15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăCulturăPrimăria Capitalei va extinde Muzeul Naţional Tehnic "Dimitrie Leonida”

Primăria Capitalei va extinde Muzeul Naţional Tehnic “Dimitrie Leonida”

Consilierii generali şi-au dat joi, în şedinţă acordul de principiu pe acest proiect, cu 46 de voturi „pentru” şi o abţinere.

Potrivit proiectului de hotărâre, municipalitatea vrea să transforme Parcul Carol, în zona căruia se află atât Muzeul Tehnic, cât şi fosta Uzină Filaret, “într-un pol cultural, un parc cu un potenţial cultural remarcabil prin istorie şi tradiţie”.

“Încă din anul 2003, Asociaţia Generală a Inginerilor din România şi Academia de Ştiinţe Tehnice din România au dorit să promoveze un proiect, acela de a realiza în România un Parc Naţional al Ştiinţei şi Tehnicii, important nu doar ca mijloc de educaţie, dar şi de fixare în timp a contribuţiilor aduse de România la îmbogăţirea tezaurului de cunoştinţe ale lumii. Iar acesta ar trebui să fie gândit în aşa fel încât Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii să funcţioneze în clădirea actualului muzeu, extinsă şi recondiţionată, în clădirea fostei Uzine Electrice Filaret”, se arată în proiectul de hotărâre.

Uzina Electrică Filaret a fost prima uzină electrică comunală din Bucureşti, construită de Societatea de Gaz şi Electricitată în perioada 1907-1908. Uzina a fost dezafectată în anii 1970 şi golită de toate instalaţiile, iar corpurile ei sunt folosite acum drept garaj al maşinilor de intervenţie.

Muzeul Naţional Tehnic “Prof. ing. Dimitrie Leonida” a fost înfiinţat în 1909 şi deţine peste 6.500 de piese din domeniile mecanică, chimie, energie nucleară, magnetism, minerit, industria petrolului, electricitate sau tipografie.

Cele mai citite

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă