15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăCulturăOld Blacks - punte de lansare pentru trupele noi!

Old Blacks – punte de lansare pentru trupele noi!

Astfel, la finalul campaniei, din zecile de demo-uri primite, juriul format din organizatori, trupe și parteneri media, a decis că cele trei trupe care și-au câștigat statutul de Opening Act sunt Gramofone, Kunnstra și White Ash.

Așadar, Începând cu ora 18, vom avea parte de un adevărat maraton muzical, de mai bine de 7 ore de muzică live, în cadrul primei ediții a festivalului Old Blacks, Rock & More!

Gramofone este o trupă fresh, de indie-rock, cu influențe synt și funk. Deși la început de drum, bucureștenii au fost prezenți în 2017 la evenimente importante, precum Bucharest Greensounds Festival, BikeFest sau Femei pe Mătăsari.

Kunnstra, o trupă de hard-rock cu influențe metal și post-modern blues, vine tot din București. A avut deja concerte prin cluburile din Capitală și pregătește un LP și o primă cântare acustică.

White Ash abordează un alternative rock cu influențe din anii ’70. A cântat în deschidere la OCS, Luna Amară și Z.O.B dar și alături de alte trupe mai mult sau mai puțin consacrate din peisajul muzical românesc.

Biletele costa acum 65 lei și se găsesc pe http://bit.ly/oldblacks. La intrare prețul va fi 99 lei.

 

“Arenele Romane, bine aţi venit la Subcarpați! Bucureşti, sari cu noi!” va răsuna, pe 25 mai 2018, la festivalul ”Old Blacks, Rock & More”. Bean MC şi flăcăii lui vor încinge petrecerea sub cerul liber cu sound-ul lor aparte, prin care au reușit să readucă într-un mod atât de inedit horele și doinele românești tradiționale din underground în mainstream.

Cu siguranță și Iris este unul dintre motivele principale pentru care merită să-ți faci program cu prietenii cu care pe vremuri ascultai hituri ca ”Să nu crezi nimic”, ”Floare de Iris”, ”Baby” sau ”Somn bizar”. Proaspăt întorși din Canada, unde au fost copleșiți de reacția românilor din diaspora, Cristi Minculescu, Valter Popa și Boro le dau fanilor întâlnire pe 25 mai la ”Old Blacks, Rock & More” Festival, cu promisiunea unei irepetabile.

Şi Trooper este mai tot timpul pe drumuri. Dar, între cântările de la Brașov, Oradea, Vama Veche sau Costinești, ‘Coiotu’ şi gaşca se opresc în Bucureşti şi ne promit un show heavy ca la carte, în stilul lor caracteristic. Şi, se pare, pregătesc intens un nou album. Zvonurile spun că materialul este unul conceptual, o urmare a discului lansat în 2009, iar o primă mostră va răsuna chiar de pe scena Old Blacks!

Vița de Vie, cea mai iubită trupă de alternativ de la noi, va cânta hituri ale căror versuri ne-au cucerit definitiv cu multa vreme în urmă și care rămân în continuare la loc de cinste în preferințele muzicale ale adevăraților rockeri, de ieri și de azi.

Special pentru evenimentul din 25 mai, băieții de la Iedera și-au scos tricourile cu Superman de la naftalină şi se pregătesc de zor alături de trupa Zero pentru o revenire de zile mari. Cântarea de la Festivalul Old Blacks va include variante refăcute ale pieselor lansate în anii 2000, dar şi noutăţi de pe viitorul album al trupei, care se va lansa în câteva luni.

În concluzie, ”Old Blacks, Rock & More” este un maraton live, de peste 7 ore, în aer liber, care aduce pe aceeași scenă trupe din toate genurile muzicale, pe gustul celor care vor să retrăiască momente de nostalgie alături de idolii adolescenței lor, preum Iris sau Vița de Vie, dar care își deschide porțile cu generozitate și unor trupe care au dărâmat orice idei preconcepute despre muzică, așa cum este Subcarpați.

Evenimentul este organizat de Sprint Media Group și comunicat de HTag PR. Biletele costă 65 lei și se găsesc pe iabilet.ro, blt.ro şi bilete.ro. La intrare, în ziua concertului, prețul va fi 99 lei. 

 

Cele mai citite

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...

Joe Biden a promulgat legea ce prevede pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel și Taiwan

Preşedintele american Joe Biden a promulgat miercuri proiectul lege foarte disputat, care prevede un nou ajutor în valoare de 95 de miliarde de dolari...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă