputatul eminescolog merită cu prisosință un loc în Academia Română.

Comentarii

loading...