6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialVrăjitorii din Chişinău

Vrăjitorii din Chişinău

În cea mai săracă ţară din Europa, câţiva tineri s-au retras pe o margine de lac şi au creat propria lume de cântece cu instrumente bizare, meşteşuguri vechi şi filosofie orientală.

Câţiva moldoveni au renunţat la alcool, tutun şi alte obsesii ale oraşului şi s-au apucat să organizeze festivaluri de cultură alternativă prin dealurile Moldovei. Au transformat o clădire părăsită în ceainărie, sală de concert şi atelier de artă. Au fugit de viaţa urbană plictisitoare şi acum spun că sunt liberi.

Labirintul din Valea Mamuţilor

Capitala Republicii Moldova e, teoretic, un oraş abia ieşit de sub comunişti. Practic, e plin de reclame, exchange-uri, fast-food-uri şi cluburi de fiţe, în care intră în miez de iarnă fete cu fuste scurte, cizme până la genunchi şi haine de blană. Într-unul din parcurile din oraş, numit „Valea Morilor”, dar cunoscut mai degrabă ca „Valea Mamuţilor” (asta pentru că în lacul imens, secat, cu pământul răscolit şi acoperit de zăpadă, s-au găsit oase de mamut), pe malul lacului e o căscioară dărăpănată, pe jumătate îngropată în deal. Faţada e pictată cu un dragon, iar deasupra uşii masive din lemn scrie „Art Labyrinth”. Holul e ocupat de tablouri mari în stilul artei naive. O valiză veche pe care scrie „Magic Box” e prinsă într‑un cui. Oamenii intră, beau ceai şi ascultă muzică, iar când pleacă lasă câţi bani vor în cutia magică.

Când dau la o parte pătura din uşă şi bag capul înăuntru, mă trezesc într-o poveste asiatico-africană. Ceainăriile din Bucureşti, care mai de care mai sofisticate şi mai magice, arată ca nişte McDonald’s-uri pe lângă locul ăsta. Pereţii sunt desenaţi, vopsiţi şi acoperiţi cu pânze pictate. Se aude în surdină o melodie tribală, numai tobe şi zăngăneli bizare. Aerul e rece şi aromat.

Peretele dinspre scenă are două cercuri fosforescente, care arată ca nişte labirinturi în ochi de bufniţă. Scena e plină de tobe africane şi instrumente bizare.

Mă uit încurcat la toate astea când intră un bărbat cu părul lung şi bărbos ca un călugăr, îmbrăcat cu un hanorac în dungi făcut parcă dintr-un sac, un vraf de lemne în braţe. E Saşa, unul dintre cei trei oameni care au construit locul ăsta. Are 28 de ani şi e absolvent de Administraţie Publică, dar nu-l mai interesează lucrurile astea. Atunci îl chema Alexandr Voroniuk, acum e Du O Van, cântăreţ, actor şi şef al ceaiurilor la Art Labyrinth.

Şcoala autostopului

„Sunt născut şi până la 16 ani am stat în Ciolacu Nou – un sat ucrainean din raionul Făleşti, la 30 km de graniţă, aproape de Iaşi. Limba mea natală e ucrainiana, dar am intrat la Universitatea din Chişinău în limba română, ca s-o învăţ. Am terminat studii care n-au acum nici un fel de importanţă, nici un fel de legătură. Am învăţat acolo doar limba română. M-a făcut cum sunt aici o altă şcoală – şcoala autostopului.”

După universitate, şi-a dat seama că nu vrea să aibă o slujbă obişnuită. Era interesat de rock’n’roll şi cultura hippie, citea tot felul de cărţi ezoterice. „M-am gândit că nu vreau să trăiesc cu valorile acestea – să fac bani, să-mi iau maşină, apartament. Voiam altceva. Am lepădat alcoolul, mă gândeam că el are să mă stopeze. După asta a apărut un fel de vacuum înăuntru. Cu ce viaţă să-l umplu? Am ajuns la călătorie şi am început autostopul.”

A călătorit mai mult de patru ani fără să-şi ia vreun ban la el. Trăia din cântatul pe stradă. Din cauza vizelor, a putut să meargă doar prin Rusia, Ucraina şi Belarus. Cel mai departe a ajuns în Munţii Altai, aproape de Mongolia. „Au fost impresiunile cele mai mari din viaţa mea. Aici, noi avem sate şi sate. Acolo mergeam o zi fără să-ntâlnesc nu un om, ci măcar o urmă de om.” A mers aşa 6.000 de kilometri spre răsărit, dar spre apus n-a apucat să meargă nici 30.

„S-a întors în Chişinău şi a început să cânte la tobe africane. Acum trei ani, i s-a rupt toba şi a căutat un loc unde să-i schimbe pielea. La magazin i-au spus că e un băiat care poate să-l ajute. Aşa l-a cunoscut pe Serioja, cu numele de scenă Serdar Al-Abu, şi împreună cu încă o prietenă, Dina, au ajuns să facă Art Labyrinth.

Alternativa Babilonului

Au început să cânte în trupa Satori, o „shamanic magic orchestra”, şi să facă spectacole cu foc. Vara, s-au gândit să organizeze un festival unde să cânte, să picteze, să facă teatru şi experimente. I-au zis „Festivalul de Artă şi Cultură Alternativă”, descris ca „un fel de alternativă a Babilonului”. S-au gândit că o să vină câţiva prieteni. Au venit 500 de oameni şi a fost un mare succes.

După asta, au căutat un loc permanent unde să ţină concerte. Primul a fost un teatru de vară părăsit din parcul Valea Trandafirilor. S-au înţeles cu proprietarul ca, până când se hotărăşte ce să facă acolo, ei să ţină afară concerte şi ateliere în subsol. Când i-a dat afară de acolo au găsit locul ăsta din Valea Mamuţilor, distrus şi fără curent, dar ieftin. Au adus toate picturile, covoarele şi mobila pe care au strâns-o la două festivaluri, au spart pereţi, au tras curent şi, după o lună, au făcut primul concert.

În tot timpul ăsta, s-au întreţinut doar din pasiunile lor. Vând tobe sau sculpturi în lut, fac concerte şi spectacole, festivaluri la fiecare echinocţiu, chiar şi un atelier de filosofie. Dar care-i filosofia lor, de ce-au construit toate astea, şi nu decoruri cu Mioriţa sau Halloween?

„Cum mergem mai departe este mai rău şi mai rău”

„Am o foarte mare simpatie faţă de Orient, faţă de China şi Mongolia. Au la baza men¬talităţii ideea că înainte a fost un timp de aur şi cum mergem mai departe, este mai rău şi mai rău. Ce putem noi să facem? Numai să păstrăm ceea ce a fost”, îmi spune Saşa. „Primul pas e să nu te amăgeşti. Să fie conştiinţa liberă, cât mai curată de influenţe care nu sunt naturale pentru om – alcool, droguri. Să in¬fluenţezi lumea prin artă, prin creativitate. Nu să faci ca robotul.”

Lumina din încăpere abia pâlpâie, nu e bună pentru poze, aşa că-i invit pe cei trei fondatori până afară. Abia când ies la lumina zilei, când intră în rândul lumii, mă izbeşte înfăţişarea lor. Arată ca trei vrăjitori. Toată ziua fac descântece ca să se detaşeze de lumea asta plină de răutăţi şi să audă vocea Universului. Saşa arată ca Rasputin cel bărbos, Serioja e un înţelept din Orientul Mijlociu. Iar când o văd pe Dina, cu pletele roşcate şi gluga ca pălăria lui Merlin, mă uit speriat în jur după vreo mătură, pe care ar sări cu siguranţă şi ar călători prin toată lumea fără să mai aibă nevoie de viză şi autostop.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă